1.A trăit 97 de ani. Humanitas.ro: WALTER BIEMEL (19 februarie 1918 – 11 martie 2015) s-a născut într-o familie din Transilvania. A absolvit liceul la Brașov, apoi a studiat la București filosofia, psihologia, sociologia și istoria artelor. Între 1942 și 1944 a fost student al lui Martin Heidegger la Freiburg, iar între 1945 și 1960, colaborator la arhiva Husserl din Louvain. În 1949 a obținut la Louvain titlul de doctor, iar în 1958, la Köln, titlul de docent. Din 1962 până în 1976 a lucrat ca profesor universitar titular la catedra de filozofie a Institutului politehnic din Aachen, iar din 1976 până în 1983, la catedra de filozofie a Academiei de Artă din Düsseldorf. Este editorul mai multor volume din Husserliana și din ediția completă Heidegger, precum și autorul a numeroase articole, studii și traduceri din domeniul fenomenologiei, al filozofiei artei etc.
2.În 2003 a primit titlul de doctor honoris causa al Universității din București.
3.Ediția în limba română din „Ființă și timp” a fost dedicată lui Walter Biemel.
4.Începând din 2004 a fost președintele de onoare al Societății Române de Fenomenologie.
5.”Artă și adevăr” este titlul unui volum omagial dedicate profesorului Walter Biemel. Detalii: http://www.humanitas.ro/humanitas/studia-phaenomenologica-vol-iii-special-issue-kunst-und-wahrheit-festschrift-fur-walter-bi
6.Este autor al unei extraordinare monografii dedicate lui Martin Heidegger: http://www.humanitas.ro/humanitas/heidegger
7.Sorin Lavric despre Walter Biemel: “Pe Walter Biemel l-am citit întrebîndu-mă dacă, în paginile cărţii sale, observaţia lui Noica îşi găseşte sau nu-şi găseşte confirmarea. Răspunsul este simplu: acolo unde există o idee pe care exegetul o poate separa de calambururile lui Heidegger, acolo Biemel îl poate povesti pe Heidegger. Aşadar, monografia lui Biemel nu este o exegeză în care ritualul repetiţiei mimetice a jargonului heideggerian ar ţine loc de o analiză propriu-zisă. Să dau cîteva exemple de terminologie heideggeriană al căror conţinut poate fi povestit la propriu, fără nici un subterfugiu prin care un exeget, sub cuvînt că-l comentează pe Heidegger, nu face decît să-l îngreuneze şi mai mult. Una din distincţiile fundamentale ale lui Heidegger este cea dintre „fiinţă” şi „fiinţare”. Cele două cuvinte nu ne spun la prima vedere nimic, iar dacă le-aş folosi cu aerul că ele au un subînţeles intuitiv graţie căruia toţi am înţelege unde bate semnificaţia lor înseamnă a-l păcăli pe cititor. Ca să înţeleg totuşi distincţia, nu trebuie să uit că, atunci cînd am de-a face cu o terminologie a cărei înţelegere îmi scapă, testul după care îmi pot da seama dacă ea are acoperire sau nu în realitate este cel al „probei prin lepădare”. În ce constă această probă? În faptul că o distincţie este valabilă numai dacă înţelesul ei se păstrează chiar şi după ce i-am abandonat litera. Altfel spus, putem înţelege mult mai bine ce este „fiinţa” şi „fiinţarea” dacă renunţăm la aceşti termeni. E ca şi cum le-aş şterge litera păstrîndu-le spiritul. Nu ei, termenii, au importanţă, ci realitatea pe care o descriu, iar această realitate e una cu care sîntem cu toţii obişnuiţi: e vorba de modul în care omul, trăind în lume, conferă tuturor lucrurilor şi făpturilor cu care intră în contact un sens şi o valoare.” Integral, aici: http://www.romlit.ro/povestindu-l_pe_heidegger
8.Mădălina Diaconu despre Walter Biemel: “La conferinţele internaţionale de fenomenologie, îşi amintea amuzat Helmuth Vetter, invitatul de onoare Walter Biemel obişnuia să pună punct părţii „oficiale“ printr-o farsă grotescă: îmbrăcat în kimono, revenea printre participanţi şi simula un harakiri. Era semnul că dezbaterea academică de idei trebuia să lase locul unui symposium sub semnul prieteniei. Supravieţuitor al unui Război Mondial şi al unui Război Rece între lagăre politice, Walter Biemel îndrăznea să se joace cu moartea; pe 6 martie a fost însă rîndul morţii să se răzbune, şi ea nu ştie să se joace. Fundaţia Insel Hombroich, unde Biemel a fundat o serie de manifestări pe teme filozofice şi căreia Biemel i-a lăsat arhiva şi biblioteca personală, declară în comunicatul său de presă că „ţine doliu după un prieten şi o importantă personalitate“. „Acum nu se mai poate schimba nimic“ din ce-a fost, trăgea Biemel însuşi concluzia la autobiografia sa din 2003 – cu adaosul totuşi: „Viaţa mi-a dăruit însă multă bucurie, care m-a făcut fericit.“ La trecerea la Domnul a domnului Walter Biemel, seniorul fenomenologiei germane, nu putem decît zîmbi, cu recunoştinţă, printre lacrimi.”. Integral, aici: http://www.observatorcultural.ro/In-memoriam-Walter-Biemel-%281918-2015%29*articleID_31622-articles_details.html
9.În 1987, la editura Univers i-a apărut lucrarea “Expunere și interpretare”.
10.”Dragă Walter…” – o poveste ieșită din comun: http://www.humanitas.ro/humanitas/drag%C4%83-walter