Pentru toţi cei care sunt educaţi în memoria luptei revoluţionare pe care o întruchipează , în maniere diferite, Angela Davis, Malcolm X sau “Partidul Panterelor Negre”, imaginile de devastare urbană şi de confruntare cu forţele de ordine din Baltimore sunt expresia retrezirii potenţialului contestatar ce părea să fi dispărut în deceniile din urmă. Jafurile şi magazinele arse sunt gesturile care anunţă intrarea în scenă a luptei de rasă şi de clasă. Revoluţia este, în fine, pe cale de a avea loc.
Drama de la la Baltimore, în care moartea lui Freddie Gray a acţionat ca un catalizator, duce mai departe un mit care se înscrie în genomul radicalismului afro-american. Spaţiul urban, în care sărăcia este invariantul existenţial imposibil de ignorat, devine matricea din care se iveşte acea energie a revoltei pe care “ Noua stângă “ a privit-o ca fiind alternativa la epuizarea şi capitularea clasei muncitoare tradiţionale. Minorităţile rasiale sunt avangarda acestui proces care va duce, în mod inevitabil, la prăbuşirea universului capitalist. Conflictul implacabil cu poliţia defineşte acest stil politic, care refuză, din chiar momentul naşterii sale, logica oricărui compromis.
De aici, vitalitatea unei tradiţii a violenţei urbane pe care stânga radicală a instituţionalizat-o, la nivelul canonului. Sanctificarea unei personalităţi seduse de totalitarismul comunist precum Angela Davis este un exemplu ce ilustrează această logică perversă. Rasismul formulat explicit în discursurile lui Malcolm X este ignorat, în favoarea constituirii unei efigii edulcorate şi corect politic. Admiraţia pentru Cuba castristă şi pentru mişcările de eliberare comunizante din Africa sunt semnele aceleiaşi pasiuni tiranofile ce manipulează suferinţa umană, spre a ridica pe temeliile ei edificiul perfect al utopiei.
Simbolic, în decorul tragediei de la Baltimore, spectrul acestei violenţe revoluţionare difuze şi anarhice revine, spre a bântui nu doar comunitatea, ci şi imaginarul intelectual al celor care sunt prinşi în lupta cu ordinea capitalistă şi cu statul american. Mecanismul acestei reinventări a radicalismului este vizibil şi în maniera în care lupta de clasă este suprapusă peste clivajele rasiale. Tinerii vandali din cartierele din Baltimore devin, în această naraţiune alimentată de justificări empatice, avangarda unei forţe ce dă glas mâniei trezite de sărăcie şi de excluderea socială. Detaliul că această frustrare se îndreaptă asupra propriului oraş, prin imolarea sa, este unul secundar. Ca de atâtea ori, ceea ce contează pentru stânga radicală este Revolta, Răscoala, Insurgenţa. Oamenii concreţi pălesc în faţa grandorii de cristal a ideilor.
De aceea, evocarea liniei de acţiune şi a memoriei lui Martin Luther King este un imperativ al acestui moment. Nonviolenţa nu a fost, în cazul mişcării pentru drepturi civile, o strategie corectă politic, ci consecinţa încrederii în capacitatea oamenilor liberi şi demni de a lichida un sistem al opresiunii, inegalităţii şi rasismului. Curajul celor care au triumfat împotriva brutalităţii se cere contrapus acestui spectacol terifiant al jafului urban dezlănţuit.
Refuzul radicalismului şi al violenţei urbane sunt parte din acest efort, tenace şi îndelungat, de redescoperire al solidarităţilor ce trec peste graniţele “claselor” şi “ raselor”. Fanatismul se hrăneşte, istoric, din acest complex al exacerbării diferenţelor- el este imposibil de reconciliat cu principiile civismului. La dreapta ca şi la stânga, se află un teritoriu al urii şi al dezolării.
Tragedia de la Baltimore nu poate fi debutul unei noi revoluţii care să îi unească, în logica lui Fanon, pe acei „blestemaţi ai pământului”. Ea trebuie să devină ocazia unei reflecţii în marginea capacităţii republicii americane de a revitaliza instinctul stenic al cetăţeniei. Mizeriei violenţei i se cere contrapusă luciditatea democraţiei.
Unii oameni au cap doar pentru ca sa nu le ploua in gat. Si sunt de o nesimtire exploatator din filmele sovietice. Cum tu, Andreeo, vii cu precizari despre Trayvon Martin (cum ca ar fi fost strangulat… in New York). Ala e altul, fato! Trayvon Martin a fost IMPUSCAT in SANFORD, FLORIDA. Na, citeste wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Trayvon_Martin !
Si mai cred ca daca il incurci pe Trayvon (tanar) cu cel strangulat (batra), nu ai ce vorbi de Dreapta si Stanga ca NU ai idee. Tu nu stii cat e doi plus doi, dar ne inveti ecuatii de gradul 3.
cunosc contextul si, intamplator, cunosc si am citit textul din the atlantic.
este o singura diferenta.
eu cred ca brutalitatea politiei se amendeaza prin proceduri legale si prin presiunea constanta a societatii civile.
nu prin violenta urbana.
cat despre concepte, trebuie sa te dezamagesc. le cunosc mai bine decat ai crede
cred ca ar trebui sa cititi cu mai mare atentie textul meu.
nu am utilizat ” stanga ” fara epitete.
am respect si admiratie pentru oamenii politici care au dat social- democratiei si socialismului democratic identitatea sa. de la leon blum si atlee pana la willy brandt.
„stanga radicala ” si”noua stanga ” nu au nimic in comun cu acest spirit.
100% de acord cu ce a spus Andreea mai sus. Ioan, mai subtire cu stanga-dreapta, re-verifica te rog termeni ca.. let’s say..’anarhism’ si recomand articolul de mai jos pt. o mai buna intelegere a tabloului de ansamblu si a conceptelor de violenta-nonviolenta.
http://www.theatlantic.com/politics/archive/2015/04/nonviolence-as-compliance/391640/
Ionut,
Citeva precizari:
Miscarile violente au fost contra punctate de marsuri non violente; mass-media americana (inclusiv cea de sorginte democrata) a ales sa arate numai acest aspect in care magazinele sint sparte/incendiate/jefuite.
Ceea ce se intimpla acum in Baltimore nu este izolat ci vine pe fondul unor abuzuri politienesti de durata (vezi cazul Trevor Martin din 2012, tipul din New York care a fost strangulat fara nici un fel de discutii, etc, revoltele din vara din Ferguson). Un scenariu care tine de totalitarianism tinde sa se repete la nesfirsit -politisti care ucid afro-americani ucisi in mod violent in numele justitie, sigurantei publice si al „democratiei.”
Baltimore este un loc unde violenta sistemica este prezenta in viata cotidiana in cele mai mici detalii. Politia patruleaza la fiecare colt de strada (ca sa fim siguri ca nu se intimpla ceva! prevenim, supraveghem, ne facem datoria!), albii sint in permanenta obsedati de siguranta si de teama de a nu se contamina (in autobuze sint numai afro-americani si, poate, vreun european ratacit si prea sarac sa-si permita o masina), unele ansambluri residentiale (destul de numeroase) au porti. De multi ori, noaptea auzi elicoptere, sirene de politie si, mai rar, e drept, gloante. Toate astea fac parte din banalul cotidian. L-am trait timp de 7 ani, il stiu, te obisnuiesti cu el. In conditiile in care violenta este limbajul de zi cu zi, ma intreb cum se poate concepe o stare de „normalitate,” de non-violenta? Este intotdeauna violenta violenta?
In ceea ce priveste idee de Revolutie si de stinga. Desigur totalitarismul comunist a fost oribil; un regim politienesc bazat be violenta, teroare, santaj, ura de clasa, etc. Dar oare cit este de just sa punem semn de egalitate intre miscari de genul Bmore (care condamna in fond aceleasi practici totalitare) si comunismul anilor 50-80? Este Stinga un conglomerat ideologic atit de omogem si osificat?