G. Panu,”Amintiri de la Junimea din Iaşi”,”A doua mea scriere critică”

De la începutul apariţiei Convorbirilor, fusesem un cititor asiduu. Eram în clasa a şaptea şi, prin urmare, în stare ca să judec lucrurile. Întâiul număr al Convorbirilor începuse cu un studiu critic al d-lui Maiorescu: Despre poezia română. Criteriile pe care dl. Maiorescu le dedea acolo, după care erau să se judece valoarea poetică a unei lucrări, evident că erau nouă şi bune pentru mine. Cu toate acestea, lucrarea m-a izbit în mod defavorabil. Dl. Maiorescu lua la răfuială estetică pe toţi poeţii în vază, vechi şi noi, din ţară şi din părţile locuite de români.
Mai toţi poeţii noştri, vechi şi noi, precum: Sion, Tăutu, Bolliac, Baronzi, Pelimon, Asachi, Aricescu, Orăşanu, Văcărescu, apoi cei din Transilvania: Mumuleanu, Mureşanu etc., aveau în critica d-lui Maiorescu bucăţi pe care le dedea ca rele exemple în poezie.

Acest lucru evident că mă nemulţumea; dar de altă parte nu puteam să nu recunosc că criticul avea în cea mai mare parte dreptate. Bieţii poeţi patrioţi şi lucrători asidui ai literaturei române îşi găsiră un criticator, pe care nici sentimentul patriotic, nici acel de solidaritate faţă cu străinul nu-l mişcau. Ceea ce nu-mi plăcea mai cu seamă în criticile d-lui Maiorescu era mai ales acea satisfacţie involuntară, care răsărea de câte ori avea norocul ca să poată semnala o bucată literară mediocră pe fond patriotic şi naţional.
Însă dl. Maiorescu era destul de imparţial şi în acelaşi timp destul de abil pentru ca să nu îmbrăţoşeze, în critica sa acerbă, absolut pe toţi poeţii. El a exceptat şi s-a grăbit să excepteze pe fruntaşii noştri poeţi de atunci: pe Alecsandri, Bolintineanu – până la o dată oarecare din faza sa literară – şi pe Alexandrescu. Acest lucru mă tulbura, căci în liceu noi cu toţii citeam şi admiram pe Alecsandri, pe Alexandrescu şi mai cu seamă pe Bolintineanu. Nu ştiu pentru ce, dar chiar şi acuma cred că Bolintineanu a fost mai mare poet decât Alecsandri. Poate aceasta se explică prin persistenţa unei idei căpătate în tinereţe. Nu mai puţin adevărat că, deşi nu am controlat-o din nou, totuşi parcă inspiraţiile lui Bolintineanu aveau aripi mai mari decât acele ale lui Alecsandri.
Prin urmare, când dl. Maiorescu se punea pe asemenea teren, criticând pe poeţii de ocazie sau pe cei secundari şi citând ca exemple de regulă de estetică versuri din Alecsandri, Bolintineanu şi Alexandrescu, dl. Maiorescu devenea greu de combătut şi vrând-nevrând trebuia să recunoşti că are dreptate. Recunoşteam aceasta, dar cu oarecare ciudă, îmi părea rău că dl. Maiorescu are dreptate.

G. Panu,”Amintiri de la Junimea din Iaşi”, ediţie îngrijită, prefaţă şi tabel cronologic de Z. Ornea, editura Polirom, Iaşi, 2013.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *