Fiesta (traducere din limba engleză și note de Radu Pavel Gheo, Polirom, Iași, 2015), titlul pe care Ernest Hemingway îl dă primului său roman, este și o formă, un stil în care viața unei noi generații este turnată după primul război mondial. Este vorba de scriitorii pe care Gertrude Stein îi strângea dintr-o îmbrățișare orgolioasă și protectoare sub numele de generația pierdută: Hemingway, Dos Passos, Scott Fitzgerald etc. Americanii soseau în Europa atrași parcă de un magnet misterios și invizibil sau pur și simplu rămâneau acolo după încetarea războiului, descoperind gustul unei vieți noi, îmbogățite cu tensiuni și intensități noi. займы онлайн срочно без отказа круглосуточно новые
Jake este unul dintre ei, jurnalist ca profesie, cum fusese și Hemingway o vreme, și scriitor ca vocație, adevărata sa identitate. Jake pare să aibă tot timpul la dispoziție într-un Paris plin de culoare și exuberanță care i se oferă la fiecare pas, dar pe care unoeri e nevoit să-l refuze. O rană misterioasă îl împiedică să păstreze o relație, iar acestei ”răni” scriitorul îi va deschide un alt orizont în romanul Adio, arme. Jake are suficienți bani de cheltuit, numeroși prieteni, unii dispuși să cheltuiască nebunește, o bună parte scriitori ca și el, un amor care-l încarcă cu melancolie și dramatism, însă nu în exces, numeroase ocazii de a iubi și mai ales o bucurie de a trăi care se rezolvă în plăcerea discuției filtrată mai tot timpul de câte un pahar. Jake îl ilustrează nu doar pe Hemingway, ci și pe scriitorul american debarcat pe vechiul continent cu gustul aventurii și energiile pionierului insuficient consumate de un război prea scurt, care n-a fost decât o altă aventură pentru el, un sport.
Acest conquistador modern se mișcă în Paris ca la el acasă, colocvial, liber de orice anagajament serios, deschis și sportiv, de la băutură la dragoste, iar misiunea sa pare a fi observarea atentă a celuilalt, a celui de lângă el, fără niciun imperativ moral, ci cu o curiozitate care se deschide către natura umană. În niciun caz nu este vorba de a plonja în abisul uman, de crize de conștiință, de intensități insuportabile. Acest scriitor explorează frivolitățile, iluziile, superficiile, patetismul și mai ales bucuria de a trăi plenar, adesea în proximitatea ratării și a fragilității acestei uanități efervescente. Este ceea ce degajă Fiesta, o imensă bucurie de a trăi și legată de ea, ideea literaturii care se naște în acest spațiu al trăirii în direct, cu toate celulele firii, în relație cu lumea, în fibra ei, în mijlocul nimicurilor delicioase și pernicioase care o alcătuiesc.
Pentru aceasta e nevoie și de un strop de melancolie pe care-l asigură Brett Ashley, iubita alunecoasă a lui Jake, o demnă reprezentantă a anilor nebuni, a jazz age-ului adus pe vechiul continent, fire voluntară, ușor băiețoasă, ironică și patetică deopotrivă, din același croi cu eroul acesta care-și cultivă defectele ca pe niște virtuți creatoare de literatură. În viața care se trăiește și nu în cea care se visează este literatura. În orizontul lui Jake intră aventurieri cu dare de mână, conți improvizați, toreadori, scriitori ratați sau închipuiți, femei ușoare, lume de tot soiul într-un Paris al plăcerilor sau într-o Spanie a coridei. Pescuit, meciuri de box, dans, plimbări cu mașina, câte o cafteală, lupte cu tauri. De aici își ia Hemingway titlul, fiesta este dionisia care angajează sângele, sexul și nebunia, ea devine cadrul unei lupte cu tauri, tauromahia constituind punctul culminant, apogeul sărbătorii, una în care viața și moartea merg braț la braț ca două bune surori. Nu știu dacă există un scriitor care să fi descris mai bine o corrida. Nu cred că există roman mai colocvial decât acesta, cu o mai mare plăcere a discuției fără un scop anume, pentru că literatura este, în primul rând, viață, viața care pulsează în ritmurile unei uriașe petreceri, a unei minunate și triumfătoare fiesta cu viața pe viață călcând.
text preluat de pe libraria bookia.ro
