Fortificațiile de pământ și lemn au fost folosite până aproape de zilele noastre, mai ales ca întărituri temporare. În pragul Epocii Bronzului (aprox. 2500 î.Hr.), odată cu sosirea dinspre nordul Mării Negre a grupurilor de păstori indo‑europeni, dar și a celor de agricultori din Anatolia, agresiunile și luptele pentru resurse sau […]
Antichitatea clasică O lungă perioadă, până în a doua epocă a fierului, teritoriul țării noastre a fost dominat de păstori seminomazi, de cultură scitică. Aceștia, neavând așezări stabile, n‑au construit fortificații. Nici celții care au colonizat Transilvania după secolul al IV‑lea î.Hr. n‑au ridicat nici un fel de întărituri. De-abia […]
Proiectul Cetăți, castele și alte fortificații din România, o monografie unică în istoriografia noastră, concepută în patru volume, își propune reconstituirea unei imagini de ansamblu a arhitecturii de apărare din această zonă geografică, din Neolitic până în secolul XX. Textul sintetizează istoria politică și militară a spațiului carpato-dunărean, prezentând contextul […]
George Tzipoia În ce raport poate sta arta mea față de cea a tatălui meu, nu m-am gândit niciodată. Dar meditând, pot spune de la bun început că într-un raport de subordonare, ca de la tată, la fiu, dar nu numai în timp, ci ca însăși experiență artistică transmisă genetic. […]
Odiseea nu e povestea călătoriei unui bărbat, ci povestea de dragoste a mai multor femei. A irezistibilei Calypso, care se îndrăgosteşte de naufragiatul Odiseu, dar în cele din urmă, văzând că dragostea nu-i este împărtăşită, îl eliberează de pe insula unde îl ţine captiv. E povestea tinerei şi frumoasei Nausicaa, […]
Postul Paștelui inaugura și sezonul melcilor, aliment foarte popular în Țara Românească în întreaga perioadă fanariotă. Căci, descoperite pentru valențele lor nutritive în epoca brâncovenească, dacă se cuvine să‑i dăm crezare lui Anton Maria del Chiaro, respectivele „moluște târâtoare“continuau să reprezinte în vremea lui Caragea vodă un produs esențial în […]
Un aliment „pe care îl mâncau cu mare plăcere în zilele de post de peste an“ deopotrivă bucureștenii de rând și boierii erau racii, care se găseau „din belșug prin bălțile, heleșteele și gârlele“ din oraș și din preajma acestuia. Totuși, mai gustoși erau cei pescuiți „în Dunăre și în […]
Un rol cel puțin la fel de însemnat ca și încălțările îl aveau pentru eleganții vremii și acoperămintele de cap. Cel mai răspândit dintre acestea era aparent umilul fes, menit să ascundă scalpul cu păr puțin, de regulă tuns „castron“, al purtătorilor săi. Conform reprezentărilor din epocă, acesta consta, în […]
Probabil că mai mult le va fi plăcut foarte elegantul tarabolus (cealma), un fel de turban din mătase fină decorată cu forme geometrice (romburi, dreptunghiuri) – la rândul lor împodobite cu frunze, floricele, linii drepte sau spirale etc. – ori cu complexe compoziții vegetale, într‑o impresionantă gamă cromatică de până […]
Spre deosebire de boieri și de alți bucureșteni înstăriți, care au rămas, cu puține excepții, fideli până la 1821 costumului oriental, cochetele doamne și domnițe au început să îmbrățișeze, încă din primii ani ai secolului al XIX‑lea, moda de inspirație apuseană. Un rol de catalizator în această direcție l‑a avut […]
