Sa onorezi un asasin numit „Che” Guevara

Stanga radicala este din nou in ofensiva. UNESCO a decis sa includa scrierile lui Ernesto “Che” Guevara, revolutionar de profesie, criminal politic si posedat ideologic, intr-un Patrimoniu Cultural Global intitulat “Memory of the World Register”. Nu neg ca aceste scrieri, asemeni celor ale lui Lenin, Stalin, Hitler si Mussolini, ar trebui pastrate undeva, dar nu in registrul valorilor culturale, ci in acela al barbariei totalitare. Ori intr-un muzeu al nihilismului terorist.

Idolatrizarea lui Guevara tine si de nelinistea reala a personajului, de deznodamantul insangerat al aventurii sale, integrat cu celeritate in martirologia stangii, de nimbul unui etern inadaptabil, al unui melancolic incorigibil. Asa l-am vazut eu la 16 ani. Nu doar eu, sa amintesc aici admiratia pe care i-a purtat-o, in acei ani, Antoni Macierewicz, unul dintre marii disidenti polonezi, co-fondator al KOR (Comitetul de Aparare a Muncitorilor). Macierewicz a rupt de decenii cu mitul Guevara si cu orice propensiune stangista. Este azi unul dintre cei mai activi politicieni conservatori din Polonia, un sustinator consecvent al decomunizarii. Nici Macierewicz, nici eu, nici atatia altii, nu stiam atunci, in 1967-1968, ca Guevara avea mainile patate de sange.

Noi vedeam proscrisul justitiar si altruist, o combinatie de Byron, Monte Cristo, Bakunin si Trotki, disperatul imbatat de speranta, tasnit parca dintr-un poem de Nerval, el era de fapt calaul. Nu stiam de rolul sau in executiile sumare, in lichidarea opozitiei democratice din Cuba, in constructia sistemului terorist. Nu fac decat sa descriu acel moment istoric si atractia exercitata de figura lui Guevara. O atractie pe care, daca nu as aminti-o, nu as fi corect nici cu cititorii, nici cu mine insumi. Astazi insa stim, iar romantizarea acestui personaj nu mai are nicio scuza. Era gata sa omoare, a si ucis, in numele justitiei revolutionare, care, conform doctrinei marxiste, nu are nimic de-a face cu justitia statului liberal. A sustinut terismul statal si nu a dovedit nici urma de compasiune pentru victime ori pentru famillie lor. Ucidea cu sange rece.

Nu stiu daca Guevara l-a citit pe Camus si mai ales, chiar daca l-a citit (erau contemporani, el era cultivat, il admira pe Sartre), nu cred ca a inteles semnificatia morala definitiva a acestor cuvinte, o palma pe obrazul teroristilor de ieri, de azi si de maine: “Se pun bombe acum in tramvaiele din Alger. Mama mea s-ar putea sa fie in unul din aceste tramvaie. Daca aceasta este justitie, atunci o prefer pe propria mea mama”.

Era un posedat al revolutiei, altruismul era de fapt mimat, ii pasa doar de o umanitate abstracta, nu de indivizii concreti, in carne si oase. Clocotea in el o ura feroce in raport cu “lumea veche”. Febra lui era una mesianica. Marx era Dumnezeul sau, el era profetul desemnat (uns) de Istorie sa declanseze marea furtuna purificatoare. Nu stiu daca l-a citit pe Georges Sorel, dar gandea in termeni similari cu acesta apocalipsul revolutionar. Cum a devenit legenda? Parte prin mecanismele propagandistice ale stangii internationale, parte pentru ca, in raport cu bonzii comunismului de tip sovietic, aparea ca un mesager al adevaratului, neadulteratului spirit revolutionar. Ei cautau cel mai convenabil modus vivendi. El aflase, in agonia finala, un eroic modus moriendi. La cateva luni de la moartea sa, studentii parizieni si cei din Mexico City il transformau in icoana. Era de fapt a doua sa moarte, convertirea in fetis si in afis. Guerilele latino-americane de orientare castrista l-au venerat, dar au inteles ca incepea atunci un nou anotimp strategic. El fusese simbolul a ceea ce s-a numit foco guerrillero al revoltei rurale, al “revolutiei in revolutie” (titlul celebrei carti de Regis Debray). Venise vremea guerilelor urbane, a miscarilor de tip Tupamaros si Montoneros. Spre a relua o dihotomie propusa candva de Arthur Koestler, stanga il prezinta drept marele yoghin al unei revolutii cataclismice. El a fost in realitate un comisar dedicat unui singur scop: exterminarea inamicilor, reali dar mai ales imaginari, premisa intemeierii unui fals paradis terestru.

Decizia UNESCO de a adauga la Registrul sau Mondial scrierile lui “Che” Guevara, cel care a justificat, a aprobat si celebrat nucleele de guerila drept “masini de ucis”, este obscena. A fost el insusi, cum a demonstrat Alvaro Vargas Llosa, o masina de ucis. Indemnuri la omor, la vendeta sociala, aceste scrieri nu apartin niciunui tezaur umanist. Dimpotriva.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *