Cinci colțuri nu este, cu siguranță, cel mai bun și nici cel mai complex roman al lui Mario Vargas Llosa. Înainte însă de a argumenta că o asemenea apreciere nici măcar nu mai contează, îngăduiți-mi să fac un mic ocol de la romanul propriu-zis, într-un registru monden.
Știți, probabil, că Mario Vargas Llosa s-a căsătorit pentru prima dată în 1955. Este menționat acest fapt chiar și în profilul său de autor de la editura din România (Humanitas) unde îi apar ”Operele complete”: ” În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. ”. A propos de Julia, prima soție a lui Mario Vargas Llosa – scriitorul peruan are un roman care se numește ”Mătușa Julia și condeierul”. De doi ani, Mario Vargas Llosa este căsătorit din nou. După un mariaj care a durat aproape 50 de ani cu Patricia, în 2015 cei doi au divorțat, iar marele scriitor sud-american s-a căsătorit cu Isabel Preysler. Aceasta din urmă, pentru cei care nu știu, este prima soție a lui Julio Iglesias și mama lui Enrico Iglesias și Julio Iglesias Jr.
Rămând doar pentru puține fraze sub umbrela can-canului, m-am gîndit că, poate (vă) intrigă alăturarea lîngă numele scriitorului peruan a încă unui nume celebru (de fapt, pentru rigoare – ”Ronaldihno” este mai degrabă un pseudonim, numele real al marelui fotbalist brazilian fiind Ronaldo de Assis Moreira, iar ”Ronaldinho” înseamnă ”Ronaldo cel mic”). Un nume, este adevărat, care are legătură cu un domeniu față de care Marios Vargas Llosa manifestă un interes minimal.
Vă rog să priviți acest clip:
Nu trebuie sa fii mare iubitor de fotbal – este, cred, suficient să apreciezi, fie și numai rațional, la rece cum ar veni, fotbalitatea – pentru a aprecia în termeni elogioși aceste jonglerii. Nu e greu deloc de recunoscut că avem de-a face cu un magician al fotbalului, cu un artist pe teren. Cu un jucător cu ”gleznă fină” care îndrăznește, atunci cînd are mingea în picior, să găsească soluții deloc la îndemînă, unele de-a dreptul uimitoare. Este un nume foarte mare din fotbalul contemporan, validat prin numeroasele sale performanțe. Și, uneori, prin gesturi de mare omenie.
Are legătură ceea ce am spus mai sus despre marele fotbalist brazilian cu marele scriitor brazilian. Cumva are! Cum anume, în mod explicit, spun imediat. Nu înainte de a rezuma, foarte pe scurt, despre ce este romanul Cinci colțuri.
Așadar, Cinci colțuri este despre sex, crime, politică, presă de scandal, servicii secrete, intrigi la cel mai înalt nivel. Are, altfel zicînd, cam toate ingredientele – în calitate, bineînțeles, de condiții necesare – pentru a fi ceva antrenant, cu tensiune și miză. Cum spune un loc comun și faimos: ”pentru a fi captivant”. Și chiar este așa! Cinci colțuri face un punctaj cît se poate de credibil pentru a fi o imagine foarte credibilă a unui Peru contemporan, tensionat, plin de viață și de pericol. Intriga sa curge într-un fel, să îi zicem, clasic – și ea îl duce cu sine, într-un registru al ficțiunii desigur (dar grefate pe solide date care pleacă de la realitatea nudă), și pe Alberto Fujimori, președintele țării. A propos, în viața reală, la începutul anilor 90: Alberto Fujimori – rivalul în finala prezidențială din Peru pentru însuși Mario Vargas Llosa! Atunci, chiar în 1990, de fapt, Fujimori l-a învins abia în turul al doilea pe rivalul său – iar în campania electorală, pentru a-i șoca și îndepărta pe alegători, adversarii lui Mario Vargas Llosa au citit și citat, în mod constrat, din opera marelui scriitor peruan. ”Anumite pasaje din ea”, reluate și multiplicate de ”o anumită parte a presei”. Ceea ce s-a întâmplat atunci este povestit de către M V Llosa într-o carte faimoasă – ”Peștele în apă”; un foarte util document, în altă ordine de idei, pentru orice intelectual care se gîndește serios să facă și politică.
Revenind la romanul invocat mai sus: (www.humanitas.ro) ” Peru, sfârşitul secolului XX, ultimele luni de dictatură a lui Alberto Fujimori şi a omului său de încredere, „Doctorul“ Vladimiro Montesinos – şeful serviciilor secrete. Quique Cárdenas Sommerville, un respectat om de afaceri, trăieşte fericit cu soţia sa, Marisa, care pe neaşteptate începe o aventură erotică împreună cu Chabela, prietena ei cea mai bună. Viaţa lui se complică periculos când Rolando Garro, directorul unui săptămânal de scandal condus din umbră de „Doctor“, încearcă să-i distrugă reputaţia publicând fotografii compromiţătoare. Nici un ingredient nu lipseşte pentru ca romanul Cinci Colţuri să poată fi citit, aşa cum Vargas Llosa însuşi îl consideră, ca o frescă a societăţii peruane în vremuri tulburi: terorism, manipulare şi şantaj, politică murdară în care presa e controlată de puterea abuzivă, o societate paralizată de spaimă şi aflată în derivă morală, un oraş şi o ţară în care tot ce se-ntâmplă pare dominat de corupţie, nesiguranţă şi neprevăzut.”
Pînă la penultimul capitol, așadar, un roman cu potențial foarte bun și cu ingrediente hard pentru a scoate o poveste memorabilă. Penultimul capitol se numește ”Vîrtej”. Aici se vede, cred eu că foarte bine, de ce clipul cu Ronaldihno nu este plasat într-un mod deplasat într-un text care e face o cronică a unui roman de Mario Vargas Llosa. Și nici această alăturare destul de exotică, de acord.
”Vîrtej”, cum spuneam, se numește acest capitol invocat pe larg mai sus – și este cu adevărat amețitor. Un vîrtej cu splendoare inclusă. Este capitolul în care se vede magia unui mare scriitor. E capitolul în care ritmul povestirii este rupt: brusc și fermecător. E o conjucție: brusc și fermecător! Este capitolul în care Mario Vargas Llosa încetinește timpul și, mai ales îl accelerează, în care topește în fraze lungi acțiuni semnificative (care, altfel, ar fi încăput pe pagini întregi), în care se plimbă pe orizontală și pe verticală, înainte și înapoi cu naturalețea unui spiriduș. E un capitol în care Mario Vargas Llosa rezolvă din 2-3 linii de dialog situații, personaje, contexte. E un vîrtej fabulos și încîntator.
A propos de Ronaldinho. După ce marele fotbalist brazilian a cîștigat cam tot ce se putea cîștiga în fotbalul mare, s-a reîntors pe continentul în care s-a născut. Nu a mai jucat, cap-coadă, la nivelul la care o făcea înainte. Nu mai ținea în teren aceeași cadență pentru 90 de minute. S-a întors pe final de carieră – repet, după ce a cîștigat cam totul în fotbal, după ce nu mai avea nimic de demonstrat – la Flamengo. Apoi, pentru puțin timp, la o echipa și mai mic. Dar a continuat să joace așa:
Revenind la Mario Vargas Llosa, Cinci colțuri este primul roman al lui Mario Vargas Llosa de după cel de-al treilea mariaj al său. Cartea este, totodată, și cel de-al doilea roman pe care Mario Vargas Llosa îl publică după ce a primit (în 2010, să ne amintim!) Premiul Nobel pentru literatură. Un Nobel, mă grăbesc să o repet, perfect meritat de data aceasta; altfel, încadrat, cronologic vorbind, de alte premii similare acordate unor autori ale căror merite nu țin eminamente de (marea)literatură, ci și de corectitudinea politică, de ecologie, de muzică.
Mario Vargas Llosa nu mai are nimănui de demonstrat nimic despre arta. Și scrie bine, foarte bine în continuare.
Cinci colțuri nu este, cu siguranță, cel mai bun roman al lui Mario Vargas Llosa; dar este un roman bun. Un roman care ne lasă, cu generozitate, să (între)vedem ce înseamnă mîna fină a unui mare scriitor, ce poate face, lejer, un mare maestru al literaturii.
