Placa se lasă-ntr-o parte, fără flori, ziua-i aproape dusă,
stau pe mormântul tatălui meu cu mânie,
deseori, deseori şi înainte
am mai făcut pelerinajul ăsta crâncen la unul
care nu mă poate vizita, care şi-a rupt pagina
cu totul: mă întorc pentru mai mult,
scuip pe mormântul bancherului ăstuia groaznic
care şi-a făcut inima ferfeniţă în zori de zi în Florida
O ho uf uf
Când va veni indiferenţa, gem & delirez
aş vrea să râcâi până ajung dedesubt
departe dedesubt sub iarbă
şi să deschid sicriul cu toporul ha să văd
doar cum se descurcă cu ce a căutat aşa de tare
o să sfâşiem
hainele putrede de îngropăciune ha & atunci Henry
o să ridice toporul încă o dată, ultima lui carte,
şi o să-l lase să cadă peste cauză.
John Berryman,” Cântece vis”, traducere de Radu Vancu.
Casa de Editură Max Blecher, 2013
