no images were found
Cartea lui Liiceanu „Despre seducţie” (Editura Humanitas 2007, 2008) trebuie citită. Nu am nici talentul, nici autoritatea literară pentru a recenza cartea, pot spune doar că m-a captivat. După ce analizează fenomenul însuşi al seducţiei, Liicenu trece la exemple concrete din istorie şi literatură atât ale luptei, cât şi ale echilibrului dintre carne şi spirit. Am citit cu interes interpretarea dragostei dintre Romeo şi Julieta şi, mai ales, ampla explicaţie a relaţiei dintre Martin Heidegger cu Hannah Arendt, pe care am apreciat-o, cu atât mai mult cu cât văzusem impresionantul film „Hannah Arendt”, realizat în 2012 de renumita cineastă Margarethe Von Trotta.Mi s-a părut că, în acelaşi spirit, ce-i drept mai emoţional şi mai puţin riguros, autorul a analizat dragostea târzie a lui Cioran în volumul „Uşa interzisă” (Editura Humanitas 2011),
no images were found
Revenind la cartea „Despre seducţie”, se pare că subiectul l-a fascinat pe Liiceanu. După ce ne plimbă, cu exemple ale seducţiei, prin „Decameronul” şi „Don Juan”, autorul ajunge, în încheiere, la pledoaria cauzei de intelectual: titlul ultimului capitol o spune: „Spiritul îşi ia revanşa: cultura.” Finalul, care încununează cartea, m-a emoţionat şi mi-am spus cǎ uneori suntem seduşi atât de puternic, de o creaţie încât, dacă autorul este în viaţă, simţim nevoia să-l cunoaştem, ignorând riscul de a ne izbi de diferenţa care ar putea exista între imaginea seducătoare a operei şi cea a autorului…Lectura cărţii m-a provocat: mi s-a pǎrut că din ea lipseşte ceva, dar nu am identificat imediat ce anume, mi-a trebuit un timp. Acuma însă ştiu ce era şi voi da curs gândurilor mele.
Trăim într-o epocǎ în care banul deţine, de câteva decenii bune, supremaţia pe scara valorilor. Iar banul se obţine prin vânzări. La acest capitol, americanii au luat-o cu mult înaintea Europei! Vânzătorii, pe continentul nord american, fac şcoli speciale şi ştiu să vândă, talentul lor fiind de a te convinge să cumperi lucruri, mai ales de care nu ai nevoie. Şi, pentru asta, ei seduc cumpărătorul.
Fiind om de ştiinţă (chimie), am inventat cu ani în urmă, o metodă de fabricare a unui produs care se găsea numai în Statele Unite. Proiectul a fost laborios şi ambiţios, dar, după multă muncă, am obţinut, pentru prima oară în Canada, certificarea fabricării şi vânzării acelui produs. Ne-am prezentat cu produsul la un „show” internaţional, la Chicago, unde, la „chioşcurile” de prezentare, vânzătorii fǎceau reclama produsuelor respective.
Ca inventatoare a metodei, am fost şi eu trimisă la „show” împreună cu „sales persons” (vânzătorii). În ajunul deschiderii expoziţiei am avut un „training curs”, în care am fost învăţaţi cum să procedăm. Ni s-a spus că trebuie să-i cucerim pe eventualii clienţi, să ieşim pe alee şi, aflând numele lor de pe etichetele afişate pe piept, sǎ le adresǎm direct cuvântul, cu un zâmbet: „How are you today, John”? (sau cum îl /o chema). S-a discutat apoi despre felul în care să-i convingem pe respectivi de indispensabilitatea produselor şi de unica ocazie de a-l avea la un asemenea preţ convenabil. Nimic despre tehnica lor de utilizare, care mie mi se părea partea cea mai frumoasă. Mi-aduc aminte că l-am întrebat pe instructor dacă am voie să explic potenţialilor clienţi schema tehnică, simplă, a procedeului. Nici gând. Nu cumva să spun altceva decât mi s-a recomandat. Pliantele viu colorate, atrǎgǎtoare şi mici cadouri erau singurele arme cu care trebuia să-i cucerim, în rest, nicio vorbă despre frumuseşea tehnică a descoperirii.
N-am reuşit să seduc cumpărători, nu aveam dexteritate sa le vǎd nici numele, nici sǎ le zâmbesc destul. I-am cucerit doar pe nişte cercetători, cu care am avut un competent dialog ştiinţific, total diferit de cel învăţat de la instructor. N-aş fi fost o bunǎ vânzǎtoare!
Mai nou, Facebook-ul e un bun instrument pentru vânzare: o mulţime de aspiranţi la titlul de poet, de exemplu, se auto-promovează, iar prietenii oferă „like”-uri care nu sunt o reală măsură a valorii. Aş zice că avem de-a face cu o nouă seducţie, cea electronică, dar până nu se va găsi o concordanţă între „like”-uri şi vânzări, nici asa zisa valoare a acestor seducţii nu va fi validată!
Fără îndoială că cele câteva gânduri provocate de lectura cǎrţii „Despre Seductie” nu ilustrează nici pe departe complexitatea şi farmecul lucrării lui Liiceanu, care, aşa cum spuneam la începutul articolului, trebuie cititǎ.
