V-aţi pus această întrebare? Cum vă grupaţi cărţile, în funcţie de ce criterii? Poate că acum, în era digitală, trebuie să menţionez că este vorba despre biblioteca… tradiţională, nu de cea electronică, de pe tabletă sau laptop. Eu rămân de modă veche. Deşi am multe cărţi şi studii în format electronic, uneori prefer să le printez. Şi nu doar pentru că mă dor ochii. Obişnuinţa…
Dar să revin. Suntem mereu supuşi erorii. Sau pornirilor mai mult sau mai puţin umorale. Am făcut recent un fel de inventar al propriei biblioteci, care riscă să mă dea afară din casă. Sunt cărţi pe hol, la cuier, pe covor, pe canapea; pe balcon am mutat câteva colecţii de ziare… Între altele, am găsit vreo 10 dublete. Le voi dona amicilor. Dar mi-a atras atenţia în primul rând tendinţa spre simplificare în ceea ce priveşte dispunerea cărţilor. Inevitabilă, poate. De pildă, cărţile lui Mircea Eliade (sau despre Eliade) stau lângă lucrări ale unor (sau despre) Vasile Marin, Faust Brădescu, Şerban Milcoveanu, în general cărţi despre mişcarea legionară, dosarul Horia Sima sau rezistenţa armată anticomunistă de nuanţă legionară (minoritară, dar deloc de neglijat) etc. Raftul se încheie cu lucrarea „clasică“ a istoriografiei comuniste: Mihai Fătu, Ion Spălăţelu, Garda de fier. Organizaţie teroristă de tip fascist.
Aderenţa de scurta durată a lui Mircea Eliade la (sau simpatia pentru – după alţii) o mişcare totalitară interbelică, antisemită, xenofobă, justifică plasarea inclusiv a lucrărilor sale academice într-o astfel de companie? De ce nu se află ele la secţiunea – consistentă la mine în casă – Religie. Istoria Bisericii ? Abia acum îmi pun întrebarea. Cred că originile acestei aşezări a bibliotecii se găsesc după 1997. Eram prea crud şi tânăr ca să fiu influenţat de scrierile lui Norman Manea. Abia jurnalul lui Mihail Sebastian m-a zguduit. Apoi cred că am citit şi memoriile lui M. Eliade. M-a enervat modul cum trece peste episodul legionar. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat. Iar soarta cărţilor sale probabil a fost pecetluită. Am fost pur şi simplu prea comod, ulterior, pentru a găsi o altă dispunere.
Dar, că veni vorba… De ce nu se reeditează jurnalul lui Mihail Sebastian? Cine îmi poate spune?
Jurnalul lui Eliade aproape ca nu se poate citi, atat e de inautentic, de scris avand aprioric constiinta publicului sau. Iar cel portughez e o capodopera de egolatrie si taceri semnificative. Asta nu stirbeste cu nimic genialitatea lui Eliade, ba chiar ii subliniaza omenitatea, ca sa zic asa.
Jurnalul lui Sebastian e la polul opus, e exemplar in privinta sinceritatii si a crochiului in oglinda al fiintei din spatele lui. NU ca autorul unui jurnal ar fi acelasi cu persoana reala, asta e de mult o iluzie demontata de teoria literara, dar un minimum de onestitate intima nu strica. Dimpotriva, salveaza!
Cat despre biblioteca personala, draga Cristi, am renuntat de mult la criterii prea stricte. Important e sa stiu EU unde sunt anumite carti! In rest, praf, haos si maldare, prin birou si pe hol si…
Nu sunteti singurul cu dileme in privinta organizarii bibliotecii proprii. Toti „bipezii” posesori de carti, cu atat mai mult savante, au astfel de intrebari. Raspunsurile ni le dam singuri; la fel ca si punerea in practica.