Bătrânețea poate fi îmblânzită cu un cantec – Unfinished song

unfinished-songCu câteva zile în urmă, înțeleptul meu copil a deschis lista întrebărilor greu de răspuns și se pare că a ales-o pe cea mai delicată dintre toate: “Mamă, ție de ce ti-e frică?” O priveam cum așteaptă curioasă și era limpede că obiectul fricii mele va trebui să fie unul real, nicidecum un șir de insecte sau monștri, care sunt de obicei temerile ei. Simțeam că nu este momentul să inventez doar pentru a solidariza cu ea, ci să fiu sinceră, autentică. Aveam nevoie de asta mai degrabă pentru mine, ca și când așteptasem demult să-mi lămuresc mie însămi de ce îmi este cu adevărat frică și bătrânețea a fost câștigătoarea acestei introspecții.

Proverbe și zicători despre bătrânețe sunt multe și toate au în miezul lor ideea de înțelepciune, răbdare și experiență. Desigur că nu de acestea mă tem, ci de singurătate, neputință și mai presus de toate de incertitudine. Când privesc un bătrân, tot ce îmi trece prin cap este curaj și sper ca bătrânețile mele să fie un perpetuu act de curaj – cred cu tărie că doar el mă va putea sprijini în anii cei din urmă, precum și un baston solid, desigur.

Unfinished song este exact ce aveam nevoie ca să-mi alung cel puțin temporar umbra bătrâneții, lăsându-mi altceva mult mai promițător de contemplat vizavi de teama mea. Cunoscând-o pe Marion, interpretată fără cusur de Vanessa Redgrave, inhalând incredibila poftă de viață care o ținea întreagă în pofida veștilor proaste ale vârstei și bolii, m-am lăsat hrănită de o altă speranță, de una care nu are legătură cu curajul sau bastonul: tinerețea!

Bătrânețe tânără – o contradicție în termeni și sensuri pare a fi antidotul fricii mele. Chiar dacă voi avea nevoie de un baston solid și doze mari de curaj pentru a trece strada, călători cu autobuzul sau face cumpărăturile la piață, ceea ce mă convinge tot mai mult de o bătrânețe domoală este tinerețea spiritului meu, care nu poate face riduri și care cu siguranță va putea zburda plină de imaginație prin povestea vieții mele trecute sau închipuite. Cu atât mai liniștită sunt cu cât îmi dau seama de valoarea pasiunilor mele de care nu mă voi pensiona niciodată și cu care mă voi hrăni în loc de curaj până la final.

Marion și-a încununat finalul prin muzică și fruntea nu i s-a încruntat nici din cauza veștilor proaste, nici a defectelor țesute în povestea familiei ei. A luat ceea ce i s-a oferit și a tradus totul în rimă și ritm, cu Celine Dion în fundal și Gemma Artenton pe post de muză. Poate voi vedea cu alți ochi acest film peste 30 de ani, însă pentru moment este o porție de pace pe care o înghit fără teamă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *