Printre întrebările pe care și le-au pus adesea cercetătorii antichității clasice a fost cea  referitoare la foste valori pierdute în timp, definitiv (sau nu!), despre care știm că au existat,  din referințele autorilor vechi (Strabon, Pausanias, Plinius Maior et caeteri); problema e dacă în general o operă de artă aflată […]

Până să ajungă în varianta electrizată, ca instrument definitoriu pentru muzica (încă) non clasică din a doua jumătate a secolului XX, chitara a parcurs un drum îndelungat; după unii ar fi din Egiptul antic, după alții, prin etimologiile propuse, ar fi din Persia (deci persană) sau Arabia (deci denumire arabă); […]

Ironie istorică sau nu – oricum nu mai contează – din opera germano-danezului Dietrich Buxtehude (1637-1707) s-a pierdut o  mare parte; cu toate acestea s-a păstrat suficient cât să fie considerat unul dintre stâlpii fondatori ai  barocului german. El s-a declarat, pare-se, toată viața danez poate pentru că s-a născut […]

Cât de bizar a fost ca om Anton Bruckner, deși s-a  scris și despre acest aspect, nu are nici o relevanță în măsura în care și alții au fost sau sunt bizari fără a lăsa nimic remarcabil în urma lor, decât eventual… bizarerii. A fost un catolic convins, manifestându-și fervoarea […]

Există din păcate un  contrast între soarta unor compozitori de bel canto și muzica pe care ne-au lăsat-o; Gaetano Donizzeti a murit pe la cincizeci de ani, Vincenzo Bellini în jurul vârstei de treizeci. Ambii ne transmit prin operele cu subiect comic, vesel,  o stare de bucurie, fericire, împlinire, începând […]

Indiferent chiar de apropierea socială, spre a nu avea dubii interogative de tipul „Ghici, cine vine la cină?”, e bine să nu facem invitații în  van, care pot deveni fatale gazdei. O probează Giovanni; o invitație lansată către lumea de dincolo – nici el nu crede că se va împlini […]

Sugeram cu o altă ocazie faptul că între marea  artă muzicală și politică nu poate exista o legătură reală; mai precis între muzică și partinic. Nu am întâlnit în istoria muzicii un politician care să devină și mare muzician (compozitor sau interpret) dar nici invers. Încercările unora la noi și […]

Am mai scris-o și o repet: marea muzică e dincolo de  etate, naționalitate, religie, culoare, orientare politică sau sexuală și alte amplificate mizerii ale realității imediate; să lăsăm deci de o parte vizual și implicit mediatic –  fie și cât ascultăm divinele mesaje muzicale – scabroasele manifestări   ale unor […]

Considerată pe bună dreptate de melomani ca una dintre  ariile sublime din istoria operei, confesiunea finală a lui Cavaradossi este o sinteză a nefericitei sale experiențe vrute și nevrute în care erotismul s-a amestecat în mod malefic cu politicul vremii; ca întotdeauna (Puccini a fost un extraordinar psiholog) omul nu […]