7

pe lună plouă.
nu mă întreba,
de unde să ştiu eu de atmosferă?
o fi adus-o cineva când a venit în vizită.
nu-mi amintesc. nu a trecut nimeni pe aici
« de o viaţă », zici,
de-o viaţă.
pământul e departe şi mereu la asfinţit
stau în penumbră mai tot timpul
şi mă joc cu firele de nisip.
nu, nu timpul,
nici călătoria,
nici micile neînţelegeri
şi nici minciuna care s-a cimentat între noi:
singurul drum fără riscuri.
nu ştiu să merg pe calea aceasta, aşa că plutesc.
pe Lună e uşor,
te intersectezi doar cu o culme, o umbră,
ceva ce-ţi stă în cale ca o întrebare pe care o aşteptai.
prieteni nu mai suntem din veacul trecut,
ascult cum curge vântul la tine, pe Pământ,
şi-mi dau seama că aştepţi un cuvânt.
aşa că îţi trimit o clipire de pleoapă:
pe Lună a nins până de curând,
acum plouă şi, întocmai,
totul se întâmplă la mine în gând…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *