Generaţii

Câtă țărână sapă cuvântul în diminețile de octombrie…
Tata, într-un tren marfar, vagon pentru vite, simte
Cum piatra tresare în el.
Spaima, piatra i se preling printre degete.
Nici brândușe, nici brumă, nici arțari,
Doar setea dintre dinți ,
bizar
Când drumul spre niciunde  pare un lan însângerat.
Imaginea i se  tot micșorează.
O lespede, un gol lângă căldura trupului meu .
Numai boarea împietrește prin preajmă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *