Secolul XX, secolul barbariei etatice şi al violenţei ce are ca obiectiv asumat eliminarea unor întregi comunităţi, debutează în îndepărtata colonie germană a Africii de Sud- Vest, cu exerciţiul de exterminare care poate fi privit, în termenii de astăzi, ca un genocid. Arheologia acestui eveniment este o ocazie de a reflecta la natura monstruoasă şi proteică a unei epoci a sângelui şi crimelor.
Ceea ce se petrece, între 1904 şi 1907, în acest spaţiu aflat sub suveranitatea Germaniei Imperiale, depăseşte, prin anvergură şi metodă, dimensiunile unui simplu incident colonial. Revolta populaţiilor Herero şi Nama împotriva Germaniei este punctul de plecare al unei reacţii de stat ce anticipează şi evocă tehnica genocidului. Cu un deceniu înainte ca Turcia să pună în practică propria ei strategie genocidară împotriva Armenilor, Germania lui Wilhelm al II-lea imaginează un scenariu ce are ca obiectiv programatic, asumat fără ezitare, anihilarea unor întregi populaţii. Scopul operaţiunilor nu mai este câştigarea unui război, ci soluţionarea definitivă a unei “probleme” rasiale şi politice, prin lichidarea unor grupuri etnice precis identificate.
no images were found
În acest punct, al premeditării şi al clarităţii proiectului, acţiunea germană anunţă secolul XX. O dată învinse, populaţiile africane vizate de această politică exterminaţionistă sunt, într-o primă etapă, obiectul unei campanii de ucidere în masă. O doua fază presupune masarea triburilor Herero şi Nama în zone aride ale teritoriului Africii de Sud-Vest. Natura deşertică şi lipsa apei sunt factorii ce facilitează decimarea comunităţilor. În fine, cei care supravieţuiesc sunt adunaţi şi internaţi în lagăre de concentrare. O parte dintre rămăşiţele lor pământeşti, craniile, sunt atent studiate de savanţii germani, spre a contribui la progresul ştiinţei. Este acesta un ritual pe care îl vom regăsi, la proporţii crescute, peste patru decenii, atunci când ştiinţa nazistă va lucra, metodic, alături de crematorii şi de plutoane de execuţie, în campania de aneantizare a populaţiei evreieşti din Europa.
În trei ani, până la 1907, aproximativ două treimi din grupurile Herero şi Nama sunt ucise, prin lichidare şi înfometare. Operaţiunea de poliţie colonială căpăta atributele unui genocid. Ordinul emis de generalul Lothar von Trotha evocă, dincolo de orice ambiguitate, intenţiile de suprimare colectivă. Alungarea africanilor în zone inospitaliere, văduvite de orice resurse care ar permite supravieţuirea, este parte din acest efort .Retorica politică şi ştiinţifică a inegalităţii rasiale este mobilizată spre legitima această acţiune de curăţire etnică. Legile războiului nu pot fi aplicate în confruntarea cu cei care nu aparţin “civilizaţiei”.Alteritatea este văzută sub semnul inferiorităţii şi al barbariei.
Genocidul din viitoarea Namibie convoacă spectrele ce vor bântui secolul ce se deschidea. O eră radical diferită de cele anterioare debuta.Statul modern urma să ridice un întreg edificiu fondat pe temeliile urii, fanatismului şi resentimentului.Tragedia din Namibia este, în această ordine istorică, nu doar un genocid uitat, ci şi o repetiţie generală. Victimele acestui marş al răului prin veacul XX se cer evocate, ca o alternativă la tăcere şi complicitate.
Lucrarea fundamentală în materie este cea a lui Jeremy Sarkin.http://www.amazon.com/Germanys-Genocide-Herero-Settlers-Soldiers/dp/1847010326
