Scrisoare deschisă pentru domnul Lucian Mândruță

(Ca răspuns la scrisoarea domniei sale din Dilema Veche din 5 septembrie)

Dragă domnule Mândruță, eu așa am învățat că e frumos, să răspunzi la scrisori, chiar dacă pare că nu au cum să ți se adreseze, cu tot cu numele tău scris mare pe plic.

Pentru că aș vrea întâi să mă asigur că domnia voastră știe exact cui a trimis scrisoarea sa, atunci când a pus la destinatar „către creatorii de artă”. Pare a se adresa unei mulțimi în care în cel mai fericit caz pune doar limita vorbirii limbii române, căci altfel… Nu pot decât să mă întreb dacă vorbiți în aceeași măsură cu noi toți care ne-am lipit pe frunte emblema acestei nobile și fragile inutilități: a crea artă.

Sunt nedumerită pentru că prin includerea în mulțimea mare a creatorilor de artă, primim cu toții implicit stigmatul unei generalizări. Aici trebuie cu siguranță să fie o greșeală, pentru că un jurnalist care se respectă nu ar putea generaliza așa de ușor fără argumente: să se fi publicat undeva oare o statistică unde să scrie că noi toți creatorii suntem posesori de enorm orgoliu și puțin talent și că noi toți ne așteptăm ca statul să ne plătească pentru autodeclarare?

Deși nu mă pot recunoaște în descrierea domnului jurnalist, trebuie să recunosc că îi respect profund argumentul inutilității artei. Sigur că dacă nu am vindecat cancerul, nu avem dreptul de a ne plasa în competiție. Dar pe de altă parte, oare are vreo valoare mai mare în această tristă ierarhie a necesității și priorității umane scrierea domniei voastre? Sau, dacă sunt oameni care aleg să plătească pentru ceea ce aveți de spus, în loc să aleagă să susțină cercetarea în medicină, această alegere validează soarta tristă a celor cu nevoi medicale nerezolvate?

Cu alte cuvinte, numai banii statului sunt supuși acestui triaj moral?

Să revenim dar la cele două pete de maro și la valoarea lor în bani.

Problema asta a ce face arta să fie artă e una extrem de complicată. O trântesc și teoreticieni, și filosofi, si eseiști pe toate părțile și nu de azi de ieri. Domnul Umberto Eco (nume respectat printre creatorii de artă) a strâns la un loc și a documentat o Istorie a Urâtului (Storia della bruttezza (Bompiani, 2007 – English translation: On Ugliness, 2007). Și, să vedeți, nu a apărut urâtul în artă chiar zilele acestea. Sau poate că are voie să fie urât atâta vreme cât e plătit?

A pune în responsabilitatea portofelului domniei voastre definiția artei este urât. Pentru că ne umilește pe noi presupunând că am aspira la conținutul său și mai face și dovada unui egocentrism al portofelului, cel puțin pe măsura celui condamnat la noi creatorii.

De 7 ani, am început să mă desprind de mediul corporatist (deși mă autopropun în categoria adresată de dumneavoastră, pe diploma mea de studii superioare scrie Economist) ca să fac artă. Și să știți că nu trece o zi fără să mă întreb cui folosește alegerea mea, la ce ajută lucrările mele. Și nu numai eu, ci și ceilalți creatori de artă pe care i-am cunoscut și apropiat în anii aceștia. Așa e, arta e un lux. Unul al sufletului. Domnul Pleșu o spune mai bine decât mine. Indiferent ce am crea, că sunt pete de maro, sau portrete, sau nori, sau dictatori plezniți cu frișcă (atenție, aluzie!) suntem mai tot timpul frământați de multe întrebări. Unele dintre ele dau pe dinafară și uneori aduc bucurie, iar alteori nu.

O doamnă administrator de bloc m-a rugat prin martie anul acesta, de multe ori, să nu vând altcuiva o lucrare de-a mea, pentru că va strânge banii să mi-o plătească cumva. Și nu pentru că o distra. Ci pentru că mi-a spus ca acolo ea vede toată melancolia vieții ei. Funcționez încă cu acest combustibil de la domnia sa pe post de răspuns interior la întrebările de care vorbeam mai sus.

Așa că tineți portofelul închis, domnule Mândruță. Eu și prietenii mei nu ne dorim măsura lui.

Dar poate că totuși a fost o glumă, sau o eroare de adresare.

Cu respect,

Oana

7 Comentarii

  1. iolanda brandes says:

    Felicitari pentru raspunsul dat.
    Am citit articolul domnului LM cu intarziere
    M-a intristat.Am vrut sa – i raspund dar n-am facut-o, poate pentru ca nu stiu sa raspund la genul acesta de atac.
    Dar in interiorul meu doream sa o dreptate; si ea a venit atunci cand am citit cuvintele simple, clare si potrivite din articolul raspuns.
    Acum e bine.
    Nici nu mai conteaza cati LM vor scrie despre arta si artisti.
    Important este ca a existat un singur raspuns limpezitor.
    Multumesc!
    Mult noroc!

  2. De ce ii raspundeti? il faceti sa se simta important… sa simta ca parerile lui mega-aberante chiar conteaza… el e un troll si atat! e plin de rautate si de noroi, cu care nu stie cum sa arunce in cat mai multe parti! de ce va coborati la nivelul lui?

  3. Sincer ma bucur ca LM a facut gafa de a scrie astfel ineptii doar pentru bucuria de a vedea o asemenea reactie. Semn ca in Romania consumerisum incepe sa fie contrabalansat de altceva mai subtil dar profund mai puternic. M-a uns pe suflet reactia Dumneavoastra! Multumesc si nu va opriti, nici un portofel din lume nu va va putea distruge fericirea de a crea!

  4. Stimata doamna, va felicit pentru articol! Marturisesc ca nu il citisem pe cel al dlui LM si am incercat sa-l citesc dupa ce l-am citit pe al dvs, insa n-am putut. La jumatate am inchis. Mi s-a parut sub demnitatea mea sa il citesc. Demnitatea mea de om perfect adaptat la aceasta societate a „prestatorilor de servicii” dar care viseaza ca la un moment dat sa aiba curajul sa faca ce ati facut dvs: sa creeze arta, chiar si urata, pentru simpla rasplata a starii de melancolie a administratorului de bloc. Portofelul meu, oricat de gras, nu va putea niciodata cumpara asa ceva.

  5. Părerism? Doar a dat un tun – și ca Mândruță gândesc atâția alții. Cel mai bun lucru pe care creatorii de artă și cei care iubesc arta pentru ceea ce este (și nu pentru ceea ce se poate percepe din ea după o zi de muncă) pot să îl facă este să fie mai uniți, să nu abandoneze creativitatea lor și să continue promovarea dincolo de cercurile elitiste – există site-uri precum Hyperliteratura sau Modernism.ro, accesibile și profesioniste în același timp… sper doar ca tot acest „creative media” să ajungă și la TV și radio – după crahul TVR-ului Cultural ar trebui să existe o inițiativă privată, dar, iată, finanțarea ar pune reale probleme. O viață culturală mult mai pregnantă ar necesita însă nu doar alura de „subcultură” (unii ar simți nevoia de a folosi cuvântul „hipster”), ci și o educație solidă…

  6. Eu am citit invers. Prima data textul dvs., apoi articolul in cauza. Sunt trist. LM e de o aroganta si simplitate strivitoare. Acest nou „thought leader” al online-ului, cu alura lui de glumet-fitilist, afundat in facebook, bloguri si prejudecati (da, putin mai sofisticate decat ce se vinde astazi), nu poate decat sa adauge inca o lingurita de rahat in lumea asta si asa plina de revolutii de forma. Pacat, pacat, cum un om, de altminteri decent, isi transforma talentul in parerism. Felicitari pentru articol! (si curajul de a trai din arta 🙂 )

  7. Game. Set. Match.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *