În România anului de graţie 2014, un candidat independent este pe cale să ne mântuiască. Iulian Capsali este, aşa cum chiar domnia sa se prezintă, un creştin practicant, a cărui vocaţie este să aducă cuvântul ortodox în Parlamentul European. De o simplitate de cristal, fără fisură şi fără îndoieli carteziene, reflecţia sa evocă intratabilele certitudini ale celor care, în septembrie 1940, aşezau România pe făgaşul naţional-legionar.
Desigur, profetismul neguros al lui Iulian Capsali este adaptat la cerinţele unui timp schimbat. Dincolo de retorică şi de stil, se află, însă, continuitatea unei linii de mentalitate. Ca şi dreapta radicală interbelică, Iulian Capsali invocă valorile tradiţiei şi ale lui Christos, transformând universalismul creştin în vigoare filetistă şi asalt naţionalist. Ca şi aceasta din urmă, domnia-sa situează sub zodia suspiciunii pe cei care, deşi creştini, nu au privilegiul de a fi parte a Bisericii Ortodoxe, greco-catolicii şi protestanţii. Ca şi predecesorii săi intelectuali, Iulian Capsali visează la o Românie a curăţeniei, a purităţii şi liniştii.
Elogiul femeii cuminţi şi la locul ei, aşezate supusă în spatele unui bărbat curajos şi credincios, este consecinţa naturală a unei teologii politice cu profil familiar. Admiraţia faţă de Rusia lui Putin, publică şi deschisă în cazul lui Iulian Capsali, este corolarul acestei ostilităţi implacabile faţă de un Occident vândut Satanei, înfeudat capitalurilor şi fundamental decadent. Iranul sau Arabia Saudită pot fi două modele de administrare “morală” a poziţiei femeii, astăzi-Iulian Capsali se poate inspira şi din aceste zone, în clipele în care îşi creionează scenariul său de societate.
Departe de a fi exotic sau excentric, discursul lui Iulian Capsali este avatarul cel mai recent al unei pasiuni funeste care a dominat imaginarul politic autohton, timp de decenii. Travestiul pe care îl pune în scenă este unul tranparent şi stângace. Conservatorismul şi creştin-democraţia europeană nu au nimic în comun cu această combinaţie de fanatism şi izolaţionism furibund. Rezistenţa în faţa acestor fantasme este o expresie a spiritului critic şi a libertăţii. Ca şi maniera de a reafirma semnificaţia credinţei, fără emfază, fără patetism şi fără pucioasă sau fum.
Cred ca e bine sa se inteleaga ca inaite de a fi ortodocsi sau catolici nu trebuie sa uitam de spiritul crestin. Dragostea, omenia si respectul sunt ortodoxe?
Constat cu stupoare ca la noi nu prinde nimic alde crestinism-democrat, o sensibilitate care nu a fost la noi decat in interbelic prin contributia PN al lui Maniu, scolit prin scolile Blajului la ceea ce era mai bun din zona Occident.
BOR nu a putut produce decat atei intelectualisti sau extrema dreapta in uniforme, de parca Imparatia lui Dumnezeu este pamantul.
Cred ca trebuie spus ca daca BOR nu-si revizuieste discursul identitar european si nu accepta lupta apararii libertatii ca dar de la Dumnezeu, va avea parte (si va avea si tara asta a noastra, parca blestemata) de moralismul rus care predica legile morale crestine pentru a baga pumnul in gura noastra, a civilizatiei crestine europene – subminata de ani de zile, cu orice pret si marsavie de mostenirea Kremlinului.
Nu poti renunta la libertate doar pentru ca tirania e travestita de pielea de oaie a „ortodoxiei” politice care a exacerbat natiunea in teologie. Este tragic cum romanii din punct de vedere religios in strainatate sunt tinuri in ghetto-uri si li se predica degradarea occidentalilor aproape cu satisfactie. Oare asta e Evanghelia? Iar viitorul politic al ortodoxiei este alianta cu Inalta poarta de pe Neva? Trist, trist.
Stimate domnule Stanomir,
cu tot respectul pe care il am pt un intelectual ca d-voastra imi permit sa va atrag atentia ca articolul este unul partinitor, chiar subiectiv as putea spune.
Ca un expert al literelor inveliti frumos mesajul partinitor pt ca din punctul meu de vedere materialul este unul care se incadreaza in „paleta de nuante” a culturii politice la moda (ca sa nu o numesc, hegemonica,in termeni gramscieni, asta pt ca taxeaza ca neavenit un mesaj care este doar tangential „corect politic”.
Daca gasiti timpul necesar va rog sa raspundeti cititorilor la o intrebare:
Ce treaba are crestinismul practicat cu statul autoritar, sau mai exact care sunt legaturile mesajului domnului Capsali cu amintirea statul national-legionar? Sa intelegem ca cine practica un crestinism politic care nu se incadreaza in totalitate in normele „corectitudinii politice” are tendinte spre extrema dreapta sau fascism? Pt ca d-voastra ar trebui sa stiti bine ca politologic vorbind, extrema dreapta este altceva decat dreapta radicala si altceva decat (neo)fascism…
In rest confirm faptul ca politica conservatoarea sau crestin-democrata, nu are nimic de a face cu fanatismul sau izolationismul.
Multumesc anticipat.
va multumesc pentru comentariile dvs.
nu sunt un adept al corectitudinii politice.dar sunt si voi fi un inamic implacabil al fanatismului, indiferent de sursa de la care acesta se revendica.
nu am pus in cauza legitimitatea unui punct de vedere politic fondat crestin.cu conditia ca sa nu fie vorba de o solutie teocratica, totalitara.
am omagiat in atatea ocazii memoria lui Iuliu Maniu, cel pe care il privesc ca pe exponentul cel mai luminos al traditiei noastre demo-crestine.
desigur, in acord cu filosofia dlui Capsali, modelata de cea a lui Nae Ionescu, Iuliu Maniu nu este nici macar roman, de vreme ce nu este ortodox.
Filetism la Iulian Capsali???!!! Un amănunt important pe care nu îl cunoașteți. Soția lui Iulian Capsali este de oigine arabă, fiind siriană. Deci Capsali Iulian este un adversar al naționaliștilor, chiar dacă i-a curtat și chiar s-a milogit pentru voturile lor.
Articolul acesta imi aminteste de un o intrebare ce am postat-o pe pagina de facebook a d-lui Mihail Neamtu, presedintele partidului Noua Republica, stiut fiind trecutul legionaroid al domniei sale.
”D-le Neamtu, imi permit o intrebare. Care sunt legaturile dvs cu extrema-dreapta romaneasca actuala, observand pe facebook ca flirtati fatis cu apologeti postdecembristi ai Garzii de Fier precum Claudiu Tarziu si altii? Multumesc!”
Imediat, in loc de un raspuns, am fost exclus din lista de prieteni a domniei sale, in ciuda intrebarii civilizate. A fost, pentru mine, un indiciu revelator ca extrema-dreapta a infiltrat diverse structuri politice, in ciuda pojghitei de liberalism trambitat.