Prizonierat

Aş vrea să mai amân o vreme poemul, să îl încetinesc, să îl dau în

reluare în timp ce mă întreb de ce eu? De ce trec peste graniţe pe care

nu le ştie nimeni legată noaptea în camioane de marfă.

De ce pe măsură ce mă dezbrac în timp ce scriu sunt prima care se

îndepărtează în goană. De ce colţurile camerei mele se continuă cu

fâşâitul pneurilor pe asfalt şi hârtia udă mă acoperă astupându-mi

gura cu o bandană murdară.

 

Sunt prinsă în poem,

din când în când în când,

în nopţile cu lună,

pe craniul meu ars curge

ceară

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *