- Introducere – Problema
Înlumea globalizată de astăzi, ţările/culturile vin tot mai des în interacţiune unele cu altele. În acest proces au loc „ciocniri între civilizaţii”, cum le numea Huntington, ciocniri carepot amorsa atitudini rasiste/xenofobe/extremiste. Iată, în prezent asistăm la un asemenea proces de „ciocnire între civilizaţii” în cadrul imigranţilor veniţi din Orient, proces care, pe alocuri, din păcate, amorsează atitudini rasiste/xenofobe/extremiste. Ştiinţa poate contribui la lupta împotriva atitudinilor rasiste/xenofobe/extremiste în două moduri: (1) prin conţinutul furnizat – cunoştinţe validate ştiinţific (evidence-basedknowledge) şi (2) prin modelarea unui mod de raportare la astfel de atitudini. Să le analizăm succint.
- Ştiinţa împotriva rasismului/xenofobiei/extremismului – Soluţii posibile
2.1. Ştiinţa împotriva rasismului/xenofobiei/extremismului prin cunoştinţe validate ştiinţific. Ştiinţa în general (mai ales socio-umană) şi ştiinţa psihologică în particular au oferit în ultimii ani un corpus de cunoştinţe validate ştiinţific,corpus care, infuzat în acest proces al „ciocniri între civilizaţii”, funcţionează ca un antidot la atitudini rasiste/xenofobe/extremiste. Spre exemplu, înţelegerea complexă şi nuanţată a profilului psihocultural al unei populaţii şi apoi a particularităţilor psihoculturaleindividuale ale membrilor acelei populaţii reduce atitudinile rasiste/xenofobe/extremiste, atitudini amorsate de ignoranţă, cunoaştere pseudoştiinţifică şi/sau cunoaştere parţială/distorsionată.
Pornind de la aceste constatări, îi încurajez pe toţi jurnaliştii să consulteca experţi psihologi specialişti în psihologie (interculturală/socială/culturală), atunci când se documentează şi scriu despre astfel de teme sensibile. Desfiinţată în perioada comunistă, psihologia s-a maturizat de la relansarea ei după Revoluţia din 1989, funcţionând astăzi după modelul celor mai avansate ţări, şi poate fi un ajutor util massmediei. Dacă psihologii nu sunt disponibili la momentul necesar, modelele majore de psihologie interculturală sunt disponibile în mod public, într-un limbaj de interfaţă accesibil în anumite limite şi celor care nu sunt psihologi. Spre exemplu, modelul psihologului olandez Hofstede– unul din cei mai citaţi psihologi în domeniu – poate fi găsit gratuit la http://geert-hofstede.com/national-culture.html. În acest model, fiecare ţară are un profil psihologic al culturii naţionale (nationalculture). Pornind de aici, înţelegând acest profil psihocultural,putem înţelege apoi mai bine unele fenomenele specifice în lumea globalizată. În articole recentedin massmedia românească sau în platforme de activism civic (ex. România Curată) am folosit acest model pentru a-i ajuta pe românii care dorescsă poată înţelege adecvat procesul de interacţiune cu noul val de imigranţi.Spre exemplu, înţelegând că majoritatea imigranţilor din zonele de război este reprezentată de oameni cu nevoi/dorinţe, vise şi frici similare nouă dacă am fi în situaţia lor, ne poate ajuta pentru o decizie mult mai empatică. Într-adevăr, într-un studiu recent, psihologii au arătat că atitudinea americanilor faţă de imigranţi a fost mult mai bună atunci când americanii şi imigranţii au fost prezentaţi ca având „identitate comună”, în acest caz o „identitate de imigranţi” (Kungst şi colab., 2015: We are in thistogether. Common group identity predicts majority members’ active acculturation efforts to integrate immigrants. Personality and Social Psychology Bulletin, 41(10),1438-1453); ca membri aia celeiaşi specii Homo Sapines este uşor să construim identităţi comune, doar să vrem asta! Apoi, înţelegând profilul psihocultural al imigranţilor în raport cu profilul nostru psihocultural, ne poate ajuta pentru o decizie mult mai raţională. Cele două strategii combinate pot duce aşadar la o decizie atât raţională cât şi empatică (umanistă). Iată cum, aşa cum se spune, o problemă bine pusă (şi înţeleasă corect) este pe jumătate rezolvată!
2.2. Ştiinţa împotriva rasismului/xenofobiei/extremismului prin reacţia raţională. Ştiinţa are un mod particular de a confrunta atitudinile rasiste/xenofobe/extremiste:
- Pasul 1: În contextul ştiinţei, în limitele constrânse de etica ştiinţei, se prezintă existenţa unor astfel de atitudini. Să nu vă mire aşadar că în reviste de specialitate de top/edituri şi universităţi de prestigiu (handbook-uri/cursuri/conferinţe) o să găsiţi prezentate/comentate şi lucrări controversate. Recunoaşterea existenţei unor astfel de atitudini, nu înseamnă însă validarea lor, ci, după cum o să vedem, dimpotrivă!
- Pasul 2: Confruntarea abordării rasiste/xenofobe/extremistecu informaţii ştiinţifice. Deoarece abordarea rasistă/xenofobă/extremistă este o abordare bazată pe ignoranţă, pseudoştiinţă şi/sau cunoaştere parţială/distorsionată, ştiinţa va câştiga mereu această confruntare/bătălie.
- Pasul 3: În urma confruntării,trebuie respinsă explicit abordarea rasistă/xenofobă/extremistă, iar apoi, foarte important, trebuie propuse teorii ştiinţifice alternative şi incompatibile cu aceasta (ex. modele/nuanţe culturale).
Sunt nenumărate exemple de utilizare eficientă a acestei strategii în literatura ştiinţifică (mai ales socio-umană şi psihologică – mai apropiate de problemă), care pot fi uşor identificate de oricine interesat (vezi spre exemplu discuţiile asupra inteligenţei în cadrul grupurilor de analiză ale American Psychological Association – apud David, 2015: Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o abordare cognitiv-experimentală. Editura Polirom: Iaşi).
- Concluzii
Scurt spus, eu cred că cel mai bun antidot la rasism/xenofobie/extremism este abordarea raţională şi riguroasă a ştiinţei, în constrângerile etice moderne. Reacţia viscerală şi/sau inchizitorială nu ajută, deoarece printr-o astfel de reacţie ajungi adesea să stimulezi tocmai atitudinile problematice, devenind uneori în discurs prea similar chiar cu cei pe care îi critici. Se intră astfel într-un joc de tipul „ba da – ba nu”, în care câştigă, cum spunea Paul Feyerabend, „cel care strigă cel mai tare”, nu cel care merită moral şi epistemic. Nu doar în ştiinţă, dar în toate programele Uniunii Europene vedem aplicată această concluzie formulată şi aici. Într-adevăr, spre exemplu, promovarea unei societăţii bazate pe cunoaştere (knowledge-basedsociety) este văzută de Uniunea Europeană nu doar ca factor de progres al civilizaţiei umane, dar şi antidotul la atitudini rasiste/extremiste/xenofobe care pot apărarea în procesul de integrare/globalizare. Aşadar, în vremuri tulburi de resurecţie a rasismului/xenofobiei/extremismului, să pariem pe ştiinţă!
