Poate că încercând să schiţăm un clasament al dramaturgilor români din anii 1950, din perioada de vârf a teatrului realist-socialist, Horia Lovinescu s-ar situa (alături de Lucia Demetrius şi Aurel Baranga) în primele poziţii. L-am evocat în treacăt, în articolul Cât de stalinist a fost Ceauşescu? într-o ipostază mai puţin cercetată de istoriografia literară, aceea de petiţionar pe lângă secretarul general al CC al PCR.
Cazul Horia Lovinescu merită o atenţie specială şi datorită mai multor „întâlniri“ cu N. Ceauşescu. În pofida aparenţelor de conformism, o piesă a dramaturgului – Mai presus de toate – fusese interzisă în 1961 şi, după toate indiciile, principalul vector cenzorial era N. Ceauşescu – pe atunci doar secretar al CC al PMR, responsabil cu probleme organizatorice. Spectacolul a avut premiera la 5 mai 1961, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“; între actori: Marcela Russu.
Peste un deceniu, cum am scris şi cu alte ocazii, modul de interzicere a spectacolului Revizorul (la 30 septembrie 1972), contextul politic şi ideologic, toate acestea au dat de gândit mai multor scriitori şi dramaturgi. Unii dintre ei au simţit nevoia să se adreseze direct lui Nicolae Ceauşescu, ba chiar l-au transformat în personaj al pieselor (personaj central, pozitiv, evident). Printre ei s-a numărat şi Horia Lovinescu (acum director al Teatrului „Constantin Nottara“).
Din mai multe motive, H. Lovinescu era frământat şi gata de a urma calea conformismului accentuat; nu era singurul. În 1972 a terminat o altă piesă, intitulată Oraşul viitorului, pe care a trimis-o – spre a primi sugestii – chiar lui Nicolae Ceauşescu. Piesa a ajuns şi la Secţia de Propagandă. Eroul din această lucrare dramatică – Crainic, un vechi luptător şi revoluţionar – devine acaparat de euforia puterii şi riscă să cadă în tentaţia dictatorială (cf Virgil Brădăţeanu, Istoria literaturii dramatice româneşti şi a artei spectacolului, EDP, 1982, p. 222-223). Crainic, în pofida numelui, reprezintă trecutul (într-o cheie de lectură „politică“, datorită multora dintre trăsăturile sale, cititorul îl poate regăsi în descrierea lui Crainic pe Gh. Gheorghiu-Dej); în antiteză cu el, Horia Lovinescu construieşte un alt personaj, Dinescu (sugerând portretul lui N. Ceauşescu), revoluţionarul din prezent, figură luminoasă, comunistul de omenie şi având o vizibilă deschidere intelectuală.
La nici 10 zile de la interzicerea spectacolului Revizorul, H. Lovinescu alege comunicarea nemediată cu N. Ceauşescu. Cautând probabil soluţii pentru a rămâne în prim-planul vieţii literar-artistice, pentru a şterge presupuse păcate din trecut, sau poate pentru a concura eficient cu colegi de breaslă mai bine plasaţi politic şi artistic (Aurel Baranga, Titus Popovici – ultimul abia terminase piesa politică Puterea şi adevărul), la 9 octombrie 1972, îi scrie direct lui Ceauşescu, prezentându-i omagiile. Este forţat-ceremonios, pompos; în textul său dumneavoastră devine Domnia Voastră etc.:
„Tovarăşe Secretar General, am scris în această vară o piesă, «Oraşul viitorului», cu intenţia de a o dedica aniversării Republicii [30 decembrie 1972]. E o piesă prin excelenţă politică, care încearcă să surprindă, din perspectiva viitorului, anumite aspecte importante ale vieţii de Partid, ale evoluţiei societăţii şi conştiinţei noastre sociale, sub conducerea Partidului şi a Domniei Voastre personal. Cum această referire este directă, nu mi-am îngăduit să supun piesa lecturilor, discuţiilor şi aprobărilor fără asentimentul Domniei Voastre. Dacă nu veţi fi de acord cu ea, va fi ca şi cum nu am scris-o. Şi într-un caz şi într-altul, vă rog să interpretaţi gestul meu îndrăzneţ ca un omagiu modest adus marelui om de stat şi sprijinitor al literaturii, care sunteţi. Cu adâncă stimă, Horia Lovinescu. 9.X.1972“ (ANR, fond CC al PCR – Secţia de Propagandă şi Agitaţie, dosar nr. 29/1972, f. 2).
Un adevărat Omagiu prezentat omului de stat; piesa h-lovinesciană a fost publicată abia peste un deceniu (Noaptea umbrelor. Oraşul viitorului. Karamazovii, Editura Eminescu, 1983). Sub nicio formă nu se apropia de nivelul producţiilor dramaturgice de succes ale lui H. Lovinescu. Nici distribuţia premierei (de la 27 martie 1981) cu Oraşul viitorului (formată din mari actori: Petre Gheorghiu, Ion Caramitru, Florian Pittiş, Marcel Iureş) nu a putut salva un text profund alterat politic.
