Privirea creşte din moarte asemeni unui arc voltaic ce străbate noaptea tulburată de fulgere himerice: ochiul eliberat pătrunde, vizionar, pănă acolo unde cei vii nu mai pot ajunge, dincolo de linia de sânge pe care biologia oarbă o ridică, aspră şi absurdă. Căci doar această privire în care moartea şi […]
Am învăţat să scriu, în aceşti ani din urmă, pe măsură ce am îngăduit privirii ce se trezea în mine să se despartă de lumea în care nu mă mai recunoşteam: cuvintele au capătat intensitate de lacrimă, iar literatura s-a arcuit peste noi, spre a deveni cerul ce se uneşte […]
Şi poate că toamna este o recapitulare a destinului, ca şi cum zilele ei nu ar fi decât harta ȋn care privirea poate citi semnele unui timp ce duce mai departe amintirile celor de demult, asemeni unei trene marine de unde tulburate şi tainice. Şi poate că toamna este oglinda […]
Şi poate că nu putem scrie despre fericire decât din clipa în care am părăsit domeniul de certitudine al luminii: seninătatea care ni se păruse eternă a devenit, graţie îndepărtării, un peisaj sepia ce se topeşte în pasta nostalgiei. Căci exilul în care păşim, o dată cu dorul şi cu […]
A existat în viaţa lui Radu Petrescu un dramatic contratimp în raport cu epoca sa. Anii carierei sale sale au fost marcaţi, în pofida relaxării ideologice căreia îi datorează şi cariera sa literară, de un sentiment al zădărniciei. Acolo unde contemporanii săi etalau măreţia premiilor şi popularitatea de best-seller a […]
Literatura se naşte în spaţiul de cuvinte şi de pauze al singurătăţii: ea nu poate aspira la vocaţia pedagogică a îndrumării morale, după cum nu poate dărui certitudinile spre care se aleargă cei prinşi în infernul de zile interşanjabile. Delicată şi tragică, ea se iveşte din materia de imprecizie a […]
Trecerea Atlanticului înseamnă, pemtru Nabokov, nu doar despărţirea de Europa, ci şi sfârşitul unei vieţi: autorul care scrie în limba rusă devine, o dată cu noua sa existenţă, profesorul rătăcitor şi mai apoi iconoclastul părinte al “ Lolitei”. Ceea ce rămâne în urmă este un prim Nabokov, a cărui încercare […]
Nostalgia este cel din urmă cer pe care îl poate zări literatura: dincolo de cuvintele şi de pauzele textului se află doar acest orizont pe care îl putem numi destin. Iar drumul spre destin este însăşi cărarea nostalgiei, de vreme ce, în cele din urmă, ne este dat să ajungem […]
„Cu excepţia câtorva pagini care mi-au lăsat cicatrice adânci şi urâte pe piele, n-am scris niciodată din toate puterile mele, fiindcă am vrut să supravieţuiesc, să am o viaţă. Mi-am protejat corpul şi mintea de mine însumi, aşa cum şerpii au ţesuturi de protecţie la interiorul pungilor cu venin. Vârfurile […]
Există, în cazul lui Mircea Cărtărescu, o tenacitate unică a jurnalului, ca şi cum inima acestui text ce creşte, vreme de decenii, ar fi locul himeric dinspre care iradiază întreaga sa literatură. Căci jurnalul lui Mircea Cărtărescu nu este un monument postum, adăpostind memoria pioasă a unui scriitor, ci vulcanul […]
