„Ce caut și nu găsesc”, cam în jurul acestei întrebări literar-existențiale se învârt personajele din „Frumoasa fără corp” a lui Gheorghe Crăciun. Scriitorul mărturisește că cele două aspecte în jurul cărora gravitează această a treia parte a unei trilogii a sale ar fi idealul erotic inaccesibil și condiția imaterială a […]
Literatura este singurătate: corpul de cuvinte şi de pauze în care se toarnă cel care scrie este asemeni unei urne funerare adunând timpul scurs, ca pe un rod al toamnei agonice. Literatura este singurătate şi nimic din rândurile ei nu poate oferi sentimentul de fericire factice al unei fotografii decupate […]
Celor însetaţi de misterul catifelat al paginilor mateine literatura lui Barbey D’Aurevilly le poate deschide o poartă spre acelaşi domeniu al tainei şi al extraordinarului. Căci, asemeni lui Mateiu I. Caragiale, Barbey nu poate fi un scriitor degustat decât de o comunitate de iniţiaţi; prin tematică şi prin frazare, arta […]
Ana Bladiana este întruchiparea acestei voinţe a spiritului şi a libertăţii de a triumfa. În contra cenzurii, a interdicţiei, a tiraniei arta sa a ilustrat , cu vitalitate vizionară, un model al demnităţii creatoare: nepătată de zgura compromisului imund, literatura sa este dominată de un sens al inovaţiei, dar şi […]
Printr-un joc al destinului, evocat de Marius Chivu în postfaţa la remarcabila sa traducere, prozele din “ Elefant “ sunt unul dintre testamentele lui Raymond Carver. Între artă şi moarte se ţese o tainică relaţie, ca şi cum textul ar fi o oglindire fugară a trecerii înseşi. Şi poate că […]
Ioana Pârvulescu aparţine unei rare şi misterioase familii de autori din literatura română: comunitatea de spirite în care se înscrie este definită prin aliajul, unic, de graţie,melancolie şi precizie vizionară. În cazul Ioanei Pârvulescu, ca şi în cazul unor E. Lovinescu . G. Ibrăileanu sau G .Călinescu, vocaţia critică trăieşte […]
Privirea în care suntem uniţi trăieşte, letargic, în norul adăpostit de maşini îndepărtate: cuvintele pe care le invocăm se ivesc în ecranul de calculator asemeni unui vânt hrănit de nostalgia fericirii despre care am crezut că poate fi eternă. Şi este acest nor cel spre care tind privirile noastre, de […]
„În a cincea zi l-a văzut urmărind-o pe Flora, care mergea la magazin și totul deveni viitor, ceva asemenea paginilor pe care le mai avea de citit din romanul acela abandonat pe canapea, ceva scris deja care nici măcar nu mai trebuia citit, pentru că se întâmplase înainte de lectură, […]
Un plural al privirii este cel pe care nostalgia şi dorul îl convoacă, cu cadenţa lor de pauze şi de fraze: prin ochii celor vii cei morţi scrutează cel din urmă cer pe care inimile lor îl mai pot presimţi, acela al literaturii în care toate cuvintele destinului lor se […]
Tot ce putem face când ne îndrumăm favoritul în direcţia cea mai indicată, în condiţii care să nu-i afecteze pe alţii, este să acţionăm ca o boare de vânt şi să exercităm cea mai delicată, cea mai puţin perceptibilă presiune, cum ar fi să încercăm doar să făurim un vis […]
