1.Este una dintre cele mai luminoase figuri ale culturii române. Prezenţa sa publică a fost şi continuă să fie una exemplară – şi etic şi estetic. Monica Lovinescu a fost unica fiică a lui Eugen Lovinescu şi Ecaterina Bălăncioiu. De asemenea, verişoară cu Anton Holban, Vasile Lovinescu şi Horia Lovinescu. Şi, desigur, soţia lui Virgil Ierunca.
2.Horia Roman Patapievici despre Monica Lovinescu: „Monica Lovinescu a fost un martor al adevărului, iar din momentul în care mama ei a fost asasinată în pușcărie și știind cum anume posteritatea unui om, cum a fost tatăl ei, Eugen Lovinescu, poate fi maltratată și mutilată de către un regim certat cu umanitatea și cu adevărul, Monica Lovinescu a înțeles că a fi martor al adevărului implică să fii o voce a celor care au fost martirizați în numele lui. Înainte de 1989, Monica Lovinescu a fost vocea tuturor celor care nu puteau să aibă o voce, iar după 1989 a fost un soi de memento al faptului că societatea și politica românească continuă să fie lipsite de criterii, iar deciziile importante sunt luate tot fără exigență etică. A murit un martor al adevărului”.
3.Monica Lovinescu despre 18 noiembrie 1977: „Vineri, 18 noiembrie, mă întorceam acasă spre orele 5 si jumătate după-amiaza. În curtea din fața casei se aflau doi necunoscuți (al doilea, pitit după un arbust, n-a apărut decât în ultima clipa). Primul care mi-a ieșit în față m-a întrebat în franțuzește, cu accent, daca sunt „Madame Monica”. Mi-am dat imediat seama că vine din partea unor români (în Franța nu se întrebuințează „domn” sau „doamna” alături de un prenume). Avea un plic mare în mână și mi-a spus că e un mesaj, să intrăm în casă să mi-l citească. Am simțit că e ceva suspect și am refuzat. A insistat să intre. Am refuzat din nou. Atunci a apărut și al doilea și au început să-mi dea în cap. Mi-am pierdut repede cunoștința, dar am apucat să țip. Un trecător (funcționar la poștă) s-a repezit și i-a pus pe fugă.” A ajuns la spital, în comă. A plecat din spital, în ciuda avertismentelor medicilor, la cinci zile după tentativa de asasinat a cărei ţintă i-a fost – tentativă, se ştie, dirijată de funesta Securitate ceauşistă – pentru a participa la conferinţa publică a lui Paul Goma, pentru a cărei eliberare militase.
4.Editura Humanitas publică, în exclusivitate, scrierile Monicăi Lovinescu în româneşte. www.humanitas.ro, profil Monica Lovinescu: ÎN ROMÂNIA. Monica Lovinescu și-a luat licenţa în litere la Universitatea din București. În afara unui basm scris în copilărie, la vreo 7-8 ani, și publicat în Dimineaţa copiilor, își reneagă cu vehemenţă debuturile literare. De pe la 15 ani publică proze scurte în Vremea, Kalende etc. și un roman în mai multe numere consecutive din Revista Fundaţiilor Regale. Le găsește pe toate sofisticate și artificioase. Imediat după război, ţine cronica dramatică la Democraţia lui Anton Dumitriu și e asistenta lui Camil Petrescu la seminarul său de artă dramatică.
ÎN FRANŢA. Pleacă la Paris în septembrie 1947 ca bursieră a statului francez, iar în primele zile ale lui 1948 cere azil politic. La început face parte din tinere companii teatrale și semnează regia unor piese de avangardă. Situaţia din ţară îi reţine apoi integral atenţia. Colaborează cu articole și studii despre literatura română și despre ideologia comunistă în numeroase publicaţii: East Europe, Kontinent, Preuves, L’Alternative, Les Cahiers de L’Est, Témoignages, La France Catholique etc. Semnează capitolul despre teatrul românesc în Histoire du spectacle (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard). Traduce câteva cărţi din românește sub pseudonimele Monique Saint-Côme și Claude Pascal. Colaborează și la revistele în limba română din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora etc. Din 1951 până în 1975, realizează emisiuni literare și muzicale la Radiodifuziunea Franceză. Își începe colaborarea la „Europa Liberă” în 1962. Din 1967, emisiunile de mai mare ecou sunt Teze și antiteze la Paris și Actualitatea culturală românească. VOLUME: Unde scurte I (Ed. Limite, Madrid, 1978, și Humanitas, București, 1990); Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ștefan Lupașcu și Grigore Cugler (Cartea Românească, 1992); Seismograme. Unde scurte II (Humanitas, 1993); Posteritatea contemporană. Unde scurte III (Humanitas, 1994); Est-etice. Unde scurte IV (Humanitas, 1994); Pragul. Unde scurte V (Humanitas, 1995); Insula Șerpilor. Unde scurte VI (Humanitas, 1996); La apa Vavilonului I (Humanitas, 1999); La apa Vavilonului II (2001); Jurnal 1981-1984 (Humanitas, 2002); Diagonale (Humanitas, 2002); Jurnal 1985-1988 (Humanitas, 2003); Jurnal 1990-1993 (Humanitas, 2003); Jurnal 1994-1995(Humanitas, 2004); Jurnal 1996-1997 (Humanitas, 2005); Jurnal 1998-2000 (Humanitas, 2006); Cuvântul din cuvinte, roman (Humanitas, 2007).
TRADUCERE DIN ION LUCA CARAGIALE: Théâtre (Une nuit orageuse, M’sieu Leonida face a` la réaction, Une lettre perdue) , adapté du roumain par Eugène Ionesco et Monica Lovinescu, ed. L’Arche, Paris, 1994.
5.Radu Paraschivescu despre „Jurnal inediat”, cartea recent apărută la editura Humanitas a Monicăi Lovinescu – „o aristocrată a cuvîntului şi a gîndului”: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Cultura/Stiri/DA-TE+LA+O+CARTE+Monica+Lovinescu+Jurnal+inedit+2001-2002+Radu+P
6.Th. Mann: „Un adevăr care face rău este oricînd preferabil unei minciuni agreabile”. Acesta este unul dintre citatele favorite ale Monicăi Lovinescu.
7.Prin testament, Monica Lovinesc şi-a lăsat casa din Paris statului român spre a fi uzilizată în folosul culturii române. Povestea acestei donaţii este, acum, una complicată. La acest link veţi găsi, în rezumatul cotidianului Adevărul, cum stăteau lucrurile în 2011: http://adevarul.ro/cultura/istorie/casa-ierunca-lovinescu-mostenire-uitata-1_50ba09b17c42d5a663b14b5b/index.html
8.Ioana Pârvulescu despre Monica Lovinescu: „Monica Lovinescu a fost dintre oamenii privilegiaţi care au putut ajuta şi ale căror cuvinte se transformă în fapte. A salvat vieţi, şi prea puţini mai par să-şi amintească de asta. A ocrotit, a vegheat, a ridicat zid de cuvinte în jurul celor care protestau, a căutat căile cele mai eficiente de luptă dreaptă. Dacă n-aş şti că se temea de vorbe mari, aş spune că a fost, în felul ei, o eroină, a ţinut piept, alături de Virgil Ierunca şi de alţi doi-trei, unui întreg sistem represiv, aşa cum, pe vremuri, câţiva oameni apărau o cetate împotriva unei întregi armate, creând impresia că sunt şi ei o armată”
9.Gabriel Liiceanu despre un copac special care creşte în curtea casei sale: “După moartea Monicăi, mi-am promis că, atunci cînd casa va fi gata, voi sădi în mica grădină din spate, în amintirea celor mai frumoşi prieteni ai vieţii mele, ai parizienilor Philemon şi Baucis, doi mesteceni. (…) De fapt am sădit un singur mesteacăn, căci pentru al doilea nu mai era loc. Am fost destul de încurcat: cum să botez copacul odată crescut? Monica? Sau Virgil? Mi-am zis că cei doi vor fi, ca în marile dogme ale iubirii, “doi în unu” şi că mesteacănul se va numi “Monica-Virgil”. În primăvara următoare s-a petrecut însă din nou un miracol: din puietul de mesteacăn sădit cu un an în urmă au ieşit două tulpini. Două tulpini viguroase, una mai groasă, Virgil, cealaltă, zveltă şi feminină, Monica. Sunt, ca în povestea lui Ovidiu, doi arbori con-crescuţi. Punctul în care se întîlnesc, îmbrăţişarea lor, se ascunde în pămînt, lăsînd gîndul să ajungă la ultima şi cea mai misterioasă dintre locuiri.”
10. Monica Lovinescu: “Există un lucru care n-are preţ şi care se numeşte libertatea. Libertatea am obţinut-o în 1989. Există libertatea presei, libertatea dumneavoastră de a pune întrebări, libertatea mea de a vă vorbi, libertatea celor de acasă de a ne asculta şi libertatea fiecăruia de a-şi spune părerea. Libertatea n-are legătură cu cei care sînt cu stomacul gol. În momentul în care mori de foame e totuşi mai bine să spui că mori de foame decît să afirmi că eşti foarte sătul şi fericit. În comunism, asta trebuia să facem.” (sursa: revista Observator cultural)
