Cetăţile mele
Cetățile mele, se sparg în valuri de piatră sub linia orizontului. Soarele, se stinge-n lacrima mea tulbure de-atâta crepuscul. Marile lumii, spală tălpile nopții până când urmele pașilor ei dispar, nevăzute, înspre zare. Visul meu? Un mastodont care se prăbușește sub propria-i greutate încă o dată, și încă o dată… […]
