Străzi, oraşe, destine

Am crezut dintotdeauna că adresele şi numele străzilor pe care oamenii le locuiesc şi pe care le străbat ani de-a rândul sunt în strânsă legǎturǎ cu destinul lor. Ideea mi-a venit extinzând observaţia, devenită convingere, că un scriitor trebuie să aparţinǎ oraşului despre ale cărui locuri scrie şi cu ale cărui valori se identificǎ. Ar fi  de imaginat Proust fără Paris, Mircea Eliade fără strada Mântuleasa, sau Mihai Zamfir fǎrǎ Bucureşti sau Lisabona (pentru perioada în care a fost ambasadorul României în Portugalia)? Şi exemplele pot continua.

Pentru că nu am avut timp să mă documentez despre legătura dintre adresele şi destinul altora, m-am mulţumit să trec în revistă propriile mele adrese, încercând să stabilesc legătura dintre numele străzilor sau al cartierelor locuite şi destinul meu, în general.

Prima stradă din Bucureşti, unde am locuit pânǎ la plecarea din ţară din 1982, s-a numit Dr. Burghelea. Numele străzii era un omagiu adus unui renumit medic. Să fi fost acesta unul din motivele pentru care, în copilǎrie şi tinereţe, am fost mult timp bolnavă? Cartierul era plin de străzi care există şi astăzi: mergeam la şcoală pe străzile Popa Soare şi Plantelor, mă plimbam cu bicicleta pe strada Zefirului, o vizitam pe cea mai bună prietenă pe strada Labirint, m-am căsătorit pe strada Parfumului şi toate aceste nume mi se părea cǎ reprezentau destinul meu: acela de a-mi înflori mintea, la şcoalǎ, cum plantele o fac, de a alerga precum zefirul pe bicicletă, de a-mi căuta cea mai bună prietenă în labirintul vieţii mele de atunci şi, însfârşit, de a-mi parfuma viaţa, căsătorindu-mă.

Când am ajuns la Montreal, prima stradă pe care am locuit s-a numit Forest Hill (Dealul din pădure). Strada era în pantă şi la capătul ei, unde era blocul meu, era o pădure. Am locuit  acolo zece ani. Au fost anii urcării mele, cu paşi mici, nu numai pe dealul pe care era strada, dar şi pe muntele care despărţea mentalitatea cu care venisem din România de realitatea din Canada.

A urmat o altǎ mutare, tot în Montreal, pe strada Côte des Neiges (Coasta Zăpezilor). În legǎturǎ cu strada respectivǎ, nu mǎ pot împiedica sǎ nu menţionez cǎ, datoritǎ faptului cǎ erau mulţi români care locuiau acolo, numele ei era pronunţat, în glumǎ, Codǎneşti (şi aşa e poreclitǎ strada şi acuma!)

Nu mai trebuia să urc niciun deal şi între timp îmi luasem permis auto şi mergeam cu maşina la serviciu. Cum la Montreal ningea mereu, condusul prin zapadă – la orele la care maşinile de curǎţat zǎpada încǎ nu veniserǎ – nu era o placere. Dar strada era frumoasǎ şi, cu maşina, ajungeam prin ea la strada Mont Royal, pe un munte (cum o spune şi numele) care traversa oraşul în serpentine. Luam aceeaşi rutǎ zilnic spre serviciu şi mama, care m-a vizitat pe vremea când locuiam acolo, mi-a spus că e un privilegiu ca cineva să parcurgǎ zilnic un drum atât de frumos. Traversarea serpentinelor mă liniştea, iar numele în franceză al strǎzii, Côte des Neiges, îmi fǎcea bine, mă lăfăiam în latinismul limbii mele, aveam multe librării, mǎ simţeam „chez moi”!

Dupǎ acest episod francez care a durat vreo cincisprezece ani, am fost transferată cu serviciul în partea anglo-saxonă a Canadei, lângǎ Toronto. Cartierul în care m-am mutat şi locuiesc şi acuma se numeşte Applewood (Lemn de Măr), blocul se numeşte Applewood Tower iar aleea de câţiva kilometri de-alungul pârâului care strǎbate păduricea din zonă se numeşte Applewood Trial (Poteca „Lemn de Măr„). Strada mea, Bloor (care, cu puţină imaginaţie poate deveni Bloom = floare), este între strǎzile Dixie (dixie-land, jazzul meu preferat!) şi Tomken (diminutivul numelui fratelui, Toma). Cum să nu mă simt bine între muzică, natură şi numele fratelui?

Nu ştiu dacă o să mă mai mut de aici: cartierul Lemn de Măr nu-mi displace şi, pe poteca din păduricea despre care vorbeam, sunt pǎsǎri care-şi cântă, pe limba lor, apartenenţa la aceste locuri în care, cu maturite şi calm, îmi regăsesc şi eu, pe zi ce trece şi din ce în ce mai mult, destinul.

applewood-tower

Foto: Applewood Tower

6 Comentarii

  1. Foarte interesanta idee si o scriitura care m-a invaluit… ca un parfum de flori de mar. Oare pentru ca locuiam in Bucuresti pe strada Paris m-am indragostit la un moment dat de un roman care traia chiar in Paris?! Poate…

    Multumesc pentru prilejul de medita la propriile mele adrese. Poate „Pleasant Boulevard” va duce in sfarsit la o viata… placuta!

  2. Superb! Un real talent literar! 🙂

  3. Interesant, ia să văd şi eu ce seminificaţii ar avea străzile pe care am stat 🙂

  4. Mihaela Suciu says:

    Foarte bun articolul! E momentul să fac și eu conexiuni. Cine știe ce iese, poate un text 🙂

  5. Adelaida Mateescu says:

    Şi câtă bucurie trebuie să fi simţit colindând prin Bucureşti !
    Încântător articol.

  6. te citesc mereu cu interes, nu ne-am cunoscut, decât indirect, pe site-uri, poate că uneori nu am fost foarte politicos sau drept, dar de mare mirare este cum ai asistat fără nici un com., reticențe la suspendările mele succesive din Rolit ( site defunct), Cleopatra, Dialoguri culturale, u nde ai fost mereu administrator. Nu ai nicio vină, ai putea să intervii pentru a-i convine pe Andra și respectiv Relu să revină ASUPRA deciziilor lor pripite și nedrepte? Mă gândesc și acum ce minore erau motivele. Desigur, trăiesc bine-mersi și fără acele site-uri, dar , dar, de ce? Este doar o rugăminte, dacă nu consideri că așa merit, în acest caz, uită că m-am gândit la tine. Mult noroc și sănătate.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *