Nymphomaniac 1 – partea filmului lui von Trier care nu era sa fie interzisa de CNC

Initial, voiam sa vad ambele parti impreuna, in cinema. Dupa care, am aflat ca trebuie sa ma limitez la vizionarea primului, cel putin in cinematografe. La cateva ore dupa ce-am iesit de la Nymphomaniac 1, am citit o stire conform careia, de fapt, pot sa il vad si pe cel de-al doilea, incepand cu 7 februarie.

Ce mi se pare aberant in decizia CNC-ului – dincolo de faptul ca din cate inteleg, comisia nu a vazut filmul si a aplicat un verdict „din intuitie si intentii bune”; mai presus de precocitatea pustilor nu numai din Romania, ci din intreaga lume, a caror inocenta deja pierduta este aparata doar la nivel de discurs; dincolo de fatarnicia crestineasca pe care o folosim alandala; dincolo de accesibilitatea imaginilor cu adevarat pornografice la un simplu click pe Google; – este interpretarea gresita a filmului lui von Trier. Materialul cu adevarat stimulativ din film nu este reprezentat de scenele explicite de sex, ci de felul in care sexualitatea este discutata si interpretata. Este o dezbatere a dihotomiei dragoste/sex pe care von Trier o abordeaza in stilul caracteristic – provocator, dur, fara scuze, folosindu-se de numeroase referinte intelectuale. Mai exact, s-ar putea ca multimea sa fie mai degraba contrariata si intrigata de acestea, decat de close-up-urile penetrarilor. Din toata vanzoleala fara rost din zilele trecute – uite interzicerea, nu e interzicerea – s-ar deduce ca 1. membrii unei comisii (teoretic) specializate au redus un film art house la imaginile cu iz pornografic si 2. este mai periculos sa fie proiectate pe ecranele din cinematografe imagini cu organe genitale decat, sa zicem, indobitocirea publicului prin intermediul unei rom com penibile cum ar fi The Ugly Truth?

Sinopsisul filmelor este, gratie razvratirilor din mediul online, deja cunoscut: Joe (interpretata de Charlotte Gainsbourg) este nimfomana descoperita de Seligman (Stellan Skarsgard) ranita, in mijlocul unui drum. Deoarece refuza sa accepte chemarea ambulantei, Seligman o ia la el acasa, unde ea isi deapana aventurile sexuale. The Hollywood Reporter a comparat-o pe Joe cu o Seherezada care spune povestea celor 1001 barbati din viata ei. Nymphomaniac 1 este un film provocator prin formatul pe care il impune – poveste in poveste – asigurand astfel evocari ale experientelor lui Joe, dar si un comentariu intelectual al virginului Seligman care incearca sa gaseasca un rost in toate cele petrecute in viata ei: de la sirul lui Fibonacci, la comparatia cu pescuitul, la literatura, la structuri muzicale – in primul rand, pentru ea, apoi pentru el, si desigur pentru public, pentru care comportamentul lui Joe ar putea fi catalogat usor ca fiind „usuratic”.

Plasarea actiunilor eroinei intr-un context socio-politic, istoric si emotional mai larg aduce impreuna cele doua concepte yin si yang: trupul si sufletul. Ping pongul este prezent o data in credintele care o urmaresc pe Joe – Love is the secret ingredient in sex vs. Love is sex with jealousy added, in evolutia ei ca femeie. Joe isi incepe povestea cu descoperirea facuta in primii ani de viata: I discovered my cunt when I was 2 years old, pe urma trece la „joaca” impreuna cu prietena B, care evolueaza in adolescenta la un concurs ce are loc intr-un tren si la maturitate, la cel putin 10 barbati pe zi. In ciuda tuturor scenelor de sex, Nymphomaniac nu este un film sexi, iar cea mai sugestiva scena din povestirile ei nu implica nici un organ sexual dezvaluit full frontal, ci doar capatul unei franghii de sport care vibreaza in ritmul „senzatiei” traite de eroina, despre care intuim ca se afla undeva, deasupra cadrului. In al doilea rand, Joe si Seligman sunt fiecare in sine o extrema: doar trup vs. doar intelect, ceea ce are ca rezultat un testimonial despre auto-eliberarea sexuala filtrat prin referinta la arta, muzica, religie si literatura.

Asemenea lui Seligman, avem anumite indoieli legate de povestea lui Joe, dar raspunsul ei: How do you think you’ll get the rest if the story? By believing? Or by not believing? este genul de gimmick narativ care te tine aproape. Fara a fi in totalitate trista, mizand uneori pe ridicol, povestea acestui personaj trist este relatata printr-un mix de tragedie si comedie. Cam ca povestea cu interzicerea din ultimele zile.