43

bizar

nu te ştiam atît de albastru, eu nu aşa te-am cunoscut

nu aveai culoare, doar o privire care intra prin lucruri

care ieşea din lucruri şi le gonea.

rămîneam fără pămînt sub picioare în faţa privirii tale.

au trebuit ani să te văd albastru, aşa cum eşti acum,

nimeni n-ar crede că pielea omului, pielea ta

are culoarea cernelii, poate am greşit şi am uitat

am uitat să scriu pe hîrtie şi din greşeală am început

am început să scriu pe trupul tău fără culoare cîndva.

e vina mea, am pămîntul sub picioare acum

trebuie doar să recitesc cuvintele de pe pielea ta

în sens invers, de la coadă la cap, să reînvăţ

să învăţ iar să respir, să merg, să mă hrănesc

mi-e dor doar să plutesc, măcar o singură dată

însă cum să regăsesc privirea care îmi desena aripi

de sticlă şi îmi fura pămîntul de sub tălpi?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *