Go Seigen – centenarul unui geniu

De câte ori ne este dat în viață să fim contemporani cu un geniu și să și fim conștienți de genialitatea lui? Și, în plus, cu atât mai puțin, câte genii au atins centenarul în istoria omenirii?

Nu aș știi, așa în fugă, să dau vreun exemplu în afară de Go Seigen, născut WU QUINGYAN în data de 12 iunie 1914 în orașul chinezesc Fuzhou, provincia Fujian. Faptul că numele lui japonez conține exact același cuvânt ce desemnează pentru occidentali arta (GO ul a fost și încă este considerat o artă în Extremul Orient) în care și-a manifestat genialitatea se pare că este doar o coincidență, fiind un fel de traducere a unui caracter grafic conținut de numelui lui chinezesc. O coincidență fericită și plină de semnificații aș spune.

Ideea și dorința de a scrie un text despre acest geniu al jocului de GO, mi-au venit încă înainte de luna iunie 2014 pentru a-i marca aniversarea centenara, dar, luat cu altele, am tot amânat până astăzi.

In ultima zi a lui Noiembrie 2014 am fost lovit de știrea morții lui, ei da, mă așteptam să fie nemuritor. Pe ce mă bazam în așteptarea mea? Habar nu am dar aveam senzația că prin puterea minții lui a descoperit cumva secretul imortalității, deși chiar el, acum câțiva ani, declarase, premonitoriu îmi dau seama astăzi, că va continua să joace GO și după ce va împlinii 100 de ani, după care va continua să facă același lucru undeva în … spatiul sideral. Și da, a jucat GO și după ce în iunie a fost aniversat de familie și prieteni și apoi, s-a mutat undeva în spațiu pentru a continua această pasiune despre care, ca o prima menționare istorică scrisă, vorbește și Cofucius în „Analele„ sale spunând, aproximativ, că `GO ul este o ocupație valoroasă și prețuită de orice gentlemen`. Ce însemna oare `gentlemen` în China lui Confucius, acum vreo 2500 de ani, nu am nici o idee, dar e cert, GO ul este, încă, cu adevărat o valoroasă și de neprețuit ocupație pe care un om o poate avea.

Nu o să intru în detalii despre jocul de GO, ci doar o să explic concis, pentru necunoscători, în ce constă. Este un joc de strategie, cu siguranță cel mai complex inventat vreodată, joc în aparență foarte abstract dat fiind că se joacă cu 181 piese negre și 180 albe pe o grilă conținând 361 intersecții în unghi drept a două seturi de 19 linii. Iată o imagine nu la întâmplare aleasă, o diagrama la un moment dat al unei celebre partide a lui Go Seigen supranumită „The game of the century” (o să revin mai târziu la această partidă) care va descrie mai bine decât cuvintele aparența exterioară a a acestui joc.
1-go-seigen

Piesele, începând cu negru, se așează pe tablă de către cei doi adversari pe intersecții (unde vor sta imobile până la sfârșit în cazul în care nu vor fi capturate și înlăturate), scopul final fiind a avea la sfârșitul partidei cât mai multe puncte (intersecții) înconjurate de piesele unuia sau ale altuia.
Cam asta ar fi totul… dar deabia de aici începe GO ul…exact ca și în Univers unde toată imensitatea lui se poate sintentiza simbolic prin cărămizile de bază 0 și 1, pozitiv si negativ, alb și negru. Și nu întâmplător am vorbit de Univers pentru că matematicienii au ajuns, după calcule riguroase, la concluzia că numărul de partide posibile și diferite în acest joc este de ordinul a 10 la puterea 716… adică practic o infinitate…ca și Universul însuși. Dacă nu mă credeți puteți citi explicații detaliate aici:

În acest joc, joc și artă, Go Seigen este considerat maestrul incontestabil al secolului 20. A fost recunoscut ca atare încă din 1933 când avea doar 19 ani, an în care s-a desfășurat acea partidă supranumită `The game of the century`(`Meciul secolului`) între el și deținătorul titlului suprem în acel moment Honinbo Shusai (`Honinbo` inițial a fost numele celei mai longevive și puternice școli de GO din Japonia, astăzi este doar numele unui titlu acordat în urma unui turneu). Seigen a fost învins cu doar 2 puncte (se pare că adversarul lui a fost sfătuit în timpul meciului de unul din discipoli) dar stilul de joc adoptat de el (în special în faza de deschidere), stil total nou în acel moment, l-a impus ca figură conducătoare în Universul acestei arte, un Univers cu totul special.
2-go-seigen
Până la această, totuși, fragedă vârstă, traiectoria lui Seigen a fost absolut extraordinară și neobișnuită. Învață GO pe la 6-7 ani în suburbiile Beijingului, unde se mutase cu familia, de la tatăl sau ce îl cunoștea la rândul sau din timpul studiilor făcute în Japonia. La nici 10 ani reușește să îi înfrângă pe toți oponenții din Beijing reușind, după moartea tatălui în 1924, să își întrețină numeroasa familie rămasă fără venit (mamă, doi frați și trei surori) din `salariul` plătit de unul din `seniorii războiului` ce conduceau China momentului, Duan Qirui, prim ministru al Chinei 1916-1918 și președintele provizoriu al republicii 1924-1926, un mare iubitor al GO ului.

Pe lângă talentul extraordinar pe care îl avea, era și a rămas până la 100 de ani o persoană sârguincioasă care studia multe ore pe zi, 10-12, uitând practic de orice altceva, dar în același timp nu a fost nici rupt de realitate, își întreținea familia și studia limba japoneză în vederea unei eventuale mutări în Japonia aflată de mulți ani, sute, în avangarda GO ului. Faima de copil minune al GO ului îl precede în Japonia care trimite în 1926 și 1927 câțiva jucători profesioniști de top să îl evalueze. Faima este confirmată de realitate și în 1928 este invitat în Japonia unde i se plătește un `salariu` de către Asociația Japoneză de GO – Nihon Ki. Un comitet format din cei mai buni jucători ai momentului îl evaluează și în 1930 la 16 ani devine membru al acestei asociații. Financiar stabil își aduce întrega familie în Japonia.

În acei ani împreună cu un alt celebru jucător japonez, Kitani Minoru, pune bazele noii teorii a deschiderilor (Shin Fuseki) care, pe scurt, dădea o importanță mult mai mare centrului tablei de joc la începutul partidei. Ca o paranteză, acest Kitani Minoru, dealtfel și un bun prieten al lui Go Seigen, a fost imortalizat, aș zice pentru eternitate, în cartea `Maestrul de GO`(`Meijin`) a primului Nobel Literar japonez Yasunari Kawabata. În carte nu el era `maestrul` ci adversarul, Honimbo Shusai, pe care dealtfel îl și învinge…dar totuși, prin faptul că această carte, considerată de mulți cea mai bună a lui Kawabata, va fi citită mult timp de aici înainte, aș zice că, într-un fel, amintirea lui se va salva în timp mult mai bine decât a altor maeștrii de GO. Tot el, Kitani, a fost părintele unei `dinasti` a GO ului, fiică, nepoată precum și alți urmași prin alianță sau elevi ai lui au ajuns pe treptele cele mai înalte ale acestui joc. Cartea lui Kawabata, după ce mai întâi a fost tradusă în românește înainte de 1989 într-un `Almanah al Jocurilor` a fost republicată de curând și la editura Humanitas.

În anii războiului, chinez fiind, deși obținuse deja cetățenia japoneză, a fost o victimă colaterală a naționalismului japonez pierzând această cetățenie (reprimita după război). A primit chiar amenințări cu moartea în cazul în care îl va învinge pe Kitani Minoru în partidele pentru determinarea titlului suprem. Cu toate acestea îl învinge declarând că pentru el nu există decât o patrie, cea a GO ului.

În ciuda faptului că a ajuns la 100 de ani Go Seigen a avut toată viața o constituție fizică fragilă, fiind bolnav de multe ori și lungi perioade, perioade când nu putea să joace. Cu toate acestea a fost recunoscut de toată lumea până în anii `60 ca fiind maestrul incontestabil al GO ului. În 1961, în culmea măiestriei sale, a avut ghinionul să fie lovit și trântit la pământ de un motociclist. Câteva oase i-au fost fracturate, și, ce a fost mai grav, s-a lovit cu capul de caldarâm, lucru ce i-a diminuat puterea de concentrare pentru totdeuna. A stat în spital aproape 2 ani după care și-a revenit totuși, jucând încă la un nivel foarte ridicat…însă nu și-a mai revenit niciodată la nivelul dinaintea accidentului. Avea aproape 50 de ani. În următorii … 50 de ani a rămas implicat în lumea GO ului prin conferințe, lecții cu discipolii și cărți despre GO

Mulți dintre cei care l-au cunoscut au spus că văzându-i mutările aveau senzația că parcă văd în aceste mutări imagini ale gândirii inghețate în zbor… toți cunoscătorii încă îl apreciază și sunt fascinați de stilul lui elastic, de schimbările rapide de direcție, de schimburile neașteptate și uriașe de teritorii, de analiza pătrunzătoare și rapidă (era unul dintre cei mai rapizi jucători ai epocii lui) a multor mutări în avans, și, într-un final, de eleganța jocului lui. Această eleganță și fascinant stil de joc frapează și astăzi când îi urmărim partidele pe care le-a desfășurat dealungul unui…secol. Nu îi înțeleg cu adevărat încă multe mutări dar rămân mereu fascinant …sunt pur și simplu `frumoase`. Și, din păcate, pentru necunoscătorii acestui joc/arte este aproape imposibil, data fiind complexitatea și întreg `universul`lui (istoria mare, istoriile nenumărate, anecdote, proverbe) să vadă această frumusețe…

Au fost turnate și două filme despre el, al doilea, singurul pe care l-am văzut, « The GO Master » 2006 realizat de un regizor chinez pune accentul mai degrabă pe anii celui de-al doilea război mondial în care Seigen a aderat la o mișcare pacifistă și oprimată de oficialitățile japoneze și mult mai puțin decât m-aș fi așteptat pe … GO.

În plus, neașteptat și deadreptul extrem de interesant, în 2014 un grup muzical a pus pe muzică…o altă, celebra și ea, partidă a lui Seigen Go Seigen contra Fujisawa Kuranosuke din 1953 (întâmplător, și poate și de aceea a fost aleasă pentru a fi pusa pe muzică, este o partidă pe care o consider o capodoperă, am vizualizat-o de câteva ori în ultimul timp și mereu rămân uimit și încântat). Am fost foarte surprins de această încercare artistică total neobișnuită. Mai ascultasem muzică compusă după fotografii, muzică cântată live, fotografiile erau interpretate ca niște partituri în josul lor fiind marcat timpul în care se vor cânta diverse porțiuni ale fotografiilor, dar până acum nu am întâlnit o partidă de GO pusă pe muzică deși, îmi dau acum seama, este logic să se încerce așa ceva pentru că o astfel de partidă are o curgere cuantificabilă în timp, este un continuu de o coerență rară, în schimb…cum să transpui toata această complexitate în limbaj muzical? Este o problemă la care, uite, s-a găsit o rezolvare, rezolvare artistica, printre multele posibile. Rezultatul îl puteți asculta aici:

Nu aș vrea să termin acest text despre Go Seigen fără să povestesc, foarte pe scurt, despre istoria GO ului în România și experiențele mele legate de el. Se pare că primii jucători de GO din România au locuit în Timișoara, un grup de prieteni strânși în jurul lui Walter Schmidt, încă din anii ’50-’60. Aici puteți citi în câteva rânduri cum în 1945 tânărul Walter Schmidt a descoperit în podul unei case părăsite după 23 August 1944 un vechi joc de GO cu piese din carton și câteva explicații în germană… de aceea am putea spune că exact din acel moment a început istoria acestei arte în Romania… desi, cine știe? poate cei ce locuiseră înainte în acea casă părăsită au fost cei dintai…dar cum nu avem nici cea mai vagă informație despre ei…ramane anul 1945 și numele lui Walter Schmidt.

Au urmat bucureștenii în frunte cu Radu Baciu, incepănd din 1972, unul dintre cei mai vechi jucători din capitală și unul din marii impătimiți și total dedicați acestui joc, mulți ani sufletul lui în România. Punctul de cotitură, aș spune eu, a fost când Gheorghe Păun profesor de matematică din București, în prezent membru corespondent al Academiei Române, a început o luptă pentru popularizarea acestui joc încadrându-l la categoria sport alături de mult mai cunoscutul șah. În 1982 a reușit să aibă o rubrică de GO în revista Știință și Tehnică, apoi în revista Rebus iar în 1983 a publicat `Inițiere în GO`singura carte, încă, despre GO în extenso în românește (mai există alte 3 dar ele tratează probleme punctuale: `250 probleme de GO` de Gheorge Păun,`GO ul în competiție` de Radu Baciu și `Tehnici de Joc` a japonezului Kato Masao – singura cartea de gen publicată după 1989 deși tradusă mulți ani înainte de același traducător, Flavius Florea, care a tradus și cartea lui Yasunari Kawabata, `Meijin` de care am amintit deja). Tot în 1983, la insistențele aceluiași Gheorghe Păun, au fost produse și vândute prin Recoop primele jocuri în România. Apoi, grație acestui inițial admirabil efort al lui Gheorge Păun, încet dar sigur, au apărut și primele cluburi de GO în țara ajungând în anul primului campionat național, 1986, să existe 23 de cluburi în 19 orașe. Pentru o imagine în extenso a GO ului românesc va recomand o adevărată istorie (peste 100 de pagini) scrisă cu multă empatie, o istorie trăită din toată ființă de acest mare inimos, Radu Baciu, plecat prea devreme dintre noi în 2008. O puteți citi (eu am citit-o zilele acestea cu imensă nostalgie), de vreți, pe această pagină: 

Cât despre mine, într-o seară friguroasă de Noiembrie 1987, prin clasă XI de liceu, am primit de la tatăl meu un astfel de joc (îl am și astăzi aici cu mine la Montreal). L-am deschis și din cele două, trei pagini volante de explicații nu am înțeles nimic…nici măcar cum se mută piesele. A două zi m-am dus la singura librărie a orașului natal, este și astăzi singura librărie din oraș, și, culmea, cu aceiași vânzătoare, unde am cumpărat `Inițiere în GO`, probabil scria despre ea în pliantul ce însoțea jocul, sau poate îmi spusese tata că a văzut această carte în rafturile librăriei, pentru că altfel nu știu de unde aș fi știut de existența ei. Ce este însă cert este că, din acel moment, am fost prins pe viață de vraja GO ului și, fără nici un dubiu afirm asta, am descoperit, însfârșit, cum să gândești…până atunci, aș putea spune fără rușine, că eram deadreptul prost la toate materiile unde trebuia să gândești…matematică, fizică, chimie. După acel Noiembrie 1987, evident că nu imediat, am simțit cum creierul începe să funcționeze și pot să spun că și în ziua de astăzi când mă simt fără energie, cu creierul obosit sau în pâcla, mă așez în fața computerului și jucând 10-15 minute îmi revin ca prin minune. Negreșit este una din marile bucurii pe care le-am avut și le am în viață. Este singurul lucru de care nu am reușit niciodată să mă plictisesc oricât de multe ore aș sta în fața tablei de joc. De aceea recomand, cu cele mai bune intenții, tuturor părinților să nu ezite să-i învețe de mici pe copiii lor sau pe nepoți acest joc, nu neapărat pentru a deveni mari maeștrii, deși niciodată nu știi de unde sare iepurele, ci pur și simplu pentru ai ajuta în dezvoltarea cerebrală și pentru a le ameliora puterea de concentrare, capacitatea de a lua decizii rapide, capacitatea de organizare, de anticipare, răbdarea, imaginația…

Atunci în iarna lui 1987/1988 am citit prima oară numele lui Go Seigen în cartea lui Gheorghe Păun, unde una din cele două partide comentate de la sfârșitul cărții era acel faimos `Meci al secolului` de care am mai pomenit, și încă de atunci am fost uimit și fascinat de stilul lui de joc. Apoi, deși nu m-am reîntâlnit cu partidele lui decât de curând, de vreun an, doi, numele lui și senzația pe care am avut-o la prima întâlnire nu le-am uitat niciodată. Apropiindu-se centenarul, tot întorcând pe toate fețele gândul de a scrie despre el am realizat, și un portret cu el…

Până am ajuns ca student la București în 1990 am jucat doar cu doi prieteni, colegi de clasă, ore în șir în aproape fiecare noapte de sâmbătă spre duminică. La București am fost de multe ori la clubul de la Casa de cultură Preoteasa, loc unde i-am întâlnit pe mulți dintre jucătorii de top ai României (îmi aduc aminte de Cătălin Ţăranu, Robert Mateescu, Radu Baciu, Cristian Pop, Daniel Cioată, Ioan Cora și Corina Tarina). De jucat, nu prea am îndrăznit, în schimb am stat de multe ori în preajma lor, privind la partidele jucate de ei și  ascultându-le explicațiile. Îmi dădusem deja seamă că dacă vreau să ajung un bun jucător trebuie să îmi consacru aproape tot timpul acestei pasiuni și nu am fost dispus la acest sacrificiu. Am continuat să joc cu diverși prieteni, apoi, după anul 2000, pe internet cu jucători de pe tot globul și în ultimii doi ani, cu plăcere reînnoită, consacru măcar 30 de minute pe zi acestei pasiuni, mai ales că am descoperit, pe internet, o imensă bibliotecă (zeci de mii de partide) repertoriate încă de pe vremea lui…Mihai Viteazul…ei da, japonezii au obiceiul să noteze partidele de vreo 500 de ani, și culmea e că și s-au păstrat multe din aceste notații…și în plus există pasionați care au transpus aceste notații cu ajutorul tehnologiei actuale, astfel încât putem să le vizualizam, mutare cu mutare pe o tablă de GO virtuală, în orice moment al zilei sau al nopții. Momentul când am vizualizat o partidă a primului Honimbo, contemporanul lui Mihai Viteazul, a fost cu totul special…să vezi o partidă atât de veche este asemenea unei călători în timp.

Cât despre nivelul GO ului românesc, deși total necunoscut și nerecunoscut atât de oficialitățile românești cât și de către marele public, avem de ce să fim mindrii. Am avut doi campioni europeni, Robert Mateescu în 1998 și Cătălin Ţăranu în 2008 si România se află printre primele țări în Europa în ceea ce privește puterea de joc. Din ce știu eu, între cei 39 non asiatici acceptați vreodată, pentru a deveni profesioniști, ca `învățăcei` în vreo școală de GO orientală, 7 sunt români, și unul dintre aceștia Cătălin Ţăranu (o persoană specială, extrem de talentată care a avut o ascensiune fulgurantă, a învățat GO la 16 ani și în doar 2-3 ani a ajuns de la stadiul de începător la cel de cel mai puternic jucător român,  după care a plecat în Japonia) este unul dintre cei 12 non asiatici acceptați în rangurile profesionale, al doilea in ordine cronologică (pentru curioși, aici  puteți cîți un interviu cu el, foarte interesant, în special în partea despre viața unui profesionist GO în Japonia, precum și despre o întâlnire pe care a avut-o cu…Go Seigen).   În opinia mea este o realizare remarcabilă datorată exclusiv talentului, sacrificiilor și muncii susținute a lor, a jucatorilor români de GO, și în nici un caz grație vreunui ajutor al statului sau societății românești…este inutil să fac vreo paralelă cu alte sporturi `populare`.

Închei aici acestă poveste, poveste adevărată, despre GO și genialul lui slujitor Go Seigen cu mulțumirile mele aduse lui și tuturor celor care au ținut și țin vie această artă dea lungul mileniilor.

Pentru doritori, puteți găsi istoria GO ului si  explicații ample, în engleză  precum și în românește: 

Tags: ,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *