Fernando Pessoa, „Cronica vieţii care trece”, (fragment 3)

Ophéliei Queiroz
23.3.1920
Scumpul meu Bebeluş,
Astăzi, fiind aproape sigur că Osório nu te va putea întâlni căci, pe lângă faptul că trebuie să-l aştepte pe Valadas, trebuie desigur să meargă să ducă zahăr acasă la vărul meu, aproape că nu-mi foloseşte la nimic să-ţi scriu. Scriu, pentru orice eventualitate, aceste rânduri, în caz că va fi posibil să-ţi parvină scrisoarea asta.
Bine că întreruperea de adineauri s-a produs chiar la sfârşitul convorbirii noastre, când eram pe punctul să ne luăm rămas-bun. Tocmai ca să evit asemenea întreruperi am ales drumul pe care l-am parcurs azi. Mâine te voi aştepta la aceeaşi oră, da, Bebeluşule?

Nu mă împac cu ideea să scriu; aş vrea să-ţi vorbesc, să te am mereu lângă mine, nu să fie nevoie să-ţi trimit scrisori. Scrisorile sunt semne de despărţire – semne, cel puţin, ale nevoii de a le scrie, ale faptului că ne aflăm departe unul de altul.
cronica-vietii-care-trece

Să nu te mire un anume laconism în scrisorile mele. Scrisorile sunt pentru persoanele cu care nu mai avem interes să vorbim: acelora le scriu cu dragă inimă. Mamei, de exemplu, nu i-am scris niciodată cu dragă inimă, tocmai pentru că ţin mult la ea.
Vreau să simţi asta, să ştii că eu simt şi gândesc aşa în această privinţă, ca să nu mă socoteşti sec, rece, indiferent. Nu sunt aşa, bebeluşul meu micuţ, pernuţa mea roz pentru a prinde de ea sărutări (ce mare prostie!).
Îţi trimit o mică păpuşă chinezească .

Fernando Pessoa
Cronica vieţii care trece

Traducere şi note de
DINU FLĂMÂND şi MICAELA GHIŢESCU
Ediţie îngrijită, antologie şi prefaţă de
DINU FLĂMÂND

© HUMANITAS FICTION, 2014

Pe mâine, îngerul meu.
Un cvartal de mii de sărutări de la al tău, mereu al tău
Fernando
Osório îţi aduce chinezul într-o cutie de chibrituri.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *