Serios, uite, dacă vorbim despre fantezii, la Six Flags Magic Mountain sunt zeci de bălți de vomă, sub scheletele de roller-coaster, iar oamenii plătesc bani buni ca să le scuipe acolo, rânjiți, de la înălțime, și nu, nu glumesc când spun asta, înmulțește și tu, de exemplu 7 Montagne Russe (numai în Hurricane Harbour L.A.), cu 18 parcuri numai în Statele Unite, Mexico și Canada, și cu 39.99 de dolari biletul și o să vezi cât înseamnă, cât dau unii pentru o vomă de la 125,492 de metri înălțime, ca să înțelegi în ce hal e lumea de ahtiată după senzații de la stomac iar acum nu, nu-mi spune că exagerez, că n-ai dreptate, adică închipuie-ți cum e să te dai în Black Snake Summit, care ar fi, zic ei, doar pentru demoni ai vitezei, ori în Batman-The Ride, de unde nici n-apuci să mai vezi pământul, așa de repede îți zboară de sub picioare în secunda în care te ridici în aer, apoi orașul întreg este când sub tine, când deasupra ta, când te înconjoară, când te sfarmă, când te aruncă hăt, departe, cât despre Dive Devil ce să mai zic, intri singur sau cu mai mulți, așa, ca într-o plasă atârnată în corzi, iar corzile-ntr-un cablu subțirel care te ridică, te ridică, te ridică până la vreo 46 de metri, și ăsta e doar începutul, căci de-aici, din vârful turnului, zbori pur și simplu, atât de sus, și de repede, și de zbuciumat încât mai auzi doar vântul urlându-ți povești de groază în creier, iar pentru toate astea lumea vine de la mii de kilometri depărtare, stă de cu noaptea-n cap la coadă, plătește, se leagă de bună voie, zboară, vomită, e mulțumită, și-acum nu știu ce crezi tu despre asta, că nu mă vezi și nici nu mă simți, probabil, în spatele tău, deși eu zic că stau bine pe șa, chit că nu mă țin de tine, ci de mânerele laterale, că așa mi-ai spus ca e regulamentar, iar eu sunt conștiincioasă, nu fac nici pe viteaza și nici pe disperata care s-ar încolăci pe tine, doar că nu-mi dau seama dacă e în regulă să am creierii mărunți-mărunți, în cască, ori dacă ochii e firesc să rămână pironiți în partea dreaptă, cu cap cu tot, pe verde, sau roșu, sau galben, sau ce-o mai fi pe unde mi-amintesc eu că ar trebui să fie pădure, sau maci, sau rapiță, pe vremea asta, dar, cine știe, poate-o fi și de la ploaie (că exact azi a trebuit să toarne cu ură), deși are și ploaia șarmul ei și într-un fel mă atinge din plin, iar într-altul m-atinge pe sub umbrelă (de fantezia mea cu ploaia ți-am spus?), în orice caz, îți mulțumesc că parte din palele de apă le parezi tu (cred că geaca ta e mai impermeabilă decât a mea, dar parcă ți-ai imaginat tu că mă arunc cu tine, din prima, la drum întins, ca să apuci să mă dotezi la nivel?) iar eu pot să-mi las liber și-un zâmbet, sau să scot limba și să culeg picături de pe vizorul căștii, dar n-o fac încă, aștept să trecem de defileu (cât poate să mai fie?), și de noapte, și de munți, și de România, și poate când ne-om opri o sa-ți spun și că fantezia mea sălbatică este să citesc în iarbă, cu tine (sigur nu ți-am zis iar acum mi-e cam greu să o fac, la 180 de km la oră, țintuită geacă în geacă și cască în cască, pe o GS 1200 Adventure, în zbor).
Love Story
Costinela Caraene
Un comentariu
Lasa un comentariu Cancel
Ultimele articole

Răul, şocul şi sublimul (Barbey d’Aurevilly)

MUSICA PURITAS DOMINICA (războiul… )

Note de lectură

Inevitabil…

Conferințele „Despre lumea în care trăim“, la Ateneul Român, 16–17 mai

MUZICA PURITAS DOMINICA (pacea)

Bucuria Învierii

Ioana

Magia…

Prin spărturi

MUSICA PURITAS DOMINICA (musica supra omnia…)

O minunată carte de versuri

TRANSATLANTIC. Mary Oliver – Cum mă duc în pădure

Sub pecetea tainei

A înfrânge și a învinge…

MUSICA PURITAS DOMINICA (in memoriam… )
INSCRIE-TE LA NEWSLETTER!
Sa fii mereu LaPunkt!
Cele mai citite
- Merită să aştepţi pe cineva care nu te iubeşte? 132570 views
- De ce unii oameni nu se mai pot îndrăgosti? (relaţia supra-toxică) 83135 views
- Noaptea dinaintea examenului. Cum înveţi când nu mai ai chef să înveţi în sesiune 82686 views
- Despre prietenie, cu dragoste 39836 views
- Vasile Voiculescu, „În grădina Ghetsemani” 23773 views
La 180/h prin ploaie, cu umbrela, pe motor…
Pai ori visam, ori nu visam?
🙂