Cioran, „Caiete 1957-1972” (4)

20 dec. Azi după- amiază, la Collège de France, am intrat din greşeală într-o sală unde profesorul scria pe tablă formule de matematici superioare. Timp de un ceas, l-am privit cu o stupoare admirativă pe acel magician care n-a încetat să scoată la iveală semne minunate şi, pentru mine, cu totul neinteligibile. Cât de vulgare par muncile noastre literare în comparaţie cu acest exerciţiu halucinant care practic suprimă cuvântul: de altfel, profesorul n-a recurs la cuvânt decât pentru a face legăturile. Să mă fi dedicat unei activităţi inaccesibile profanilor, unei activităţi
rezervate unor aleşi, câţi să-i numeri pe degete – da, asta mi- ar fi plăcut să fac, nu să scriu articole pe care primul venit le poate citi şi dispreţui.

CIORAN
Caiete
1957-1972
Ediţie de colecţie, Humanitas, 2016

Cuvânt înainte de
SIMONE BOUÉ
Traducere din franceză de
EMANOIL MARCU şi Vlad Russo

O formă ispititoare de glorie, poate una din cele mai frumoase: să-ţi legi numele de năruirea unei religii.

21 dec. Am dormit nouă ceasuri în şir, cu o întrerupere, totuşi, de câteva minute. M-am trezit perfect odihnit. Ce-i drept, mintea nu- mi funcţionează.
index
Tocmai am citit articolele politice ale lui Heine, scrise în 1842. Fireşte, totul e prăfuit – dar totodată just. Observaţii foarte profunde despre caracterul francezilor, despre versatilitatea lor; de asemeni, viziuni profetice despre comunism. – Inaugurarea căii ferate Rouen-Orléans îi
inspiră exact aceleaşi observaţii ce s-au făcut mai târziu despre avion şi aparatele spaţiale. Din toate se desprinde, pentru cititor, o mare lecţie de modestie. Aparţinem timpului nostru prin mirările noastre. Să nu te entuziasmezi – deviză salutară, chiar indispensabilă pentru cine nu vrea
să regrete mai târziu.

Este incredibil în ce măsură se demodează cea mai neînsemnată figură poetică în proză. Poezia e partea perisabilă a stilului. Ea nu dăinuie, nu rămâne vie decât dacă este implicită, neevidentă, involuntară, secretă şi chiar imperceptibilă.

Sunt un pătimaş care se vlăguieşte încercând să atingă Indiferenţa şi care n-o atinge niciodată, decât poate prin subterfugiul şi mizeria toropelii.

Regulă generală: un autor începe să fie recunoscut şi celebrat în momentul când nu mai are nimic de spus. Venirea gloriei coincide cu cea a sterilităţii.

Talentul vine scriind. Este un exerciţiu transfigurat.

Căpătase obiceiul să plângă; de atunci, totul îi reuşea. Îţi atingi cu uşurinţă scopurile, cu condiţia să ai o metodă.
De ani de zile, caut o definiţie a tristeţii… Sper să n-o găsesc niciodată.

Tags: ,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *