Eveniment editorial Humanitas: Povestea Maicii Domnului de Ion Pillat

Zilele acestea, editura Humanitas oferã cititorilor o ediţie unicã a Poveştii Maicii Domnului, ciclu de poeme ale lui Ion Pillat, ilustrat de soţia sa, pictoriţa Maria Pillat-Brateş.
Poeziile cuprinse în Povestea Maicii Domnului, scrise în intervalul 8 iunie – 8 august 1925, ocupã o poziţie medianã între ciclurile “Drumul Magilor” şi “Chipuri pentru o evanghelie”, incluse în Biserica de altãdatã, volum compus de Ion Pillat în anii 1923-1926. Nostalgia dupã meleagurile copilãriei, dupã prospeţimea de suflet descoperitã în cãrţile înaintaşilor, dupã vitalitatea nealteratã de timp a satului românesc, din ciclurile anterioare Pe Argeş în sus, Trecutul viu, Bãtrânii, Satul meu, se regãseşte şi aici, pe tot parcursul întoarcerii imaginare a poetului peregrin la limanul pur al credinţei.

Poemele din Biserica de altãdatã pot fi citite şi ca exerciţii de spiritualizare, în sensul celor recomandate de Sfântul Ignaţiu de Loyola, cu accentul pus, în prima fazã, pe vizualizarea locurilor sfinte. Contemplarea unei vechi biserici, a unui schit, a arhondaricului, a împrejurimilor mânãstirii, induce în privitorul, agitat de zbuciumurile pãmânteşti, o stare de liniştire.

În etapa urmãtoare a exerciţiului, atenţia se îndreaptã asupra personajelor din învãţãturile biblice, percepute cu ochii minţii mai întâi de la distanţã (vezi ciclul “Drumul Magilor”), apoi din ce în ce mai aproape, pânã la sesizarea detaliilor referitoare la înfãţişare, îmbrãcãminte, gesturi, colorit (vezi ciclul “Chipuri pentru o evanghelie”). În aceastã cãlãtorie imaginarã, poetul nu se întoarce la locurile din Ţara Sfântã ci le aduce acasã, gãsindu-le echivalenţe simbolice în peisajul românesc.

Cu Povestea Maicii Domnului, Ion Pillat intrã în faza a treia a exerciţiului spiritual propus de Sfântul Ignaţiu de Loyola şi anume prin apropierea de istorie, poetul devine martor la drama coborârii divinului în lume, dramã mediatã aici de trãirile Fecioarei. Artistul îşi cuprinde ciclul de poeme între douã rugãciuni: în prima, ‘Rugã ca sã încep’, el îi cere Mariei sã-l vegheze pentru ca scrisul lui sã nu se abatã de la adevãr, sã binecuvânteze limba româneascã (în care va transpune evocarea) şi sã-i dea povestitorului “suflet de betealã”. În ultima, ‘Mreaja’, parcã rostitã în apropierea Judecãţii de Apoi, el o roagã sã-l salveze din iadul care-i ameninţã sufletul. Apelul la teatrul memoriei are pentru penitent dubla funcţie de purificare lãuntricã şi de salvare prin participarea imaginarã la o suitã de secvenţe (constituite în trepte iniţiatice), ce se deschid cu momentul Naşterii şi culmineazã cu Înãlţarea.

Ion Pillat si Maria Pillat , la Miorcani

Ion Pillat si Maria Pillat , la Miorcani


Critica literarã, de care s-a bucurat pânã acum Povestea Maicii Domnului, a încercat, pe de o parte, asocierea acestui ciclu de creaţiile pe aceeaşi temã ale scriitorilor europeni interbelici. Alexandru Dima menţioneazã lecturile lui Ion Pillat din lirica lui Rainer Maria Rilke, autorul textelor lirice “Das Marien Leben” (la care putem adãuga poezia Prerafaeliţilor englezi dar şi transpunerile în cheie modernã de Paul Claudel (piesa de teatru L’annonce fait à Marie), de W. B. Yeats (“The Magi”) şi de T.S. Eliot (“The Journey of the Magi”, “Waste Land”, etc.).

Pe de altã parte, majoritatea demersurilor critice au subliniat originalitatea lui Ion Pillat “în a fi dat evocãrilor sale un cadru românesc şi anume al acelui colţ de ţarã munteneascã din proximitãţile Florichii, cu cãtunele pitite sub dealuri, cu livezi care urcã cu Negoiul şi Piatra Craiului în zare. Personajele sunt ţãrani munteni din aceleaşi pãrţi, purtând haina lor albã, opincile şi opreagul ”.
Comentariile au avut în vedere apartenenţa poetului la curentul literar al tradiţionalismul românesc, care urmãrea aducerea la luminã a comorilor de spiritualitate naţionalã din folclorul românesc. Cum Ion Pillat cunoştea bine Legendele Maicii Domnului (inspirate din Vieţile Sfinţilor şi din Evangheliile apocrife) culese de S. Fl. Marian, preocuparea sa în materie s-a concretizat atât în propria sa creaţie cât în studiile referitoare la “Poezia popularã”, “Sentimentul naturii în evoluţia liricii noastre”, “Iisus în poezia cultã”, “S. Fl. Marian şi pãsãrile poporului nostru”, etc. Cultura poetului în materie s-a oglindit de altfel şi în proiectele sale de antologii tematice precum: Cartea cântecelor, Poezia pãmântului românesc, Poezia credinţei, Poezia obiceiurilor vechi, Poezii populare (culese din colecţiile V. Alecsandri, T. Burada, I. B. Bibicescu, S. Fl. Marian, M. Pompiliu, Elena Sevastos), etc.
În aceastã direcţie, Alexandru Dima a descoperit o serie de motive folclorice în “Povestea Maicii Domnului”, ca de pildã “misterul naşterii [Mariei] din floarea tainic scuturatã dintr-un pom al raiului”; în poemul ‘Naşterea Domnului’, peregrinarea spre Vifleim şi blestemele adresate de Maria plopului, cailor şi oilor se regãsesc într-o colindã din Biharia; motivul rândunicii cu care vorbeşte Maica îndureratã sau al broaştei care şi-a pierdut odraslele sub roata carului din poemul ‘Jalea’ provin din variantele culese de S. Fl. Marian de la Mânãstirea Humorului-Bucovina; la fel şi ‘Bocetul’ “cu fond şi formã popularã, transcrie de asemeni o seamã de versuri din bocetele noastre” de la ţarã, dupã cum ‘Mreaja’, având în centru imaginea Sfintei Maria ca “mântuitoare a neamului omenesc” stilizeazã o legendã din Moldova.

Vorbind despre ‘românizarea’ episoadelor biblice în “Povestea Maicii Domnului”, George Cãlinescu accentueazã faptul cã “Raiul e pus pe Muscel, Sfânta familie e dusã la Râul Doamnei […] iar Fecioara Maria boceşte pe Iisus ca pe un voinic mort de pistol”, apreciind cã stilul lui Ion Pillat “nu e din lumea simbolurilor, ci a iconografiei”. În consonanţã cu aceeaşi idee, Ovidiu Papadima noteazã cã “poetul e atras tocmai de elementele profane ale vechilor noştri zugravi de biserici, anonimi, înrãdãcinaţi în cosmosul nostru folcloric” şi îi comparã procedeele de autohtonizare a temelor biblice cu cele ale meşterilor populari, fãuritori ai icoanelor pe sticlã. Asemenea iconarilor şi pictorilor primitivi, poetul deschide “Povestea…” cu o rugãciune, menitã reculegerii.

Secvenţele care se succed de la naşterea şi copilãria Mariei, care se continuã cu Juruirea, Buna-Vestire, Naşterea Domnului, Bejenia, Despãrţirea, episodul Floriilor, Jalea, Bocetul, Adormirea şi se încheie cu Înãlţarea Fecioarei, umanizeazã divinul şi îl îmblânzesc prin transpunerea scenelor şi a personajelor în lumea satului românesc. Dumitru Micu e de pãrere cã “nu un credincios ne vorbeşte în “Povestea Maicii Domnului, ci un meşter. Un artizan pentru care Evanghelia şi folclorul, dogma şi erezia au aceeaşi valoare, înfãţişându-i-se toate, deopotrivã, ca simplã materie primã” .
La o nouã lecturã, se poate observa însã cã distanţa, pe care Ion Pillat o ia faţã de subiect, ca şi atenţia pentru detaliul pitoresc, nu ţin doar de rafinament şi de îndemânare poeticã, ci de o anume discreţie, impunând controlul emoţiei în vecinãtatea unor trãiri-limitã. Aşa se explicã probabil hieratismul exprimãrii, inspirat de stilizarea bizantinã a reprezentãrilor din acest ciclu de poeme. Totodatã, strategiile de distanţare poeticã ocrotesc misterul divin de bruiajul interpretãrilor şi al explicaţiilor de amvon. Naşterea Mariei stã sub semnul unei taine, pe care nici Ioachim şi nici Ana nu o pot desluşi, dupã cum felul de a fi al copilei lor, care vorbeşte cu pãsãrile şi cu îngerii, le rãmâne de neînţeles. La rândul ei, Fecioara, vegheazã creşterea Fiului inaccesibil minţii ei, îi plânge moartea între strãini (feritã însã aici de participarea directã la Rãstignire), primeşte seninã pe Heruvimul de la sfârşitul vieţii şi se ridicã la cer, în lumina aceluiaşi mister care a adus-o pe lume. Personajele “Poveştii…”: Ioachim, Ana, Iosif, Maria, ciobanii, magii, plugarul, însuşi poetul, în ipostaza “robului de la Miorcani” alcãtuiesc o horã de singurãtãţi contemplative, având în centru taina iradiantã, care îi umple de har.
Maria Pillat-Brateş a ilustrat acest ciclu de poeme, dupã moartea lui Ion Pillat, în 1945. În 1921 ea pictase un peisaj pentru coperta Antologiei toamnei, iar mai târziu executase o serie de vignete în sepia pentru volumul Balcic (1940).

Dincolo de redarea plasticã a temei, lucrul artistei la Povestea Maicii Domnului a avut însã şi o altã semnificaţie: aceea de lamento dupã soţul pierdut. Nu întâmplãtor, desenele au fost executate în tuş negru, sugerând doliul sufletesc al autoarei. Totodatã ea a dorit sã urce prin exerciţiul grafic treptele spiritualizãrii şi sã deseneze “prin caligrafia sublimatã o veşnicã pomenire prin imagine a spiritului din poeme” . Doina Uricariu aratã, în acest sens, cã “simplitatea şi seninãtatea sunt alese precum nişte leacuri ale vindecãrii, desenul liniei cautã muţenia unei rugãciuni în gând” şi remarcã fidelitatea pictoriţei în slujirea plasticã a viziunii poetice din ciclul poemelor.
Remarcând cã “ilustraţiile autohtonizeazã sacrul şi sacralizeazã autohtonul” , Doina Uricariu face legãtura aici cu modul în care “gândirismul a abordat imaginarul, asociind sacralitatea cu peisaje şi chipuri din mediul tradiţional rural”. Ea îşi încheie comentariul subliniind “diafanizarea excesivã” a desenului, “citatul tradiţionalist-folcloric din costume şi decor”, hieratismul reprezentãrii care se inspirã din tonalitatea sobrã a colindelor populare şi din arta icoanelor ţãrãneşti .

Din pricina vicisitudinilor vremurilor care au urmat, Povestea Maicii Domnului nu a putut fi publicatã pânã azi cu ilustraţiile artistei. Pentru a nu se pierde în vârtejul schimbãrilor care au zguduit soarta familiei, Cornelia Pillat, nora pictoriţei, le-a donat Muzeului Naţional al Literaturii Române. Graţie amabilitãţii conducerii Muzeului, am putut face câteva fotografii dupã grafica originalã, fotografii care au fost reproduse pentru prima datã în albumul Maria Pillat-Brateş. Picturã şi reverie/ Painting and Reverie, Ed. Universalia, Bucureşti, 2006. Acum, cu sprijinul domnului Dan Vatamaniuc, au fost scanate toate cele 35 de ilustraţii care figureazã în ediţia de faţã.

Publicarea acestei cãrţi, însoţitã de ilustraţii, îi pune pentru întâia oarã pe cititori în situaţia privilegiatã de a putea aprecia armonia de viziune dintre poetul şi pictoriţa care au ctitorit împreunã Povestea Maicii Domnului pe tãrâm românesc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *