Am apreciat foarte mult volumul Vieţile lui Alexandru Paleologu şi la prima lectură – la scurt timp după apariţia cărţii, cînd aceasta s-a produs. Îl apreciez, cu un ochi de cititor (sper) ceva mai bine calibrat acum, şi în aceste zile, cînd am simţit impulsul, imediat dublat de o bucurie a lecturii, să îl redeschid.
Biografiile dedicate unor mari personalităţi ale culturii române nu sînt chiar atît de numeroase – mă refer în mod special la cele bine sau foarte bine scrise. Şi mai puţine sînt asemenea lucrări pentru personalităţile contemporane – şi imediat nu pot să nu mă gîndesc că această direcţie ar fi o „linie de business” care s-ar cuveni, poate, mai atent explorată de către cei care scriu cărţi. Aşa încît, ca să revin la cartea care mi-a prilejuit acesl mic ocol de apreciere, ceea ce a făcut în acest volum un atît de fin cunoscător al lui Alexandru Paleologu aşa cum este Tudorel Urian este exemplar, remarcabil şi un foarte bun exemplu de, cum se spune în limbaj tehnocratic, „bune practici” literaro-eseistice.
Dar ce face, mai precis, în această carte Tudorel Urian? Foarte multe – şi cred că foarte multe „lucruri drepte” despre acela care stă în centrul demersului său: un nume mare al culturii române, cu o poveste de viaţă uneori complicată, în multe privinţe cu adevărat impresionantă.
Tudorl Urian reaminteşte, şi fiecare capitol al cărţii reprezintă subtile şi deopotrivă solide demonstraţii ale acestei idei, ce anvergură extraordinară a avut acest om căruia, în preambulul volumului, îi face şi un profil foarte reuşit în numai cîteva fraze:
„Alexandru Paleologu este unul dintre martorii esenţiali pentru România secolului XX şi pentru perioada tulbure a primului deceniu postcomunist. În lunga sa viaţă a întîlnit oameni deveniţi efigii ale istoriei naţionale şi ale istoriei culturii române. A fost în imediata apropiere a unor evenimente care au însemnat cotituri majore în evoluţia ţării. A cunoscut din interior fenomene îmbrăcate în mister (masoneria), a peregrinat religios pe traseul ortodoxie – catolicism şi retur, a trăit emoţia de a sta ascuns sub o identitate falsă, coşmarul închisorilor comuniste şi ruşinea de a fi fost colaborator al fostei Securităţi. Şi-a împlinit, la bătrîneţe, visul tinereţii de a deveni ambasador la Paris. S-a văzut, pe parcursul aceluiaşi an, încununat cu Premiul pentru Excelenţă în Cultura Română şi pus la zidul infamiei pentru o vină demult mărturisită. Cum singur mărturisea, toate acestea au fost scrise în destinul său şi au venit fără voia şi decizia sa. De aceea, spune el, „eu am o dovadă clară, indubitabilă a existenţei providenţei şi rîd foarte tare cînd cineva vorbeşte despre coincidenţă sau hazard””.
Foarte pe scurt, temele survolate sunt următoarele: familia lui Alexandru Paleologu – ipoteze, legende, fantezii; primele călăuze prin lumea literaturii; influenţele pe care le are de la Alice Voinescu, I.L. Caragiale, Paul Zarifopol, Montaigne, Goethe, Mihail Sadoveanu, Nicu Steinhardt; şcoala cadaraderiei şi visul diplomaţiei; despre masonerie şi catolicism; şase ani de pribegie (perioada în care, fugind de comunişti, a stat ascuns); tentativele de racolare ale Securităţii, pactul cu acest Diavol şi misterele colaborării cu Securitatea; despre mărturisirea colaborării; despre cariera scurtă de diplomat la Paris. De asemenea, în partea de final a cărţii există şi o impresionantă arhivă (secţiunea „anexe”) care include o serie de interviuri foarte preţioase făcute de Tudorel Urian cu Alexandru Paleologu, dar şi, nu mai puţin preţioase pentru istorici, cum şi pentru cei în genere interesaţi de această tematică, documente care privesc colaborarea cu Securitatea a lui Alexandru Paleologu.
În această ultimă privinţă, este de menţionat faptul, chiar dacă foarte bine cunoscut de altfel, că între Tudorel Urian, autorul acestei biografii, şi Alexandru Paleologu, subiectul acestei monografii, a existat o relaţie personală îndelungată şi consistentă. De altfel, există o discretă, dar mereu prezentă „patină” afectivă în paginile cărţi. Pe de altă parte – şi aceasta este, cred, un merit în plus ale acestui volum între numeroasele sale alte merite – afecţiunea pe care autorul cărţii i-o poartă celui despre care scrie nu pune deloc în paranteză scriitura limpede, echilibrată, critică (nu în sensul coroziv-demolator al acestui termen, ci în acela originar). Pentru această din urmă observaţie, cred că nu există un studiu de caz mai bun în Vieţile lui Alexandru Paleologu decît felul în care Tudor Urian abordează cea mai delicată şi mai problematică temă a lucrării: natura relaţiei de colaborare cu Securitatea a lui Alexandru Paleologu. Aş spune chiar că felul în care Tudorel Urian a ales să scrie – inspirat şi atent – este o foarte bună lecţie pentru lecturi ale unor cazuri similare.
„Marea operă” a lui Alexandru Paleologu, scrie Tudorel Urian, „nu trebuie căutată în cărţile pe care le-a scris, nici în faptele bune sau rele pe care le-a făcut, ci în ceea ce a acumulat în interior din toate aceste experienţe. Marea sa operă constă în continua rafinare şi consolidare a propriului sine şi în spectacolul pe care acesta îl poate oferi”.
Nu este o lucrare exhaustivă – cu atît mai mult cu cît este vorba despre o personalitate atît de complexă, cum este cazul cu Alexandru Paleologu. Există, desigur, şi alte pachete tematice care ar fi putut fi adăugate acestei biografii. Este una din biografiile posibile care se pot scrie despre Alexandru Paleologu – dar mai ales este o carte scrisă aşa cum trebuie, aşa cum se cuvine. Solidă, şarmantă şi, deloc lipsit de importanţă, dreaptă pentru cel despre care este vorba în ea în chip privilegiat.
P.S.Am această carte cu dedicaţie – şi profit de această ocazie să îi mulţumesc şi public lui Tudorel Urian pentru ea. Textul dedicaţiei este, nu cred că fac o indiscreţie, acesta – „povestea în alb şi negru a vieţii unui om a cărui prezenţă m-a fascinat în anii tinereţii”. Există un sens în care această formulare este integral acoperită: paginile cărţii sînt albe, iar textul este negru. Ceea ce este însă acolo, în paginile acestei cărţi ţine de nuanţe, în unele teme şi subteme – de multe nuanţe. Cum spuneam: o carte rafinată, care dă, inclusiv din suma nuanţelor etalate, un imens profit la lectură…
