Patrick Leigh Fermor X 2

La mijlocul anilor ’30, la vârsta de optsprezece ani, Patrick Leigh Fermor a pornit din Olanda către Constantinopol, într-o călătorie care a fost subiectul a trei dintre cele mai îndrăgite cărţi ale sale. Cea de-a treia, Drum întrerupt: De la Porţile de Fier până la Muntele Athos, a văzut lumina tiparului abia în 2013, după moartea autorului.

„Imaginea celuilalt“ are un maestru inegalabil în persoana lui Patrick Leigh Fermor. Dar cine e, în cazul de faţă, „celălalt“? Homo balcanicus, europeanul de pe cele două maluri ale Dunării, sălbatic, ospitalier, aristocrat, orgiastic, alături de care el, „barbarul“ britanic, trăieşte momente unice.
Cu însuşirea uimitoare a englezului de a se acomoda rapid oriunde, PLF învaţă româneşte, bulgăreşte, greceşte, îşi găseşte hogeac într-o colibă de lângă Rusciuk şi doarme la fel de adânc în patul somptuos al cutărui aristocrat bucureştean. Printr-o arheologie personală, dibuieşte cuvinte definitorii ale sufletului românesc: doină, dor, zbucium, dar şi filonul lui hedonist: ţuică, mititei „rulaţi pe coapsă“ ori femei splendide pe care le priveşte „cu ochi de mojic“. Recursul la istorie lămureşte climatul balcanic, prea adesea învrăjbit, unde duşmănia, răzbunarea, neuitarea alternează cu împăcarea vremelnică, cu interacţiunea gastronomică ori cu strategia matrimonială. E anevoie de ales ce ne atrage mai mult: descrierea trufaşului Bucureşti interbelic, cu nota lui acuzat occidentală, satul bulgăresc rânduit între rigoare şi făţărnicie ori cosmopolitul Munte Athos, unde vieţuiesc călugări greci, ruşi şi români, într-o înţeleaptă detaşare de cele lumeşti.
Este o percepţie multisenzorială a omului din acest spațiu ce transformă naraţiunea lui PLF într-un ghid cu perspectivă inedită. Încerci să-i calci pe urme, căci Drum întrerupt rămâne o iniţiere desăvârşită în permanenţele spiritului balcanic. (Georgeta FILITTI)

Prăvălii cu nume româneşti, printre ele multe firme scrise cu caractere ebraice şi câteva cu caractere armene, huruit de tramvaie şi, dintr-odată, un furnicar de oameni. Se făcea târziu. Înfometat după un drum aşa de lung, m-am instalat într-un birt afumat care părea promiţător; se numea La Pisica Veselă. Mare parte din fum se ridica dintr-o sobă pe a cărei plită se frigeau nişte crochete în formă de fus, după ce un bucătar cu aer blajin le rula cu pricepere între palmele lui uriaşe. Am dat de duşcă nişte ţuică, am înfulecat o mulţime de mititei şi am băut vin cu nemiluita. Toate erau delicioase, şi nu vedeam nici un motiv pentru care să mă opresc din mâncat sau din băut vin. După cum am aflat mai târziu, exista în Bucureşti un loc unde mititeii erau nemaipomenit de buni fiindcă, din câte se zvonea, bucătăreasa, o ţigancă, îi rula pe coapsă.

1 2

La mijlocul anilor ’30, Paddy, un tânăr cultivat, nonconformist şi aventurier, renunţă pentru o vreme la studii şi porneşte într-o călătorie la pas prin Europa, din Olanda până la Constantinopol. Iar după patruzeci de ani Patrick (Paddy) Leigh Fermor, consacrat deja ca unul dintre cei mai mari stilişti ai literaturii secolului XX, aşterne pe hârtie această odisee de tinereţe inspirându-se din însemnările de pe drum şi lăsându-se purtat de caleidoscopul amintirilor.Între păduri şi ape este povestea călătoriei de la graniţa austriacă până la Porţile de Fier, printr-o Europă Centrală ce sfidează trecerea timpului şi semnele de rău augur ale istoriei. În inima ei, Transilvania interbelică văzută prin ochii drumeţului străin ne pare astăzi un tărâm îndepărtat, desprins din legendă şi mit. În păduri lumina şi penumbra au nuanţe nesfârşite, munţii ascund unghere pline de mister, conacele păstrează pitorescul vechii nobilimi, iar satele îşi etalează în tihnă tradiţiile. Şi, mai presus de toate, diversi¬tatea oamenilor nu împiedică ospitalitatea, prietenia şi chiar dragostea, notele dominante ale acestor pagini de neuitat.

„Patrick Leigh Fermor nu poate fi numit pur şi simplu autor de memorii de călătorie; ar însemna prea puţin. Este un artizan de esenţe divine ireductibile, şi fiecare frază a lui pare să locuiască într-o capsulă a timpului.“ (Robert KAPLAN, autorul cărţii În umbra Europei)

Văzându-mă încurcat, un vecin mi-a spus cu ce să încep: mai întâi, trebuia să beau păhărelul cu rachiu; apoi să mănânc linguriţa de dulceaţă delicioasă din petale de trandafiri care era pregătită pe o farfuriuţă de sticlă, apoi să beau o jumătate de pahar de apă; şi, în sfârşit, să sorb din degetarul cu cafea densă şi fierbinte vârât într-un suport filigranat. Ritualul trebuia încheiat golind paharul şi primind tutun, în acest caz o ţigară aromată răsucită de mână chiar pe insulă. Între timp, bătrânii stăteau în tăcere şi zâmbeau, oftând din vreme-n vreme, adresându-mi câte-un cuvânt prietenos într-o română aparent stricată; doctorul spusese că pe uscat accentul şi stilul lor stârneau amuzamentul. Între ei vorbeau în turcă, limbă pe care n-o mai auzisem niciodată…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *