Rătăciți într-un oraș suprapopulat, aflându-ne în căutarea vocației, scormonind după un talent nedescoperit. Nu este o frază dintr-un roman, e soarta multor tineri care termină facultatea și nu știu pe ce cale să o ia, deși, salvă Domnului, la răscruce sunt destule direcții. Dar, când alegi greșit, drumul s-ar putea să te ducă în altă răscruce și altă răscruce, ca într-un labirint complicat. Fiindcă opțiuni sunt multe: de la măturător pe stradă, vânzător și casier la hypermarket, până la avocat mediocru, stomatolog slab pregătit sau politician (da, nu-i pun niciun adjectiv, nu are nevoie). Fiindcă idealurile noastre sunt departe de realitate.
Ideea de avocat, medic, inginer, profesor, artist, biolog etc. rămâne, când avem 18 ani, doar o idee și atât. Nu putem ști mai mult fiindcă nu ne ia nimeni de mână să ne arate ce presupune cu adevărat ceea ce alegem înainte de a completa dosarul pentru admitere. Deoarece putem alege greșit sau părinții consideră că trebuie să facem aia sau ailaltă. Sau poate doar visăm la un job bănos, cui îi mai trebuie și talent? Doar auzim de atâtea ori din partea părinților: cu vise nu trăiești! Am putea răspunde, mai târziu, că pot să stea liniștiți, că oricum încetul cu încetul visele noastre alunecă în neant, cu cât creștem le dăm dreptate, cu cât creștem devenim conștienți de nevoia de bani. Ideea de a face ce-ți place iese din ecuație. Este foarte simplu: ori alegi facultatea greșită, ori nu-ți găsești un job fiindcă la noi angajările se fac pe relații, ori rămâi prins într-un job și ideea de a te rupe de el seamănă cu aceea de a-ți desprinde pielea lipită cu super-glue, ori pur și simplu te saturi să te mai lupți pentru ce-ți place, asta dacă știi ce să faci.
Știm noi, tinerii, ce să facem? Știm ce să facem cu viața noastră și încotro să o luăm? Unii dintre noi, posibil. Alții sunt ajutați. Dar restul? Restul celor care trimit CV-uri pe bandă precum iese pâinea din cuptor, restul – adică majoritatea – ce face? Nesiguranța tinerilor pornește de la faptul că aleg greșit facultatea. Când își dau seama de asta, e prea târziu să renunțe. Nu știu ce să aleagă fiindcă nu știu ce să facă în viață. Deoarece sunt îndrumați foarte puțin să-și adreseze astfel de probleme. Să pună la îndoială ceea ce li se spune la școală, acasă. Să-și găsească singuri drumul. Când își dau seama că trebuia să se gândească la problema X sau Y cu mult timp în urmă, este prea târziu. Aleg alte drumuri. Drumuri ale supraviețuirii.
Ridic aici niște probleme, soluții deloc, ați spune. Acum întreb: să dau eu soluții? Vă spun că da, le dau pentru mine. Nu renunț.
