Vladimir Solonari, „Purificarea națiunii” (5)

De ce a hotărât Carol să suprime în mod formal „democraţia” şi să introducă dictatura făţişă? Aşa cum am mai afirmat, Carol dorea să păstreze aparenţa unei ordini democratice atât timp cât interesele sale personale, majoritatea mercantile, erau bine reprezentate de „lichelele” politice pe care le instalase la putere. Nu este o simplă coincidenţă faptul că guvernul care s a aflat la putere cel mai mult timp, din ianuarie 1934 până în noiembrie 1937, în România interbelică a fost cel al lui Gheorghe Tătărescu, care avea reputaţia binemeritată a celui mai cinic, mai lipsit de coloană vertebrală şi mai corupt politician român. Deşi sub con¬ducerea lui Tătărescu situaţia economică a ţării s a îmbunătăţit oarecum (nu atât din cauza politicii guvernului, cât ca o reflectare a tendinţei din regiune din a u Elena Lupescu. Ca femeie cu un statut social inferior, percepută de toată lumea ca fiind vulgară, coruptă şi complet lipsită de decenţă, ea deranja prea multe sensibilităţi. Ca evreică, ea era „dovada” celor mai exagerate fantezii antisemite şi o ţintă perfectă pentru atacuri. Totuşi, regele nu lua în seamă ce se petrecea în afara palatului său şi nu era la curent, probabil, cu declinul rapid al popularităţii sale.

Vladimir Solonari, Purificarea națiunii. Dislocări forțate de populație și epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944
Polirom, 2015

Astfel se explică greşeala sa ce a dus la o criză pentru care a fost complet nepregătit. În decembrie 1937 trebuiau să aibă loc alegerile parlamentare obiş¬nuite şi guvernul Tătărescu, respectând tradiţia românească deja consacrată, a demisionat pe 14 noiembrie. Conform practicii, monarhul trebuia să numească un nou guvern, de regulă din partidul de opoziţie, pentru a asigura alternarea adecvată la putere a elitelor. Apoi, un nou guvern urma să „organizeze” alegeri, astfel încât să i permită să câştige o majoritate confortabilă în noua legislatură. Dar Carol era atât de îndrăgostit de Tătărescu şi de echipa sa, încât l a renumit în funcţia de prim ministru, în pofida impresiei generale că acesta din urmă era prea „uzat” pentru a putea câştiga.

Purificarea natiunii-Studii romanesti-a
În acest context poate fi înţeleasă originea pactului de „neagresiune” Maniu-Codreanu. Prin semnarea pactului, ambii lideri doreau să împiedice guvernul – şi regele – să obţină un avantaj, în pofida faptului că nu se bucura de popularitate. Pactul şi a atins scopul imediat: guvernul a pierdut alegerile, pentru prima dată în istoria românească. Rezultatele de la alegeri – PNL cu aliaţii, 35,9% din votul popular; PNŢ, 20,4%; legionarii, 15,6%; cuziştii, 9,15%; şi multe alte partide mai puţin de 5% – au fost un şoc pentru toată lumea şi mai ales pentru Carol.
În urma alegerilor, Carol avea un spaţiu de manevră foarte limitat. Deoarece naţional liberalii nu aveau practic nicio şansă de a forma o coaliţie pentru guvernare şi întrucât Carol era hotărât să nu i lase pe Codreanu sau Maniu să preia puterea, el putea fie să înmâneze guvernarea cuziştilor (sau oricărui partid mai mic), sperând că vor urma în scurt timp noi alegeri în care guvernul va câştiga, fie să abroge constituţia şi să instaureze dictatura – opţiune pe care sicofanţii săi o invocau stăruitor. Carol s a decis în favoarea primei alternative, dar, aşa cum sugerează jurnalul său, chiar şi la momentul numirii lui Octavian Goga ca prim-ministru, Carol considera deja această acţiune o manevră pe termen scurt, cu scopul de a face loc dictaturii regale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *