Am obiceiul să scot citate pe teme variate sau să fac notiţe din carţile pe care le citesc (istorie, literatură etc.). Pentru acest lucru am un caiet mare pe care, din când în când, îl mai răsfoiesc.
Astfel că, în momentul în care a trebuit să aştern pe hârtie câteva idei despre rostul istoriei şi motivele pentru care ar trebui să o studiem, am luat caietul şi am început să-l răsfoiesc. M-am lovit de următorul citat: “If you don’t know history, then you don’t know anything. You are a leaf that doesn’t know it is part of a tree.” (Michael Crichton)
Poate nu e prea corect să-mi încep pledoaria pornind de la ideea altcuiva, dar consider că este o părere care mă inspiră şi care mă ajută să-mi articulez gândurile.
La fel ca şi Michael Crichton, cred că necunoscând istorie nu te cunoşti pe tine. Spun acest lucru pentru că, un om, membru al unei societăţi, nu poate trăi la întâmplare, fără să se întrebe: cine sunt, de unde vin şi încotro mă îndrept? Orice obiect, loc şi fiinţă vie are o istorie, spusă sau nespusă, scrisă sau nescrisă. Omul este singura fiinţă de pe pământ care poate să consemneze istoria – a oamenilor, lucrurilor, evenimentelor – şi o poate transmite urmaşilor.
Dacă omul poate scrie istoria, ea la rândul ei are rolul de a nu-i lăsa pe oameni să uite trecutul. Istoria este parte din noi; să o dăm uitării intenţionat înseamnă să ne renegăm pe noi şi tot ceea ce ne aparţine. Istoria este o lecţie de viaţă, care ne ajută să înţelegem trecutul şi să ne găsim identitatea.
Fără istorie omenirea nu are nimic. Nu are identitate, nu are rădăcini, nu are strămoşi, nu are exemple şi modele, nu are baza pe care să clădească viitorul. Istoria ne vorbeşte despre trecut, despre oameni, lucruri şi locuri. Ea îi înfăţișează pe oameni în toată complexitatea lor: cu credinţe, obiceiuri, tradiţii, idealuri şi aspiraţii. Universală, naţională sau individuală, istoria trebuie să fie o învăţătură pentru toţi cei care o studiază!
