Fernando Pessoa, „Cronica vieţii care trece”, (fragment 4)

9
În artele care nu ţin de domeniul literaturii avem un limbaj universal şi nu există înţelegeri greşite, dacă nu dăm peste insensibilitatea obişnuită a unuia sau a altuia. Dar în literatură, când e vorba de faimă sau de perpetuarea faimei, ne despărţim de speculaţiile care ţin de problemele limbii şi intrăm în peisajul altor conjecturi.

Există faimă moartă şi faimă vie, iar fiecare din cele două e faimă; există o faimă care munceşte şi se aprofundează, dar şi o faimă ca o statuie, ca o inscripţie pe un mormânt, ca o supravieţuire lipsită de viaţă. Shakespeare trăieşte şi munceşte; Spenser e un nume lipsit de forţă. Nimeni nu a citit vreodată în profunzime Faerie Queene (nici măcar Spenser). Până şi marile epopei complete au atentat contra menţinerii interesului pentru ele. Ideal ar fi o epopee care să reziste ca în cazul lui Milton şi să captiveze cum o face Conan Doyle. Nu e ceva imposibil, căci imposibilităţile nici nu există; chiar şi contradicţiile în termeni au încetat să mai fie contradicţii, graţie lui Hegel.

Cum să poată supravieţui un om, în cazul că supravieţuieşte, altfel decât prin numele său? Oare cât de mult îşi datorează Homer celebritatea oamenilor care l-au citit în original? Se ştie că există francezi care l-au impresionat pe Shakespeare, dar nici o minte franceză n-ar putea deprinde vreodată ritmul mental al frazei şi subtila complexitate a simţirii pe care numai cunoaşterea limbii engleze de către suflet îţi îngăduie s-o realizezi.

Fernando Pessoa
Cronica vieţii care trece

Traducere şi note de
DINU FLĂMÂND şi MICAELA GHIŢESCU
Ediţie îngrijită, antologie şi prefaţă de
DINU FLĂMÂND

© HUMANITAS FICTION, 2014

10
Dacă cineva doreşte să priceapă clar ce se înţelege prin influenţa exercitată de un nume cunoscut, e destul să-şi imagineze următoarea ipoteză. Să luăm cazul unei cărţi de poezie publicate astăzi de un poet necunoscut. Să presupunem că în această carte sunt, de fapt, mari poeme compuse de mari poeţi. Să mai presupunem că această carte e supusă atenţiei unui critic competent, care însă, nu se ştie din ce pricină ciudată, nu cunoştea dinainte nici unul din poemele aflate în carte, chiar dacă avea cunoştinţe despre fiecare poet reprezentat acolo. Ar putea oare cineva să creadă că acest critic competent, chiar dacă avea puterea să scrie articolele cele mai importante, să zicem articolul de fond din The Times Literary Supplement (căci o asemenea carte nici nu ar fi meritat mai puţin), îi va consacra cărţii mai mult decât o simplă notă, culeasă cu corp 6, în partea de bibliografie a publicaţiei? Iar poetul chiar s-ar putea considera fericit că a beneficiat de o notă în pagina consacrată articolelor.
Influenţa unui nume cunoscut nu presupune neapărat că un critic va considera bun sau rău un poem în funcţie de notorietatea numelui. Dar el va acorda mai multă atenţie poemului unui poet reputat, cuvânt după cuvânt, frază după frază. Şi, dimpotrivă, nu va face nimic din toate acestea în cazul unui poet necunoscut. Dacă cineva se decide, cum m-am decis eu cândva, să lase să se creadă că este al unui necunoscut, sau chiar al său (cum am făcut eu o dată), poemul unui poet celebru; sau dacă mai multe versuri necunoscute ar fi atribuite unui poet celebru, va descoperi uşor că cele spuse mai sus sunt adevărate. În amândouă cazurile, din motive opuse, poemul trebuie să fie bun, altfel testul nu va fi just.
cronica-vietii-care-trece

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *