Când m-am dus prima dată la Şosea, am găsit acolo o mulţime de lume şi am avut prilejul să cunosc fizionomia societăţii bucureştene. Corso-ul1 era de altfel strălucit, mai ales dacă ţinem seama că avea loc în fiecare zi. Piaţa fântânii arteziene era ticsită de trăsuri, patru şiruri circulau încet, în sus şi-n jos, pe partea a doua a Şoselei. Două coruri cântau alternativ, ulani cu steguleţul de lance fluturând erau aşezaţi pe mijlocul drumului spre a asigura ordinea în circulaţia trăsurilor şi a călăreţilor. Pe amândouă părţile aleilor unduia şuvoiul doamnelor şi domnilor care se plimbau.
Deoarece aici vin aproape numai persoane din înalta societate, lumea se cunoştea, şi întreaga Şosea oferea priveliştea unui mare salon. Pentru observator, un câmp bogat. Ţiganul judecă sufletul omului după liniile mâinii, Gall2 după conformaţia craniului, Carus3 după alcătuirea întregului trup; cu mult mai sigur se vor putea trage concluzii asupra sufletului pornind de la ţinută, îmbrăcăminte, limbă. Pentru o privire ascuţită nimic nu este lipsit de însemnătate nici felul de a saluta, nici aranjarea locuinţei, nici livreaua slujitorilor. Să comparăm naţiunile şi indivizii, şi vom fi uimiţi de concordanţa celor mai neînsemnate detalii exterioare cu fiinţa lor lăuntrică.
În Italia totul e sunet: pretutindeni cântec, pretutindeni muzică, orice gondolier e poet; dar, în afară de sunetul armonios, în sonetele lui Petrarca nu găsim mai mult decât în operele italieneşti. Aceleaşi farafastâcuri uşoare, senine, strălucitoare se vădesc în conversaţie, în toalete, în sărbătorile şi obiceiurile italienilor. În Anglia totul e masiv, solid; s-ar putea spune despre romanele lui Walter Scott acelaşi lucru ca despre vestoanele servitorilor englezi: foarte bune, dar cam prea lungi; durabile, de parcă ar fi documente, sunt până şi cărţile de vizită. Caracterul francez certifică pretutindeni superioritatea raţiunii asupra fanteziei, chiar şi în ce priveşte toaleta; conversaţia lui este mobilă, limpede, plăcută, cu o înclinaţie puternică spre frazele cu poantă – la fel de simplu şi corect îi este costumul, la fel purtarea. Mai mult ca de orice, francezul se fereşte de ridicol – dar sublimul e numai la un pas de el. Fiinţa lui se aseamănă cu un desen extrem de curat şi de corect, din care lipsesc însă nuanţele culorii ce dau tocmai căldură desenului.
Richard Kunisch
Bucureşti şi Stambul
Schiţe din Ungaria, România şi Turcia
Traducere din limba germană, prefaţă şi note de Viorica Nişcov
Orientalul are în comun cu copiii şi primitivii o predilecţie pentru lucrurile strălucitoare, precum şi pornirea de a le expune pretutindeni; roşul şi galbenul sunt culorile lui preferate, tot ce îl înconjoară e împodobit cu aur şi argint şi pietre scânteietoare, săculeţul în care-şi ţine Coranul, apoi turbanul, sabia şi ciubucul, fesul şi papucii. Când Şeherazada a voit să-şi vrăjească sultanul, ea nu s-a folosit de puterea farmecelor sau a drăgălăşeniei ei, ci i-a povestit despre grădini ale căror roade erau numai giuvaieruri, despre zâne încântătoare care dăruiau favoriţilor lor zece mii de sclavi cu zece mii de căldări din aur, pline de smaragde.
