Nu vreau să scriu despre justiţia din România. Este în fiecare zi la televizor: lucruri inimaginabile pentru oricine, mai ales când este vorba despre oameni care lucrează în interes public. Apoi, zumzet de cătuşe, lamentări, acuze şi deopotrivă satisfacţie – toate într-un show nesfârşit. Iar când se ajunge la ispăşirea pedepsei, se găsesc modalităţi ingenioase de ieşire mai grabnică din puşcărie. În esenţă aceleaşi metode care i-au băgat. Este unul din paradoxurile justiţiei de la noi: intri pentru hoţie, dar tot hoţia te poate scăpa mai repede!
Atunci când a ieşit a declarat: Recunosc că aici, în aceste 400 de zile, am citit cât n-am citit în viaţa mea. Am citit marii filosofi şi asta este extrem de important. Veţi găsi în lucrările mele teme care nu au fost abordate de specialiştii în domeniu.
Este un rapel peste secole la înţelepciunea lui Francis Bacon. Scria autorul Noi Atlantide că “cititul te face un om împlinit iar scrisul un om exact.” Personajul nostru, George Copos căci despre el este vorba, după ce a citit în neştire, a început să caute exactitudinea… şi scurtătura spre libertate!
Unde să găseşti răspunsurile dacă nu în trecut? Prezentul nu poate fi niciodată prins în cuvinte, iar viitorul este un manunchi de posibilităţi dintre care numai una singură va deveni istorie. Mai mult, legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal cere o anumită rigoare “ştiinţifică”. Litera F. a articolului 96 consfiinţeşte că “în cazul elaborării unor lucrări ştiinţifice sau invenţii sau inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie sau inovaţie brevetate.”
Iar cărţile ştiinţifice, mai ales de istorie, s-au revărsat cu o viteză impresionantă. Una la mai puţin de 100 de zile. În total cinci! Până şi Mircea Cartărescu – potrivit unei glume care circulă pe net – a spus că vrea şi el la puşcărie… în căutarea inspiraţiei.
Dar unde-i lege nu-i tocmeală. Nu poţi ieşi din puşcărie după bunul plac, cum nu poţi intra chiar la cerere! Lucrările de istorie odată redactate, trebuie certificate, pentru a fi publicate! Şi aici s-a prăbuşit întreg castelul de nisip. De data asta, peste Facultatea de Istorie din Bucureşti. A făcut ceva vâlvă cartea „Alianţe matrimoniale în politicile principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI” a proaspătului istoric George Copos. Titlul seamănă izbitor cu lucrarea de master a lui Cătălin Parfene „Politica matrimonială a domnilor din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI” făcută cu zece ani în urmă. Mai mult, lucrările sunt coordonate de acelaşi profesor. Incredibilă coincidenţă! La fel ca în cazul asemănării dispunerii cuvintelor în propoziţii sau a înşiruirii ideilor…
Profesorul universitar coordonator, acum pensionar, a avizat şi a certificat ştiinţificitatea lucrării. Se pare că şi decanul Facultăţii de Istorie şi-a pus semnătura “ca primaru”. Cartea a apărut la o editură oarecare, iar tirajul a fost cumpărat în întregime… de autor!
Şi uite aşa producţia istoriografică Românească a sporit. Dincolo de tematică, etică şi pasiune, rămân deschise ca o rană întrebări teoretice importante. De ce este considerată istoria ştiinţă? Cum este posibilă reconstrucţia istorică?… Ca să o diferenţieze de alte scrieri, istoricii secolul XIX au căutat şi au găsit elementele ştiinţificităţii necesare profesionalizării istoriei. Până la urmă, gândeau ei, numai istoria este adevărul spus în cuvinte!
Astfel, istoria necesita o corespondenţă a adevărului: ceea ce scrie istoricul se referă la persoane şi acţiuni care au existat cu adevărat… nu sunt invenţii ! Apoi acţiunile umane din istorie reflectă intenţiile autorilor lor: pentru a putea reconstitui povestea istoricul trebuie să înţeleagă intenţiile actorilor!
Probabil aşa a fost şi in cazul alianţelor matrimoniale ale principilor Tării Româneşti în sec 14-16! Este aproape sublim să vezi închisoarea românească de astăzi transformată într-o castalie a lecturii şi scrierilor istorice. Ce este istoria?… ar însemna un răspuns din care nu ne-am opri niciodată. Totuşi, cel mai la îndemână în contextul întâmplărilor din acest articol, este formula istoricului- activist Ruth J. Abram: “History is as history does!”
