28

1.

reveneai mereu.
după câteva secole în care reuşeam să te uit
şi să-mi doresc să nu te mai întorci.
reveneai.
te aşezai tăcută, privindu-mă
cu dragostea ta de neclintit,
fără să-mi reproşezi nimic,
nici timpul pierdut,
nici iubirile întrevăzute,
nici tăcerea prin care te chemam în vis.

erai.
ca o stâncă neabătută
de vânt, de lacrimi, de ocean,
aceeaşi privire de peste ani
ce-mi povestea despre mine
şi despre toţi ceilalţi din mine:
lucruri şi oameni pe care eu
prea uşor îi uitam.


desculţă şi tăcută ca în primii ani.

2. şi doar când îmi jucam rolul nepotrivit
de copil, bătrân sau golan,
zâmbeai cu îngăduinţă şi-mi povesteai,
în cea mai desăvârşită tăcere,
că fiecare drum îşi are destinul său
şi nici o fiinţă, adiere, fir de praf,
nu-l va schimba.

drumul te duce oriunde vrea,
oriunde altundeva,
acolo unde nici un altul nu va putea.

„Iar drumul tău te aduce mereu la mine
şi nu pot face altceva decât
să te întâmpin pentru o clipă.
şi în această infimă clipă trebuie, sunt silită,
să-mi iau bun rămas.
Căci eu sunt doar o răscruce,
iar împreună suntem o cruce
purtată pe umeri de drumul celuilalt.”

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *