George Sion – un erou al timpului său

Pentru orice român educat, numele lui George Sion este legat, în posteritate, de şarja devastatoare a lui Titu Maiorescu. Copleşit de ironia teribilă a criticului junimist, Sion devine, în deceniile care urmează, un scriitor uitat, o curiozitate de istorie literară salvată din raftul prăfuit de recitirea îndrăzneaţă a lui G. Călinescu. În anii postbelici, ediţia lui Radu Albala repune în circulaţie o operă care părea să fie sortită unui destin ingrat. Dominat de vecinătatea copleşitoare a unor contemporani creatori de canon, Sion rămâne, după un secol şi mai bine, exemplar pentru acel tip de scriitor onorabil şi mediocru, incapabil să strălucească şi să seducă.

Şi totuşi, şansa lui Sion poate fi de găsit în capacitatea prozei sale, memorialistice ori cripto-memorialistice, de a fi relevantă pentru o sensibilitate modernă atentă la detaliul arheologic.Se află în ea un nucleu de magie istorică şi de fabulos care îi acordă o patină nostalgică. Fără a fi posesorul unui stil precum cel al lui Ion Ghica, fără a a deţine adâncimea melancolică a lui Russso, fără a fi egalul în nobleţe vizionară al lui Bălcescu, Sion este unul dintre cei în care spiritul paşoptist şi cel post-paşoptist îşi află o întruchipare memorabilă. Memoria istorică şi accidentele biografiei individuale sunt materia hrănind textele sale.

Într-o epocă sedusă de privirea îndreptată spre trecut,proza lui Sion este un amestec, fermecător, de stângăcie şi pitoresc. Născut la 1822, Sion este martorul unei teribile şi traumatice accelerări a istoriei. Cei ce se nasc în Moldova de Vechi Regim devin maturi în anii revoluţiei. Succesiunea de suverani şi de regimuri este uluitoare, ca şi cum mai multe vieţi s-ar fi acumulat în răstimpul unui singur parcurs biografic. Ca şi la Ghica, impulsul care motivează actul scrisului este necesitatea de a depune mărturie. Literatura lui Sion este marcată de acest primat al amintirii. Invenţia este marginală. De necrezut devine istoria însăşi.

Sunt, în” Suvenire contimpurane”, mai multe nivele de interes. Există, pe de o parte, vocea unui prozator atras de senzaţional şi de melodramatic. “ Emanciparea ţiganilor” şi “Fraţii Cuciuc”posedă ingredientele unei telenovele trepidante. Sunt aici emoţii puternice şi senzaţii tari,toate prinse în rama narativă a unei arte ce flirtează cu ficţiunea romanescă. Istoria este fundalul pe care se aşează ficţiunea. Proză aboliţionistă, , “Emanciparea ţiganilor” suprinde şi prin calitatea de a fi una dintre cele mai interesante meditaţii de secol XIX în marginea clivajului rasial din Principate. Ca şi “ Răzvan şi Vidra”, textul lui Sion are în centrul său un stigmat, acela al robiei. Destinul lui Dincă nu se poate sustrage unui determinism implacabil. În orice istorie intelectuală a chestiunii sclaviei la români, nuvela lui Sion este un reper canonic.

Cel de-al doilea nivel decelabil la Sion ţine de investigarea autobiografică. Copil al veacului său, Sion trăieşte în epoca de tranziţie ce culminează cu 1848. Evocarea copilăriei şi tinereţii anticipează efortul de a –şi sistematiza propriile sale suveniruri revoluţionare. O anumită expresivitate involuntară îi colorează paginile şi ingenuitatea prozei lui Sion este învecinată cu ridicolul. Memoriile de revoluţionar ale lui Sion sunt cronica educaţiei unei întregi generaţii. Distanţa dintre atunci şi acum este, ca şi la Ghica, esenţială în modelarea privirii.

Moldova lui Sturdza este un regat de vicleim,dominat de cupiditate şi de venalitate. Mişcarea din Moldova este mai degrabă bufă. Represiunea împrăştie fără dificultăţi pe junii ce visau să urmeze emoţiile pariziene. Nici o baricadă nu se va ridica pe străzile din Iaşi, acolo unde ordinea este restabilită fară emoţii.Exilul lui Sion nu are nimic din anvergura biblică a peregrinărilor lui Heliade-Rădulescu .Revenit în patrie după plecarea lui Mihail Sturdza, Sion se adaptează noului regim.Traumele fraţilor Brătianu sau Bălcescu îi sunt străine.Moldovenii lui Sion sunt departe de pulsiunile iacobine ale muntenilor.

Suprapunere de senzaţionalism şi de naivitate, de introspecţie melancolică şi de rememorare patriotică, textele lui Sion au alura familiară a unor fotografii nostalgice de epocă. În desenul lor ezitant se poate ghici ceva din conturul bonjuriştilor şi din emoţia întemeierii unei lumi. Prins între plăcile tectonice ale secolului XIX, Sion este un erou al timpului său.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *