1.Născut în 1927, a murit în 2009. Multă lume spune că este cel mai cunoscut filozof polonez; cu siguranţă că este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai influenţi, în întreaga lume. Vladimir Tismăneanu: „În 2009, când a trecut în lumea celor drepți, Kolakowski era celebrat universal drept filozoful “Solidarității”, gânditorul care, alături de Papa Ioan Paul al-II-lea și dizidenții polonezi, a formulat ideile ce au dus la apariția unei mișcări sociale non-violente antitotalitare, o revoluție a clasei muncitoare, poate unica dacă a existat vreuna vreodată, care a generat căderea regimului comunist în Polonia și a declanșat transformările din 1989.
Scriitor desăvârșit și teoretician captivant, Kolakowski a încarnat ceea ce Thomas Mann a definit drept noblețea spiritului. Istoricul Tony Judt l-a numit corect drept „ultimul cetățean ilustru al Republicii Literelor din secolul douăzeci”. Ceea ce face gândirea lui Kolakowski atât de interesantă este vibranta ei viața interioară, modul original de a impune asocieri intelectuale și prezența permanentă a unei perspective morale. El a refuzat o interpretare monistă a istoriei, dar a rămas întotdeauna fidel principiului că adevărul există și nu poate fi divizat în elemente care se află în conflict unul cu celălalt. Într-o perioadă în care radicalismul pare să fi căpătat o traiectorie ascendentă, când valorile liberalismului sunt atacate de adepții „ipotezei comuniste” (de exemplu, filozoful marxist francez Alain Badiou sau excentricul gânditor sloven Slavoj Zizek), scrierile lui Kolakowski reprezintă un important avertisment asupra faptului că ideile chiar contează și că ideile greșite pot avea consecințe catastrofale. ”
2.La început se afirmă ca un teoretician de orientare marxistă, dar, încă din anii 50 virează în direcţia anti-marxistă. I se interzic texte, tot mai des şi, în 1968, după ce e expulzat de la universitatea din Varşovia, emigrează în Occident. Ajunge, în lumea academică, la Berkley, apoi la Chicago şi la Oxford. În 1995 se retrage din mediul universitar. Cariera sa publică însă continuă – Kołakowski a fost şi continuă să fie unul dintre cei mai influenţi şi mai redutabili gînditori anti-marxişti (după ce a cunoscut bine şi nemijlocit ce înseamnă această perspectivă).
3.După ce ajunge în Vest, la scurt timp, spune cu tîlc – despre sine, dar şi despre cei care se lasă seduşi de cîntecele de sirenă ale marxismului – „„există argumente mult mai bune în favoarea democrației și libertății decât observația că Marx nu le e chiar atât de ostil pe cât pare la prima vedere””
4.Interesant: a semnat, în 1966, introducerea la ediţia în limba polonă a „Tratatului de istorie a religiilor” de Mircea Eliade.
5. Voce şi imagini cu Leszek Kołakowski:
6.În româneşte există mai multe titluri semnate de acest extraordinar gînditor. Între acestea, la locde cinste, probabil cea mai importantă lucrare a filozofului polonez – în trei volume – „Principalele curente ale marxismului”. Lucrarea a apărut la editura Curtea Veche. Detalii, aici: http://www.curteaveche.ro/catalogsearch/result/?q=Leszek+Ko%C5%82akowski&order=relevance&dir=asc
7.Horia-Roman Patapievici despre „Principalele curente ale marxismului”: „Ce fel de capodoperă este capodopera lui Kołakowski? Este o capodoperă de stil, una de erudiţie istorică şi una de gândire. Stilul lui Kołakowski trebuie gustat: este alert, viu, ironic, logic, persuasiv, plin de miez. Este casant fără adjectiv şi definitiv fără strădania formulei. E stilul eminamente ci vilizat al conversaţiei între oameni cultivaţi, în care fiecare ştie despre ce vorbeşte celălalt, nimeni nu se simte obligat să-şi dovedească ştiinţa şi fiecare înţelege fără iritare şi brutalităţi ce îl separă de celălalt. Kołakowski are talentul de nimici o idee fără a avea aerul că o face şi geniul politeţii care constă în a-ţi demonstra că te înşeli fără a te simţi ofensat ori atacat. Este în stilul său ceva fundamental civil: o politeţe netrucată şi lipsită de prefăcătorie, bazată pe un fond de neabătută intransigenţă a judecăţii. Lucru rar.
Principalele curente ale marxismului este şi o capodoperă de informaţie istorică. Tony Judt, în recenzia pe care a dedicat-o volumului cu ocazia publicării ediţiei Norton, spunea că i se pare cu totul improbabil ca lucrarea lui Kołakowski, cu imensa ei desfăşurare de informaţie istorică, să fie vreodată depăşită. „Cine va mai şti oare vreodată – ori va dori să mai ştie – cu o asemenea precizie de detaliu şi cu o asemenea subtilitate analitică toate amănuntele istoriei doctrinelor marxiste?”, se întreba Tony Judt. Ca informaţie istorică şi ca precizie în fixarea faptelor şi ideilor, cartea lui Kołakowski este un manual, în care datele sunt prezentate în aşa fel încât cititorul critic să poată fi de acord cu felul în care sunt prezentate chiar şi atunci când respinge interpretarea autorului. „Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să nu amestec expunerea şi comentariul, ci să-mi prezint propriilemi vederi în secţiuni separate, clar delimitate”, spune Kołakowski.
Această carte este şi o capodoperă de gândire critică. Claritatea şi bunacredinţă cu care sunt expuse lipsa de claritate a marxismului şi dedalul pavat cu mine unipersonal al marxismelor ideologice sunt cu adevărat uimitoare şi trădează disciplina şi caritatea gânditorului catolic. După ce tu, cititor de rând, ai înţeles vag citind de unul singur vreun clasic al marxismului, te lămureşti şi asupra a ceea ce se poate înţelege, şi asupra a ceea ce nu se poate citindu-l pe Kołakowski. Este un ghid admirabil, în condiţiile în care autorul este, de fapt, un lichidator. Al treilea volum, Principalele curente ale marxismului. Prăbuşirea, e o capodoperă executorie. „Prăbuşirea” se încheie cu un eseu intitulat „Evoluţia marxismului de la moartea lui Stalin”, în care Kołakowski trece în revistă cu o peniţă acidă şi nebuniile cu mare ştaif ale unui Sartre, şi fervorile iresponsabile ale numeroşilor admiratori occidentali ai lui Mao. Capacitatea analitică excepţională a autorului face ca tonul său de necruţător dispreţ să pară nu o judecată din afară, ci glasul însuşi al raţiunii ultragiate; iar formulările sale executorii să ne apară, în frumuseţea lor, ca demnitatea restaurată a bietei fiinţe umane, atât de înfricoşător umilită de marxism şi marxisme. ”
8.: Leszek Kołakowski „Pot să-i înţeleg pe cei care nu cred în Dumnezeu, dar îmi este peste putinţă să-i înţeleg pe cei care nu cred în Diavol.”
9.Vladmir Tismăneanu despre „Principalele curente ale marxismului”: „„Ca unul care a practicat odinioară ruptura cu sistemul prin invocarea spectrului lui Marx împotriva «socialismului real», mărturisesc că lecturile din Kołakowski au contat enorm în deşteptarea mea. După plecarea în Occident, despărţirea mea de orice ipostază a marxismului a fost direct legată de modelul Kołakowski. Îi admir consecvenţa umanistă, deschiderea spre universul religiei şi curajul respingerii oricărui determinism univoc. Asemenea lui, cred că «minciuna este sufletul nemuritor al comunismului». Rolul Diavolului în Istorie ţine în primul rând de falsificarea Binelui şi a Adevărului. În acest sens, opera lui Kołakowski reprezintă un exorcism gnoseologic.“”
10.Leszek Kołakowski: „Ne putem imagina fericirea dar nu o putem trăi. Dacă ne imaginăm că iadul și purgatoriul nu mai există și că toate ființele umane, fiecare în parte fără excepție, au fost mântuite de Dumnezeu și se bucură de grația divină, fără absolut nicio privațiune, perfect satisfăcuți, fără să mai simtă durere sau moartea, atunci ne putem imagina că fericirea lor este reală și că necazurile și suferințele din trecut au fost uitate. O asemenea condiție poate fi imaginată, dar nu a fost cunoscută vreodată. Nu a fost cunoscută niciodată.”
