Interviu cu Vasilica Lungu, arheolog la Institutul de Studii Sud-Est Europene din Bucureşti

LaPunkt: Felul în care aţi ajuns să vă ocupaţi de arheologia pontică este impresionant. Vă rog să împărtăşiţi şi cititorilor noştri povestea dvs.
Vasilica Lungu (V.L.): În 1984, la terminarea facultăţii, în specializarea filologie clasică, am fost repartizată la şcoala generală din Mahmudia ca profesor de limba română şi limba latină.
Acolo am găsit o frumoasă colecţie arheologică, compusă din mai multe artefacte adunate de un învăţător din sat pasionat de istorie, aflat deja la pensie la acea vreme. Obiectele fuseseră depozitate la şcoală, în dulapuri, fără o organizare sistematică. Pe atunci, exista obligaţia desfăşurării de activităţi, să le spunem pionereşti, ori în folosul comunităţii şi, având această colecţie, am decis să mă ocup de ea.
Astfel, încercând să organizez riguros, ştiinţific, colecţia, am început colaborarea cu Muzeul Deltei Dunării din Tulcea şi în special cu directorul muzeului de la acea vreme, regretatul Gavrilă Simion. Colaborarea viza studierea obiectelor din şcoală, etichetarea lor, amenajarea unui colţ muzeistic şcolar. Pornind de aici, am înfiinţat şi un cerc şcolar pe teme arheologice, pentru elevii claselor V-X. Chiar dacă nu eram profesor de istorie, i-am selecţionat pe cei mai buni copii la această disciplină şi la sfârşit de săptămână făceam împreună cu ei scurte excursii în afara comunei, în zona cuprinsă între Mahmudia (antica Salsovia), Beştepe şi Murighiol (antica Halmyris). Din aceste excursii au rezultat o sumedenie de obiecte noi dintre care cele mai spectaculoase erau monedele antice şi toartele ştampilate de amfore. În cadrul acestui cerc, am invitat arheologi de la Muzeul Deltei Dunării, pentru a susţine conferinţe în faţa elevilor despre istoria şi arheologia zonei.
Din această calitate de profesor la Mahmudia, am început şi cariera mea în cercetarea arheologică propriu-zisă. Împreună cu elevii din cercul de arheologie, care au fost foarte entuziaşti, am participat la săpăturile de pe situl de la Ghiolul Pietrei, unde am săpat o aşezare cu mai multe niveluri de locuire, din Hallstatt[1] până în epoca medievală timpurie.

LaPunkt: Şi cum aţi ajuns să săpaţi la Orgame, aşezarea care v-a consacrat ca arheolog?
V.L.: Pornind de la experienţa dobândită la Mahmudia, începând cu anul 1985, mi-am petrecut vacanţele pe şantierul de la Orgame, pe sectorul coordonat de Mihaela Mănucu-Adameşteanu.  Sectorul, denumit Faleză Est, prezenta cele mai timpurii urme de locuire grecească din aşezare. Cu timpul, pornind de aici, am ajuns să coordonez eu însumi săpături la Orgame sub egida muzeului din Tulcea şi să îmi dezvolt o carieră în arheologie.

LaPunkt: Această tranziţie a fost una intenţionată?
V.L.: Nu. Pentru mine, arheologia a fost o salvare, căci sistemul de învăţământ de la acea vreme nu îmi oferea posibilitatea de a continua în ceea ce mă pregătisem în facultate: filologie clasică.

Vasilica Lungu, interpretând fotografiile realizate cu drona

LaPunkt: Actualele săpături de la Caraburun sunt rezultatul cercetărilor începute de dvs. cu mulţi ani în urmă, la Jurilovca – Capul Dolojman, la antica cetate Orgame. Care sunt principalele informaţii istorice legate de această cetate, puţin cunoscută de publicul larg din România, dar foarte importantă pentru istoria colonizării greceşti în Marea Neagră?
V.L.: Orgame se remarcă prin faptul că este aşezarea urbană cu cea mai veche atestare documentară de pe teritoriul României, în secolul al VI-lea î.e.n, a cărei durată de existenţă se întinde pe mai multe secole, până la începutul secolului al VII-lea e.n. Se cunosc mai multe niveluri de ocupare din epoca greacă, reflectate în descoperirile de urme de locuire, precum construcţiile de piatră din zona fortificată a cetăţii, din epoca arhaică. Există niveluri de locuire şi din secolele V-IV î.e.n., şi acestea marcate prin construcţii de piatră. Aceasta pentru perioada cea mai veche a cetăţii propriu-zise.
Pe de altă parte, cele mai vechi urme de locuire grecească din zonă au fost descoperite în afara zidurilor, în 1995, în necropolă. Aceste urme datează undeva între 650 şi 625 î.e.n. şi sunt constituite de mormântul fondatorului cetăţii, pe care am avut şansa să îl descopăr şi să îl cercetez eu însămi, dar şi a mai multor alte morminte aparţinând unor cetăţeni din familii importante.
Printre celelalte obiective deosebite descoperite până acum la Orgame se numără nekromanteion-ul[2], cele trei basilici din interiorul zonei fortificate a cetăţii, dar şi alte două basilici din afara acesteia: aşa-numita basilică extra muros, descoperită de mine în 1993, şi cea de pe insula Bisericuţa.
Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa blogul http://orgame-argamum.blogspot.ro/.

Toate artefactele descoperite sunt colectate cu atentie, contextul in care au fost identificate fiind inregistrat cu precizie

LaPunkt: Cum s-a ajuns de la cercetarea cetăţii Orgame, o aşezare urbană, la săpăturile de la Caraburun, în ceea ce era odată teritoriu rural?
V.L.: Cu ocazia organizării la Bucureşti în 2005 a unui colocviu dedicat aniversării a 40 de ani de la reluarea săpăturilor arheologice de la Orgame-Argamum, l-am invitat pe Alexandre Baralis de la Universitatea Aix-Marseille (în prezent, la Muzeul Luvru) să prezinte descoperirile de la Apollonia (Bulgaria). La acest colocviu eu am susţinut lucrarea Construcţiile tumulare – repere importante în organizarea teritoriului cetăţii Orgame, punând accent pe cercetarea altor situri identificate sau identificabile în zona mai apropiată sau mai îndepărtată a promontoriului de la Capul Dolojman şi pe importanţa acestora în studiul propriu-zis al cetăţii Orgame-Argamum.       Din discuţiile pe care le-am avut cu Alexandre Baralis după acest colocviu, s-a născut primul proiect ANR Pont Euxin, Orgame, nécropole et territoire, pe care l-am coordonat împreună între anii 2010-2012. Rezultatele sunt excepţionale şi contribuie în mare măsură la înţelegerea modului de organizare şi de funcţionare a cetăţii în perioada greco-romană. În cadrul acestui proiect, finanţat integral de partea franceză, au fost făcute mai multe săpături de diagnostic la Zimbru, Călugăra şi Caraburun, periegheze pe mai mult de 500 de hectare în jurul cetăţii, studii de teren pentru identificarea sistemului rutier antic, studii geomorfologice referitoare la evoluţia mediului înconjurător, studii de paleozoologie, de microbiologie, de antropologie etc. Toate aceste activităţi au presupus o concentrare de cercetători români, dar mai ales străini, din diferite specialităţi, nemaîntâlnită până acum în spaţiul acestei cetăţi. Proiectul a promovat, de asemenea, un model de colaborare între mai multe instituţii internaţionale.    

LaPunkt: Care este stadiul cercetărilor de la Caraburun? Ce preconizaţi că ascunde acest sit?  
V.L.:   Rezultatele excepţionale din anul 2011 ne-au convins să revenim şi anul acesta la Caraburun pentru a continua cercetarea în cadrul unui nou proiect de 3 ani, Orgame, nécropole et territoire, Caraburun et Călugăra, finanţat de asemenea integral de partea franceză.
În această campanie, am deschis noi puncte în perimetrul delimitat al cetăţii şi am diversificat metodele de cercetare. Situl prezintă un interes deosebit prin prezenţa amenajărilor din epoca greacă arhaică, clasică şi elenistică, la care se adaugă construcţii de piatră de epocă romană timpurie. Materialul arheologic este bogat şi variat, atestând prezenţa unor importuri de vase fine din Atena şi din spaţiul ionian, folosite în special la consumul vinului importat din insulele Lesbos şi Chios, sau de pe coastele Asiei Mici (Clazomene) în epocile arhaică şi clasică, sau din Thasos, Sinope şi Heracleea Pontică în epoca elenistică. Se remarcă, de asemenea, relaţia strânsă cu Histria, prin prezenţa unor vase produse în atelierele ceramice de aici, unele dintre ele cunoscute deja de mai multă vreme.

LaPunkt: Cum puteţi descrie colaborarea cu cercetătorii din alte ţări, interesaţi de patrimoniul arheologic românesc?  
V.L. : Colaborarea cu cercetătorii din alte ţări la Orgame-Argamum are o lungă şi fructuoasă tradiţie. În ceea ce mă priveşte, la săpăturile din necropolă am avut participări ale unor colegi din străinătate încă din anii 1996-98, precum Alla Bujskich sau Serghei Skorij de la Institutul de Arheologie de la Kiev, studenţi de la Universitatea Wilfrid Laurier (Canada) sub coordonarea profesorului Gerald Schaus sau de la Universitatea din Guelph (Canada), sub îndrumarea profesorului Andrew Scherwood, studenţi din Grecia, iar în ultimii 6 anii consecutivi, proiectele coordonate împreună cu Alexandre Baralis, au adus în echipă numeroşi specialişti francezi pe diverse domenii, precum Philippe Charlier, Christophe Morhange, Guénaëlle Bony, Pascal Lebouteiller, Loïc Damelet, cărora li se adaugă an de an noi studenţi de la diverse universităţi din Franţa.

[1] Denumire folosită pentru a descrie prima epocă a fierului în Europa Centrală, inclusiv în România. Există multe controverse privind începuturile ei, dar poate fi considerat că datează din jurul anului 1200 î.e.n., până la aproximativ 400 î.e.n. Denumirea provine de la localitatea austriacă unde între 1846 şi 1876 a fost descoperit un impresionant cimitir în care s-au păstrat laolaltă numeroase obiecte de bronz şi de fier.

[2] Templu subteran, dedicat unor activităţi de divinaţie ce presupuneau intrarea în contact cu lumea morţilor. Literal, în limba greacă veche, termenul înseamnă „oracol al morţii”.