Dinu Pillat şi conştiinţa est-etică

Dacă nu ar fi intervenit dramatica ruptură a comunismului postbelic, viaţa lui Dinu Pillat ar fi fost, până la un punct , viaţa lui Ion Pillat: o viaţă împărţită, luminos şi organic,între cărţi şi moşiile spre care reveneau, în fiecare an, atraşi de un patriotism al locului. Toate acestea nu au fost să fie. În locul acestei vieţi s-a instalat o alta, tragică şi sordidă, modelată de călcâiul tiraniei. Lui Dinu Pillat i-a fost dat să încerce ceea ce tatăl său avut privilegiul de a nu încerca. Izolarea, umilinţa, solitudinea, detenţia.

În pragul înstaurării comunismului, cariera lui Dinu Pillat se desena, previzibil, ca una stând sub dublul semn al iniţierii academice şi al ficţiunii. Ca şi atâţia dintre congenerii săi, ( acea “generaţie a războiului” despre care Emil Manu a scris o monografie solidă), Dinu Pillat aparţinea unei paradigme intelectuale a modernităţii europene. Viziunea sa era una postlovinesciană şi postmaioresciană: orice apel la demagogia etnicistă îi era străin. Figura sa creatoarea se configurase în răspăr cu dogmele tradiţionalismului osificat şi folclorizant. Alături de Alexandru Vona sau de mai vârstnicul Mihail Fărcaşanu, ( cu al său pseudonim Mihail Villara), Dinu Pillat indica, prin romanele sale de tinereţe, un posibil itinerariu al prozei noastre. Este acesta un drum pe care realismul socialist l-a întrerupt brutal, cu zgomot de ciocane pneumatice.

Anii de după 1945 îl obligă pe Dinu Piilat să intre, progresiv, în această nouă viaţă. Trădările intelectuale sunt comune, iar rezistenţa este excepţia de la această regulă a conformismului calp. Ralierea lui G. Călinescu la cauza democraţiei populare este, în dosarul său de existenţă, o traumă. Maestrul este şi autorul imundelor articole de vestejire a “partidelor istorice”. În jurul lui Dinu Pillat, se naşte golul care îl va nimici, în cele din urmă. Proclamarea Republicii şi exproprierea “ moşierilor” sunt borne ale acestui parcurs. Stigmatul pe care îl poartă Dinu Pillat este dublu: el este suspect ideologic şi suspect social, ca exploatator şi fiu de exploatator. Ceea ce rămâne este exilul intern, cel în care se instalează colegii săi de generaţie, de la Pavel Chihaia la Iordan Chimet sau Barbu Cioculescu.

Republica Populară în care trăieşte primul său deceniu comunist Dinu Pillat este un univers carceral, în care entuziasmul stalinist sufocă spaţiile de libertate. Semnătura este acceptătă doar în măsura în care scriitorul cedează, acceptând să elogieze tirania. Este cazul lui Petru Dumitriu, pontiful care închină canalului ucigaş un poem romanesc. Pentru ceilalţi, există doar tăcere şi truda subterană a literaturii care nu respectă canonul comunist. Cenaclurile clandestine nu au nimic în comun cu “ şcoala de literatură” în care se formează tinerii autori comunişti. Lecturile de aici dezvăluie supravieţuirea unei alte arte, intransigente în refuzul ei de a incorpora modelul sovietic. În acest mediu secret, mediu pe care Securitatea îl va utiliza ca pe un corp delict, se cristalizează conştiinţa est- etică a lui Dinu Pillat, spre a recurge la sintagma clasică a Monicăi Lovinescu. Exilul interior îi cuprinde pe toţi cei care nu aderă, pe toţi cei care scriu fără speranţa de a fi publicaţi. El este un imens rezervor de creativitate eliberată de inhibiţii. Din acest domeniu ascuns se va hrăni literatura publicată de după 1965. Anii în care Radu Petrescu scrie “ “Matei Iliescu “ sunt anii de domnie literară ai lui V. Em . Galan.

Pentru Dinu Pillat, est- etica înseamnă fidelitatea faţă de codul de valori de dinainte de comunism. Romanul care va fi confiscat de Securitate, spre a fi tipărit miraculos după regăsirea sa, în ediţia de opere de la “ Humanitas”, este un document al acestui timp de încercări. Crima lui Dinu Pillat este crima- gândire. Manuscrisele devin probe în procesul care îi va fi intentat. Domesticirea intelectualităţii implică acest exerciţiu de pedagogie a terorii. Lotul Noica- Pillat este unul compozit, aproape de neimaginat în eclectismul său. Naşterea sa este posibilă doar în acest context al comunismului românesc.

Eliberarea din detenţie îl proiectează pe Dinu Pillat în universul pe care învingătorii îl organizează şi îl conduc. Ceea ce nu se schimbă este verticalitatea sa estetică. Scrisul său critic, tenace şi erudit,duce mai departe firul anilor de formaţie. Asemeni lui Alexandru George, Alexandru Paleologu sau N. Steinhardt, Dinu Pillat are imaginea unui supravieţuitor al unei alte lumi. În proza sa de idei, aluviunile limbii oficiale sunt absente. Stilul său are limpiditatea românească nealterată.

“ Generaţia pierdută”- nimic mai înşelător decât această sintagmă. Dinu Pillat ilustrează această tenacitate creatoare şi etică, capabilă de a rezista agresiunii totalitare. Acolo unde cei care au trădat au învins în istorie, Dinu Pillat şi cei asemenea lui au de partea lor posteritatea. Editarea seriei de opere, sub patronajul “ Humanitas “ şi prin grija Monicăi Pillat şi a lui George Ardeleanu, este proba definitivă a acestei victorii postume. Est- etica lui Dinu Pillat lasă în urma ei un model paideic. Un model de la care o Românie demnă, calmă şi luminoasă se poate revendica.