10 (zece) Punkte: MARIO VARGAS LLOSA

1. În istoria Premiilor Nobel pentru Literatură, există cel puţin doi laureaţi care s-au bătut între ei, la propriu. Există şi imagini care dovedesc acest fapt. Cei doi sînt: Marios Vargas Llosa şi Gabriel Garcia Marquez. S-a întîmplat pe 12 februarie 1976, în Mexic. Luis Fernández Zaurín relatează această moment într-o carte intitulată „De cuando Vargas Llosa noqueó a Gabo” („Când Varga Llosa l-a pus la podea pe Gabo”). „Vargas Llosa îşi părăsise familia, pentru o relaţie cu un top-model, iar Gabo a încercat s-o consoleze pe soţia abandonată, Patricia, sfătuind-o să ceară divorţul pentru părăsirea domiciliului conjugal”, zaurin mai relatează că, după cite se pare că atunci când Marquez s-a dus, senin, să-şi îmbrăţişeze prietenul, acesta, fără niciun cuvânt prealabil, i-a tras un pumn în ochiul stâng, iar cei jur l-au auzind spunând: „Cum îndrăzneşti să mă îmbrăţişezi, după ce i-ai făcut Patriciei în Barcelona?”. Marquez a primit Nobelul pentru Literatură în 1982, iar Mario Vargas Llosa, în 2010.

2. În 4 decembrie 2010, la două luni dupa ce i s-a decernat Nobelul, Marios Vargas Llosa a dat lovitura de începere a meciului de fotbal dintre Real Madrid şi Valencia, partidă cîştigată de madrileni cu 2-0. Interesant este amăntul că Llosa este autorul unei faimoase „diatribe împotriva sportului”. Iată un fragment din aceasta: „În plus, nu este deloc adevărat faptul că practicarea sporturilor în epoca noastră creează minți sănătoase în sensul banal al termenului. Se întâmplă exact contrariul, și cunoști acest lucru mai bine ca oricine, tu, care, pentru a câștiga cursa de o sută de metri plat de duminică, ai pune arsenic și cianură în supa concurentului tău și ai înghiți toate stupefiantele vegetale, chimice sau magice care să-ți garanteze victoria, ai corupe arbitrii sau i-ai șantaja, ai urzi conjurații medicale sau legale care să-ți descalifice adversarii, tu care trăiești nevrozat de fixația victoriei, a recordului, a medaliei, a podiumului, ceva care a făcut din tine, sportiv profesionist, un psihopat, la polul opus al acestei ființe sociabile, generoase, altruiste, ”sănătoase”, la care vrea să facă aluzie imbecilul imbecilul care încă mai îndrăznește să folosească expresia ”spiritul sportiv” în sensul atletului nobil plin de virtuții civice, când de fapt în spatele ei se ascunde un potențial asasin dispus să extermine arbitri, să-i strivească pe toți suporterii celeilalte echipe, să devasteze stadioanele și orașele care-i adăpostesc și să provoace sfârșitul apocaliptic, nici măcar din elevatul scop artistic ce a precedat incendierea Romei de poetul Nero, ci doar pentru ca al său Club să-și mai treacă în cont o cupă de argint fals sau ca să-și vadă cei unsprezece idoli urcați pe podium, strălucitor de ridicoli în chiloți și tricouri în dungi, cu mâinile pe piept și ochii îndreptați în sus, cântând un imn național!”

3. În tinereţe, a fost destul de apropiat de mişcarea de idei comunistă. Ulterior, s-a distanţat drastic de stînga, de Fidel Castro şi chiar l-a acuzat pe fostul său prieten, Gabriel Garcia Marquez că e „servil” în sensul ideilor stîngist-comuniste.

4. „Literatura şi politica se exclud reciproc. Scriitorul lucrează în singurătate, are nevoie de totală independenţă. Politicianul e total dependent, trebuie să facă tot felul de concesii, exact lucrul pe care scriitorul nu îl poate face”, spune Llosa. În 1990, Mario Vargas Llosa a participat la cursa prezidenţială din Peru şi a fost învins în finală. A scris, la scurt timp, o carte splendidă despre această aventură, „Peştele în apă”.

5. „Peştele în apă”: „“Odată intrat în politică am făcut o descoperire deprimantă la aceste întruniri tripartite. Politica reală, nu aceea pe care o cunoaştem din lecturi şi scrieri, care se află în mintea şi imaginaţia noastră – deci singura pe care o cunoaşteam -, ci aceea care se trăieşte şi se practică zilnic, are puţine lucruri în comun cu ideile, cu valorile, cu imaginaţia şi cu viziunile teologice – cu societatea ideală pe care doream s-o construim – şi, ca s-o spun mai pe şleau, nu prea are de-a face cu generozitatea, cu solidaritatea şi cu idealismul. Politica este alcătuită aproape în exclusivitate din manevre, intrigi, conspiraţii, pacte, manifestări de paranoia, trădări, multe calcule, cinism cât cuprinde şi tot felul de tertipuri. Şi asta pentru că pe politicianul de profesie, fie el de centru, de stânga sau de dreapta, ceea ce-l mobilizează, îl entuziasmează şi-l menţine în acţiune este puterea: să ajungă la ea, s-o păstreze sau s-o aibă din nou cât mai repede. Există şi excepţii, fireşte, dar acestea nu fac decât să confirme regula. Mulţi politicieni intră în politică animaţi de sentimente altruiste – să schimbe societatea, să facă dreptate, să lupte pentru progres, să moralizeze viaţa publică -, dar în practica banală şi obişnuită care este politica zilnică, toate aceste frumoase obiective dispar , devin locuri comune din discursuri şi declaraţii ale personalităţii publice, pe care le foloseşte până-şi pierd semnificaţia – pentru ca în final să prevaleze la ei dorinţa de putere, crudă şi adesea fără limite. Cel care nu este capabil să simtă această atracţie obsesivă, aproape fizică faţă de putere reuşeşte cu greu să devină un politician de succes.”

6. Cum scrie şi cînd scrie Mario Vargas Llosa? „Scriu de mână. Lucrez întodeauna dimineața și, în primele ore ale zilei, scriu mereu de mână. Acelea sunt orele cele mai creative. Nu lucrez niciodată mai mult de două ore – îmi înțepenesc mâinile. Apoi încep să dactilografiez ce am scris, făcând schimbări pe măsură ce înaintez; acesta este probabil primul stadiu al rescrierii. Dar mereu las câteva rânduri netranscrise, în așa fel încât a doua zi, să pot începe să transcriu finalul a ceea ce am scris cu o zi înainte. Să pornești astfel mașina de scris creează o anumită dinamică – e ca un exercițiu de încălzire. Cea mai grea parte, așa mi se pare mereu, este să începi. Dimineața, să iei contact cu scrisul din nou, anxietatea… Dar, dacă ai ceva mecanic de făcut, munca deja a început. Mașina începe să lucreze. În orice caz, am un program de lucru riguros. În fiecare dimineață, până la 2.00 după-amiaza, stau în biroul meu. Orele acestea sunt sacre pentru mine.”

7. Mario Vargas Llosa are şi o carte, într-un fel, românească. Este vorba despre volumul de dialoguri purtate cu Gabriel Liiceanu, „Chipuri ale răului în lumea de astăzi”, publicat la editura Humanitas, cea care, de altfel, publică seria de autor Llosa în limba română.

8. În 2011, Llosa a jucat într-o piesă de teatru, pusă în scenă de vărul său, adaptate proprie după „1001 de nopţi”. Scriitorul peruan a interpretat rolul sultanului Shahryar.

9. Llosa are dublă cetăţenie – peruană şi spaniolă. Pe siteul oficial al Premiului Nobel apare, de altfel, menţionat acest amănunt – în 2010, laureatul aparţine Spaniei-Peru-ului. Cînd a fost anunţat că a luat Nobelul a spus că „la început, am crezut că e o farsă; lui Alberto Moravia i-au făcut gluma asta perversă”. Mario Vargas Llosa locuieşte, în ultimii ani, la Londra, dar merge, cam trei luni pe an, în Peru şi călătoreşte des în Spania, al căreu cetăţean este din 1993.

10. Mario Varga Llosa: „Scriu pentru că sînt nefericit. Dacă n-aş scrie, probabil că mi-aş zbura creierii”