O polemică soldată cu abandon

Domnul jurnalist cu experiență Lucian Mândruță, care scrie și în foaia de cultură de lungă tradiție Dilema Veche, a publicat săptămâna trecută o scrisoare „către creatorii de artă”. Scrisoarea le zice acestora pe șleau că „E simplu: frumos e ceea ce se vinde! Frumos e ceea ce spune portofelul meu – ca să fiu cît se poate de mitocan.”

Artist amator și scriitor de ocazie, reacționez cu o misivă de răspuns (când apuc și eu, adică la vreo trei zile). În cel mai trist caz, voi fi răcorit doar o parte din emoția destul de intensă a momentului în care am citit cele de mai sus.  Citesc și alții și comentează. Primesc mesaje private de la prieteni artiști care îmi mulțumesc că i-am „răcorit” și pe ei un picuț. Ajunge articolul meu în topul celor mai citite.

Intrasem așadar în polemică, suficient de public, cu binecunoscutul jurnalist, și, implicit cu publicația pe care o citeam de așa de mulți ani. Nu așteptasem un răspuns, pentru că sunt firește conștientă de propria anonimitate. Atunci când am reacționat la scrisoarea deschisă a domnului Lucian Mândruță către „creatorii de artă”, mă gândeam că răspund ca să creez măcar un pic de echilibru.

Și, când colo, ce să vezi! Am primit și un răspuns. Ca să vi-l pot împărtăși ne vom folosi de imagini, pentru că este un răspuns discret. Vedeți, când am scris eu textul meu, textul domnului Mândruță era numit simplu (ca în imaginea de mai jos, recuperata din memoria cache a Google): ”Scrisoare deschisă către creatorii de artă”. Imagine 1.

 imagine-1-jpg

Când am căutat din nou textul la finalul primei zile de apariție a textului meu, am descoperit două lucruri: primul, că titlul articolului de pe Dilema s-a schimbat, așa cum vedeți in imaginea de mai jos, și al doilea, că din păcate linkul la articolul original are o defecțiune, pentru că lasă pagina goală (ca în imaginea de mai jos). Imagine 2 si Imagine 3.

 imagine-2-jpg

imagine-3-jpg

 Cum mesajul este criptic, încerc o interpretare, căci îndrăznesc să cred că mi se adresează.

Atributul „urîtă” vine ca răspuns la acuzația mea de generalizare. Numai că în loc să facă lumină, mai degrabă ne aruncă într-o ceață deasă.

Decodificarea cea mai la îndemână ar fi că e vorba de acei creatori care fac artă urîtă pentru că nu au talent. Dar cum să știm care suntem aceia? Ajungem din nou la criteriul de triere al portofelului, că zice clar citatul de mai sus: ”frumos e ceea ce se vinde”. Deci am părut că schimbăm ceva, dar s-a întâmplat de fapt ca doar s-a revizuit.

Pe urmă, stând și privind ecranul întru aprofudare și înțelegere (nu în fiecare zi primesc un Semn ca acesta, și mai e și criptat) mă mai frământă: oare vrea să se refere la urîtul reprezentat sau la urîțimea reprezentării? O fi vorba de chinuiții lui El Greco, de Ducesa Urîtă a lui Quinten Massys, sau de lipsa de finețe a tușelor impresioniste? Oare atunci, unde e de încadrat wc-ul lui Duchamp: de plătit, fiecare am plătit pentru câte unul, dar de frumos… nu-i chiar frumos.

Vin cu o propunere constructivă: data viitoare când doriți să-mi răspundeți, domnule Mândruță, nu-mi mai puneți la mare încercare imaginația. Faceți treaba pe calea clasică: puneți o notă, scrieți o erată, un paragraf scurt de răspuns… Că doar a schimba titlul după apariție e mai degraba, conform tuturor etichetelor vremii, un gest care ar putea fi interpretat ca unul de lașitate. Și doar nu vrem așa ceva.

5 Comentarii

  1. Dacă domnul Mândruță s-ar fi limitat la a protesta (are totuși dreptul!) contra unor sortimente extreme de artă contemporană (chiar dacă cunoscătorii tot l-ar contrazice vizavi de muzica atonală, de pildă), ar fi fost cu totul altceva! Dar fraza cu filmul a dat în vileag perspectiva aceasta de „artă ca divertisment”, care de asemenea ar fi putut fi ignorată dacă nu s-ar fi grăbit să proclame „frumos este ceea ce spune portofelul meu” și, colac peste pupăză, să atace subiectul subvențiilor cu un „n u” fără nuanțe… Definiția căutării cu lumânarea.

    Din cine știe ce motive, adresa articolului s-a schimbat din nou (acum numărul de vizualizări e mic):
    http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/scrisoare-deschisa-creatorii-arta-urita-0
    Ceea ce poate nu știți este că numele articolului a fost schimbat a doua sau a treia zi după ce a apărut pe site, după care pagina a fost invadată intenționat de reclame invazive care se încărcau de fiecare dată odată cu pagina (și era nevoie de metode foarte abile pentru a putea citi articolul și comentariile – care acum nu mai există și care erau aproape integral negative). Că reclamele au fost puse dinadins (pe alte pagini ale siteului nu erau nici pe departe atât de prezente) o dovedește un comentariu postat de L.M. pe facebook: „din contra, a facut trafic pe Dilema si Adevarul, iar ei au expus reclame acolo (cel putin 20k vizualizari, deci cateva sute de euro), din care eu nu iau nimic”.

    Minunat, nu? Totul se reduce fie la bani, fie la agendă. Din moment ce L.M. a deschis și un blog de „poezii” (vorba vine), cine știe ce planuri are, poate să-și publice un volum la obscura editură a lui Cristoiu – mă refer la cândva prestigioasă editură Eminescu, acum restrânsă la literatură pentru copii și volume de poezii pe care nu am să le descriu, sunt fragmente pe pagina de Facebook a editurii…

    • Fulop Sigismund says:

      Pentru yigru zeltil. Citiți postarea mea în legătură cu titlul articolului. Puțină destindere n-ar strica…

  2. Fulop Sigismund says:

    Sărut mana!

    O precizare: Titlul original (apărut în Dilema Veche tipărită) al textului încriminat este: Scrisoare deschisă către creatorii de artă urîtă.

  3. Poate problema să fie cu așa-numita „artă contemporană” care devine kitsch refulator? Înțeleg că după ’60-’70 nu s-au mai polarizat curente, discursuri unitare, direcții. Că mediul de exprimare artistică, prin digital, a devenit extrem de variat. Înțeleg și că angoasele cotidiene din „tehnologia care a luat-o-naintea umanității” sunt prezente deja ca sindrom. Dar ce nu pot înțelege e grobianul dus la rang de virtute. Gen: http://static.ziarelive.ro/images/stories/poftiti-la-masa-farfuriile-sunt-pline-cu-legume-si…-penisuri-foto.jpg – mostră de artă româneasCĂ COntemporană. Sau….asta: http://www.modernism.ro/wp-content/uploads/2011/11/[email protected]g

    • Va înțeleg. Ceea ce faceți dumneavoastră prin referirea specifică la acele instanțe ale artei contemporane pe care le puneți sub semnul intrebării este tocmai ceea ce nu face dl. jurnalist. Acolo grobianul apare din generalizare. Din impunerea criteriului de validare. Dacă ar fi abordat instanțe specifice, mi-aș fi permis să răspund doar în măsura în care puteam reclama o competență asupra fix acelor instanțe.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *