O aşteptare fãrã saţiu

Tatălui meu

Îmi e atât de dor de tine
Cã cerul s-a golit de pãsãri
Şi nu mai cade nici o ploaie:
Tot ce-a mijit, se veştejeşte.

O aşteptare fãrã saţiu
Încetineşte mâna, pasul,
Şi nici o vorbã nu mai zboarã,
Din casã dincolo de poartã,
Nici din departe pânã-n tindã.

Numai cã tu te vei întoarce
În pâlpâirea unui flutur
Ori în mireasma care suie
Din floarea câmpului cositã.

Înconjuratã sunt de semne
Din care nu te pot culege,
Acum când scriu, dau de cuvinte
Prin care ai trecut ca norul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *