Karl Jaspers spunea ca exista oameni care dau masura umanului. Unul dintre acestia a fost N. Steinhardt. Intr-un timp al haosului moral, al abrogarii distinctiei esentiale dintre Bine si Rau, ori mai precis al falsificarii Binelui (Vladimir Soloviov), N. Steinhardt, asemeni unei Nadejda Mandelstam, a demonstrat ca libertatea, fericirea si onoarea sunt inseparabile. Regimurile liberticide nu pot oferi fericire reala, ci doar isterii colective si paranoia sociala ori etnicista. Este aceasta lectia unor Anna Ahmatova, N. Steinhardt, Monica Lovinescu, Petru Cretia, Zbigniew Herbert, Iosif Brodsky, spre a-i numi doar pe acestia.
Un remarcabil volum de scrieri pe teme literare (si nu numai) de N. Steinhardt, a aparut in 2012 la editura Polirom. Ioan Stanomir a salutat volumul si a scris superb despre eseurile lui N. Steinhardt. Cartea este ingrijita de carturarul George Ardeleanu, caruia ii datoram biografia lui Steinhard, o lucrare fundamentala pentru intelegerea unui destin intelectual si a unui profil etic de exceptie.
Numele lui N. Steinhardt, cel arestat si condamnat in procesul grupului Noica-Pillat, autorul “Jurnalului fericirii”, intelectualul roman-evreu liberal-conservator, admiratorul lui Chesterton, al lui Soljenitin si al lui Koestler, ganditorul crestin ortodox, intruchiparea unui spirit universalist tot mai amenintat in aceasta lume a fragmentarilor post-moderne si a utopiilor perverse, omul care nu s-a lasat frant de presiunile unui sistem criminal, aparatorul valorilor transcendente in atunci cand ele erau calcate in picioare cu cinica neobrazare, dascalul moral, figureaza neindoios in ceea ce numesc panteonul onoarei.
Mi-ar fi placut sa-l cunosc personal, nu s-a intamplat, dar mi-au vorbit cu mare dragoste despre Steinhardt prieteni (discipoli) ai sai din diverse momente ale itinerariului sau spiritual, de la Toma Pavel la Dragos Paul Aligica.
In superba sa monografie, “N. Steinhardt si paradoxurile libertatii“ “(Humanitas, 2009), George Ardeleanu citeaza dintr-o nota informativa despre parerile marelui ganditor privind malignitatea delatiunii ca fibra a tesutului sordid si antimoral al regimurilor totalitare. Noteaza George Ardeleanu ca este vorba de fapt de “o delatiune despre delatiune, o turnatorie despre turnatorie, avand ceva din ironia cruda a ‘teatrului in teatru’ din Hamlet-ul lui Shakespeare…” Iata asadar ce ii spunea autorul “Jurnalului fericirii” turnatorului securist, fost coleg de la “Spiru Haret”:
“Eu am oroare de oamenii lipsiti de caracter, de codosi, de delatori, informatori, care sunt cei mai lipsiti de caracter. Am avut mare dezamagire in viata mea, fiind ‘turnat’, tradat de cunoscuti, prieteni. Cea mai sinistra categorie de oameni, adevarati denaturati, monstri, este aceea a turnatorilor de profesie, ciripitorii, informatorii, care nu merita decat dispret, desconsiderare, scuipati. Rau face regimul ca incurajeaza in intreprinderi aceasta oribila categorie de oameni declasati, verosi, cretini in general, lipsiti de bun-simt si de constiinta, mai ales care-si vand rudele, prietenii, cunoscutii. Niciodata un regim politic nu are lunga durata, nu are un fundament solid, daca se sprijina pe delatiune, para, lipsa de caracter, tradare. Trebuie sa se cultive increderea in oameni nu neincrederea, entuziasmul, nu frica, onoarea, nu dezonoarea.”
Asemeni Marianei Sora (despre care a scris admirabil Aurelian Craiutu) si lui I. D. Sirbu (v. cartea Clarei Mares), N. Steinhardt a fost un “marginal” in ierarhia oficiala a literelor romanesti din anii “socialismului multilateral dezvoltat”. Dar un canon asezat pe valori reale, nu pe cele ale coteriilor de cafenea literara ori pe cele dictate de Sectia de Propaganda, il va aseza acolo unde-i este locul binemeritat: in centrul vibrant si nepieritor al gandirii romanesti libere.
Din gandirea lui Chesterton, retin aceasta idee, pe care, cred, Steinhardt ar fi sustinut-o fara rezerve: Impartiality is a pompous name for indifference, which is an elegant name for ignorance.
