Instantaneu cu șampanie franțuzească

Cum, în aceste zile, Parisul e un bazin enorm,care clocotește de emoție europeană, chiar universală, poate, declanșată de Campionatul european de fotbalși de măsurile draconice de securitate, m-am gândit la o secvență memorabilă, pe care am trăit-o pe viu, cu ocazia unei călătorii în țara lui Voltaire și Montesquieu. Se întâmpla anul trecut. În vară. Stăteam pe o bancă, în apropierea Turnului Eiffel, în zona gazonului de-un verde strident, călcat în picioare sistematic, zi de zi, de mii de turiști. Era momentul acela unic, pe care francezii-l descriu,cum numai ei știu, cu expresia entre chien et loup. Când ziua se frânge-n două, ca pâinea caldă, pârâie pe la încheieturi și lasă deschisă poarta către o temporalitate germinativă, noaptea. Contemplam sofisticăria inginerească la poalele căreia mă aflam, o fotografiam cu nesaț, din toate unghiurile, când, la un moment dat, în fața mea, un individ de culoare, dintre aceia care vând, la intrările muzeelor, sticla de apă minerală Evian cu 5 euro, suporturile selfiecu telecomandă sau brelocurile cu La Tour Eiffel, la 1, 2, 3 euro, în funcție de mărime, se pregătește să-și strângă în grabă arsenalul. Mon ami, mon frère. Se uită în dreapta, se uită în stânga, pe lateral, de asemenea, se apleacă, ridică o placă. (Era capacul unei guri de canal.) De la distanța la care mă aflu, nu disting prea bine în ce constă operațiunea secretă. O ridică rapid și scoate trei sticle cu șampanie. Apoi, cu cealaltă mână, trei de vin. Rămân bouche bée, cu aparatul de fotografiat pus pe instantanee. Împinge milimetric, cu piciorul, placa. Iarba revine la loc, peisajul e intact. Se îndreaptă spre o pereche de asiatici așezați pe iarbă, cu o pătură în carouri sub fund. Ea, cu gura deschisă și pălărie cu boruri largi, întreabă ceva. El, în pantaloni de in până la genunchi și tricou alb imaculat, cumpărat,probabil, de pe Champs Elysées, la preț nepromoțional, arată spre un gardian cu arma în mână. Gardianul tocmai privește cu intensitate de buldog în călduri decolteul unei gravide. Fluieră. Colegul lui, aflat de partea cealaltă a gazonului, fluieră și el. A pagubă. Mă uit, preț de câteva secunde, spre banca vecină. Observ cu coada ochiului cum un alt individ, clona celui dintâi, ridică o placă.(Era capacul unei guri de canal.) Scoate o plasă pe care scrie Prix Unic, o altă plasă, pe care nu scrie nimic. Împinge și el placa, ușor, se uită în dreapta, în stânga, pe lateral. Mon ami, mon frère. Gardienii fluieră mai departe. Micii afaceriști își încearcă, în continuare, norocul. Două fete blonde, cu gura până la urechi, înșfacă o sticlă de șampanie. Individul prinde în bătaia de seară a vântului parizian, o bancnotă de 10 euro. O vâră-n buzunar. S-a umplut gazonul cu turiști din toate colțurile lumii. Și gardienii care fluieră a pagubă. Și micii evazioniști. Mă întreb dacă șampania e franțuzească. Uite, chiar acum îl văd pe unul că se îndreaptă spre banca mea. Mă panichez. Nu, simte că-s om serios, că nu beau decât foarte rar, că n-am prea mulți bani. Ăștia te miros și te aud de departe, au, ca liliecii, capacități paranormale. Ultrasunete. Se mișcă-n infraroșu. A vrut omul să arunce o doză goală la pubelă, atât. Aparatul meu e pus pe instantanee. E greu să ratezi momentul. Și luna, ca o clătită împăturită, râde la stele. Turnul Eiffel e mai păzit ca niciodată. Mon ami, mon frère.